Ṣi-acum, după toate astea, am rămas… amici?

Catchy

20 December 2017

E duminică. Pregăti cafeaua şi privi spre calendarul de pe perete. Era 12 noiembrie. Din nou! E ziua lui. Oare să-i scrie? Avea impresia că povestea lor nu se terminase. Nu aşa! Un om care apare pe neaşteptate şi reuşeşte să-ţi schimbe viaţa trebuie să ştie că a făcut asta. E dreptul lui! Poate odată şi el va avea nevoie de încurajare şi atunci îi va face bine să ştie că pentru cineva din lumea asta mare a reuşit să facă ce alţii nu au putut.

Prin faţa ochilor îi trecură fulgerător ultimii doi ani. Doamne, cum a avut puterea să-i treacă? Emoţiile o copleşiră şi ochii i se umplură de lacrimi. Lacrimi de durere şi neputinţă…

Se adună repede, nu putea să plângă. Ṣi-a promis că nu o va mai face niciodată! Ṣi apoi, nu era nici locul, nici momentul să se lase copleşită.

Ȋi va scrie pentru ultima dată.

Luă telefonul şi îi trimise acele gânduri pe care, cu ceva timp în urmă, le scrisese pentru el, urmate de:

„Ne place sau nu, am scris povestea ȋmpreună. Primeşte-o ca pe un cadou şi ştii deja că ȋți doresc tot ceea ce ȋmi doresc şi mie. Să ai o aniversare de poveste, Copilu’!” „La mulţi ani!” îi promisese deja că nu îi va mai spune niciodată, iar el ştia de ce…

Dădu muzica tare pentru a nu-şi mai auzi gândurile… şi se apucă să facă ordine prin casă.

După ceva timp, verifică mesajul. El îl citise, dar nu-i răspunse. Răsuflă oarecum uşurată şi îşi continuă activitatea.

Se făcu marţi. O nouă zi de muncă. Intră în birou şi îşi aşeză haina pe umeraş, aşa cum făcea de fiecare dată. Se îndreptă spre fereastră şi privi absentă, la toţi acei oameni grăbiţi. Oare ei erau fericiţi, mulţumiţi de viaţa pe care o trăiau aşa, în fugă? Câţi dintre ei ar fi avut curajul să îşi recunoască nemulţumirile, frustrările?

Ridică privirea spre pozele de pe raft. Din ramele argintii, fetele îi zâmbeau. Era mândră de ele. Poate nu a ştiut să fie cea mai bună soţie, dar a ştiut să fie cea mai bună mamă. Zâmbi ! Ele îi dădeau acea energie de care avea nevoie să meargă mai departe.

Sună telefonul. Deja ştia, iar situaţii de transmis, bineînţeles urgent şi… mâinile începură să-i tremure… primise un mesaj de la el:

„Mulțumesc frumos pentru urare… şi ştii că şi eu ȋți doresc la fel”

Nu-i venea să creadă. I-au trebuit două zile să-i mulțumească pentru urare? Ce-o fi fost în mintea lui? Nu mai conta. Măcar acum ştia şi el ce însemnase pentru ea. La poza lui de profil ȋnsă apăru acel „Zâmbeşte, că-ţi stă bine!” cu care reuşea mereu să o înveselească. A ştiut imediat că este pentru ea, aşa că, amuzată, intră în joc şi îi răspunse în acelaşi mod: „Mulţumesc! Astăzi zâmbesc!”. Dar el continuă: „Vreau să visăm acelaşi vis… cu ochii deschişi”. Iar poza destul de sugestivă îi aminti de momentul acela din maşină, când o ţinea strâns de mână, spunându-i că îi dă curaj de la el, pentru ca ea să nu fugă. Zâmbi din nou… Ce copil… Continuară aşa un timp, jucându-se, purtând o conversaţie prin statusuri, în care el îi transmitea că îi este dor de ea, de conversaţiile lor, că îşi doreşte ca ea să facă lucrurile să se întâmple din nou, dar şi că: „Fiecare gând, fiecare vorbă, fiecare gest, îţi poartă semnătura!” şi „Cu toate că nu ştiu să arăt… îmi pasă!”.

cuplu iarna

 

Urmă apoi un: „Fă-mi seara mai frumoasă… scrie-mi”, iar ea i-a scris:

„Ȋţi pasă? Ṣi vrei să te cred? Aiurea! Unde ai fost în ultimii doi ani dacă ţi-a păsat? Mi-ai spus să rămân cu el pentru că mă iubeşte. Am rămas, crezând că tu l-ai înţeles mai bine decât mine. Când aţi vorbit aşa, ca de la bărbat la bărbat, te-a convins şi pe tine, nu-i aşa? Mai ţii minte când mi-ai spus: „Rămâi cu el, te iubeşte! Dacă nu poţi să o faci pentru el, fă-o pentru mine. Ṣi aş vrea să ştiu peste câţiva ani că am avut dreptate şi v-ați salvat căsnicia”

Ce n-ai înţeles tu este că iubirea lui pentru mine e toxică, nu de puţine ori mi-a fost frică de iubirea lui. Cred că, de fapt, are nevoie de mine, de femeia bună la toate. Sau poate aşa ştie el să iubească. Nici acum nu ştiu, dar am renunţat să mai lupt cu el. E mai bine aşa. Pentru toţi…

Te-ai întrebat vreodată dacă sunt bine? Probabil că nu… Ai vrea să ştii? Nu cred… Vrei să-ţi scriu? Voi scrie… povestea noastră până la sfârşit. Vei vedea ce am trăit datorită ţie. Am fost iubită şi trădată. Ṣi unii chiar au încercat să se folosească de situaţia noastră. Habar nu ai cât de sus s-a ajuns… Dacă soarta va dori, poate vreodată vei afla…

Am căzut, dar m-am ridicat la loc, cu sufletul distrus, dar poate mai puternică, tot tu m-ai ajutat. Mi-ai ieşit în cale când mă aşteptam mai puţin. Aşa am trecut peste tot şi tu mi-ai fost alături fără să ştii. Te cunosc atât de bine, iar tu mă ştii aşa cum nimeni nu mă ştie şi nu mă va şti vreodată. Mi-ai intrat în suflet şi vei rămâne acolo pentru totdeauna.

Am vrut să ştii asta, poate în momentele tale grele îţi va fi de folos să ştii că ai putut schimba viaţa cuiva…

Privind înapoi, nu regret nimic.

Privind tu înapoi, mi-aş dori să ştiu că zâmbeşti…

Ṣtii? Oamenii nu se întâlnesc întâmplător! Niciodată…

Ṣi da… mi-e dor de tine! Ṣtii când mi-e dor cel mai tare? Când simt că îmi fuge pământul de sub picioare şi nu e nimeni să-mi spună că va fi bine… în astfel de momente, mi-e dor de zâmbetele tale, de conversaţiile noastre…

Ṣi iartă-mă dacă am fost dură… dar ţii minte? Aşa am stabilit de la început… să fim sinceri şi direcţi… atât cât putem…”

Trase aer adânc în piept. Gata! Acum se simţea mai bine. Era convinsă că el nu-i va răspunde, dar n-a fost aşa:

„Crezi sau nu, asta e realitatea… chiar îmi pasă… nu puteam sta în calea voastră… dacă mă împotriveam eu sau el trebuia să dispară… dacă iubirea lui este toxică, nu ştie să te respecte, dă-i pace… pleacă de lângă el… şi crede-mă că nu sunt aşa de hain cum crezi tu… m-am întrebat de multe ori dacă eşti bine… dar nu puteam să îţi scriu, gândindu-mă la tine, să nu îţi fac probleme. Nu ai fost deloc trădată… nici eu nu regret nimic… şi mie îmi este dor de tine… şi chiar aş repeta povestea… povestea noastră… şi în continuare vreau să fim direcţi…”

De fapt, aşa e, el chiar avea dreptate. L-a apreciat atunci pentru curajul tineresc de a se întâlni cu soţul ei şi de a discuta faţă în faţă, cu toate că ea s-a simțit ca un obiect pentru care cei doi au negociat şi au ajuns la o înţelegere. I-au decis soarta şi ea s-a supus. Nu mai avea putere!

El era un copil, dar la acea vreme a luat o decizie înţeleaptă, s-a retras şi le-a mai dat o şansă căsniciei. A mers un an… dar atât! Ṣi ea şi soţul ei făceau eforturi pentru a salva aparenţele, se minţeau că sunt bine, dar amândoi ştiau că nu-i aşa, iar împreună îi mai ţineau copiii şi, probabil, frica de singurătate. Ȋşi iubise soţul mult. Era universul ei, dar indiferenţa şi agresivitatea lui o îndepărtase încet, dar sigur.

„Ṣi când am spus „trădată” nu m-am referit la tine, dragule. Nu, la tine nu aveam aşteptări. Am fost trădată de cei din jurul meu, de oamenii dragi mie. Când au simţit că mă clatin, m-au lovit pe rând. Am rămas singură să ţin piept la tot ce a urmat. Ṣi nu mi-a fost uşor, crede-mă!”

Să plece acum? Nu mai putea. Dacă nu a plecat atunci, acum era mult mai greu. Ȋn cei doi ani s-au întâmplat atât de multe! Ṣi apoi, îi îngheţa sângele în vene când soţul o privea în ochi şi îi spunea că pentru el viaţa nu are secrete. Privirea rece şi tonul ameninţător o făceau de fiecare dată să dea înapoi. De deciziile ei depindea liniştea celor din jur.

Iar pe el, pe Copilu’ drag, ea l-a salvat o dată. L-a protejat aşa cum a ştiut mai bine, iar el ştie asta, dar acum n-ar mai putea s-o facă. Deci nu va repeta povestea!

Aşa că, în fiecare dimineaţă, îşi pune o mască şi un zâmbet şi îşi joacă rolul de femeie fericită, împlinită. Cine ştie? Poate că într-o zi chiar va fi!

Dar seara, seara când se lasă liniştea, amintirile revin:

– Ştii ce? Aş vrea să ne vedem, să nu ne placem şi să rămânem amici. E mai uşor aşa, ce zici?

– Cum vrei tu, draga mea… dacă aşa crezi că e bine, aşa facem.

– Ok. O luăm pe rând.

– Cu ce ȋncepem?

– Ne vedem.

– Apoi?

– Nu ne placem.

– Ok… apoi?

– Ṣi rămânem amici!

– Deci sunt trei etape.

– Da! E totul organizat …aşa cred…

Dar ne-am văzut şi ne-am plăcut! Ṣi-acum, zi tu, Copilu’ drag, am rămas amici?

Guest post by „Amica dragă”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În spatele unei femei supărate stă un bărbat care habar nu are cu ce a greşit.

Viața ca un magazin

Cum să uiți un bărbat perfect?…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,016 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro