”Păcatul” unei colecţii de modă

Healthy Thoughts

9 December 2010

Mihela Drafta s-a jucat de-a Eva şi a făcut păcatul de a transforma o prezentare de modă într-un eveniment monden. Şi atât. Ca strategie de marketing, acum, pentru final de an, demersul creatoarei nu poate fi decât aplaudat, pentru că nu ştiu cine ar mai fi reuşit să aducă în acelaşi loc, în aceeaşi seară, editori şi redactori ai revistelor de modă, prezentatoare ale emisiunilor de lifestyle la televiziuni cu audienţă frumoasă, PR-i şi chiar doamne avocat. Deci, oameni care contează pentru promovare.

Restul însă, nu a fost decât o defilare tristă de cuconet lipsit de prestanţă, cu aer de modele, care şi-au uitat mâna în şold sau fluturând către un public uimit, intrigat şi amuzat deopotrivă. Au existat, desigur, şi timidele, care şi-au vârât capul între umeri, creând o cocoaşă între umerii goi, numai bună să anuleze efectul rochiei purtate.

Despre calitatea creaţiilor, este destul de dificil să fii obiectiv, având în vedere show-ul care le însoţea. Mihaela a prezentat ”Eve in Love”, pe care ea însăşi a numit-o atipică, ca pe o colecţie destinată sezonului primăvară-vară 2011. Creatoarea nu a avut o linie definită, astfel că pe podium au “defilat” aproape singure, atât rochii ample, cu volume generoase, dar şi cloşuri medii, tăieturi curajoase, dar şi rochii care nu lăsau să se vadă decât chipul purtătoarei. Nu au lipsit nici volănaşele – pe umeri, pe coapse, pe şolduri – sau rochiile-capot.

O aşteptăm pe Mihaela Drafta cu o colecţie consistentă şi mai puţin petrecăreaţă, în care, chiar dacă alege persoane publice ca modele, să facă selecţia mai atent.

Citiţi şi

Femeia de România

Femeile trecute de 50 de ani pot fi încă dezirabile

Dragi femei tinere, iată cum nu veți îmbătrâni vreodată!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
695 views

Your tuppence

  1. Nadina / 9 December 2010 16:55

    Intr-adevar, o colectie trista, ca de piata. Pacat.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro