„Fă-l praf pe ăsta, Hemingway!“

Mira Bălan

28 October 2013

Mi-ar fi plăcut, şi ştiu că nu doar mie, să trăiesc în Parisul ăla nebun de boem al anilor ’20. Cred că ăsta e motivul pentru care am văzut şi revăzut Midnight in Paris, pentru splendida iluzie a intrării în lumea celor care însufleţeau în acele vremuri cârciumile pariziene.


Ernest Hemingway în Kenya, 1953; Fotografie Earl Theisen

Între tot, toţi, toate, era el, Hemingway, Hem’, Ernie, cu nevestele şi aventurile nesfârşite, pasiunile lui neostoite, izbucnirile şi crizele, beţiile şi sclipitoarele lui poveşti. Cum să nu se piardă cu firea orice femeie în faţa acestui bărbat de 1.90 metri şi o sută de kilograme, care ştia cum se trăieşte viaţa şi îşi făcea toate poftele.

Născut în 1899, în Oak Park, un orăşel în apropiere de Chicago, a învăţat repede să creadă în virtuţile experienţei şi mai ales în cele ale lichiorului. I-a plăcut să joace box, să pescuiască, să vâneze, să doarmă în cort prin întinderile Africii. Natura şi singurătatea au început să fie apreciate de acest bărbat aflat într-o continuă căutare de poveşti spuse de alţii, că de-ale lui se săturase.

Relaţiile lui cu femeile au fost obligatoriu tumultuoase şi într-o permanentă schimbare, aşa cum avea nevoie un bărbat pentru a crea constant şi a reinventa mereu femeia aia specială (poate ideală, după anumite tipare) în cărţile pe care le-a scris cu aceeaşi poftă cu care bea şi iubea.

Despre femeile din viaţa lui s-au scris teancuri de articole, chiar şi carte (ori poate mai multe), aşa că e greu să limitezi totul la o mie şi ceva de cuvinte. Dar nu imposibil.


SunValley, 1941; fotografie Robert Capa

În 1918, s-a dus voluntar la Crucea Roşie ca şofer de ambulanţă şi a fost trimis în Italia. A fost rănit la puţin timp, internat într-un spital militar şi, până când s-a făcut bine, se îndrăgostise deja de Agnes von Kurowsky, o infirmieră care, atunci când se plictisea, se lăsa curtată de bărbaţi. Se pare că cei doi au fost de acord să se căsătorească, dar, după război, a fost trimis înapoi în America, unde i-a sosit şi Dear John în care îl anunţa „m-am logodit cu tipul ăla italian, ştii tu, pa şi la revedere…”

Orice bărbat ar fi putut să fie distrus. Nu însă Ernie. A continuat să-şi caute perechea care să aibă din trăsăturile lui Agnes, să fie grijulie, dar să-i placă şi aventura şi, mai presus de orice, să iubească Europa. Lucrul bun din toată povestea asta este că a folosit-o pe Agnes cum a ştiut mai bine şi a creat personajul Catherinei Barkley din A Farewell to Arms! (Adio, arme!).

A trecut peste despărţirea brutală şi s-a refăcut rapid în braţele primei lui neveste, Hadley Richardson, cu opt ani mai mare decât el. S-au mutat la Paris, unde şi-au făcut rapid prieteni aleşi.

Pe Sylvia Beach, cea care avea librăria Shakespeare and Company, se spune că a cunoscut-o când a intrat în magazinul ei, înainte de a publica vreo carte, în afară de articole în ziare, s-a prezentat “Sunt Ernest Hemingway” şi a început să-i povestească despre război şi să-i arate toate cicatricele.

Cu James Joyce obişnuia să aibă îndelungi discuţii şi mult mai consistente porţii de alcool, beţii care sfârşeau întotdeauna în strania obsesie a lui Joyce de a se lega de cineva care nu-i plăcea şi apoi să-l pună pe Hemingway să se ia la bătaie, urlând “Fă-l praf pe ăsta, Hemingway!”.

Ezra Pound a văzut talentul în el, l-a dus la Gertrude Stein şi aşa a început perioada celor mai nenorocite beţii din câte a văzut Parisul.

S-a plimbat cu Hadley prin Europa, au plecat apoi, din cine ştie ce motive, în Toronto, unde ea l-a născut pe primul lui fiu, John.


Ernest, Hadley şi fiul lor

S-au întors la Paris, a scris The Sun Also Rises, inspirată din una dintre călătoriile pe care le-a făcut la Pamplona, în timpul fiestei anuale, însoţit, printre alţii de Harold Loeb şi iubita lui, Lady Duff Twysden, care devin personaje în carte.

Începe să petreacă timp cu o jurnalistă, Pauline Pfeiffer, pe care o ia în călătorii alături de nevastă şi copil. Într-un final, Hadley renunţă, acceptă să divorţeze şi, în mai puţin de o lună de la divorţ, Hem’ este însurat cu Pauline. Au împreună doi copii, Patrick şi Gregory. S-au mutat în Key West şi, printre altele, s-au înconjurat de o armată de pisici. În timpul acestei căsnicii, un fel de a spune, a băut din abundenţă, s-a încurcat cu tot soiul de femei, a scris cele mai bune cărţi.


Ernest şi Pauline Hemingway, Paris, 1927

Slim Keith, a New York socialite, l-a fermecat un timp, chiar dacă totul a rămas la dorinţă, ea fiind pe atunci cu gândul la Howard Hawkes, da, acel regizor de la Hollywood.

Chiar şi lui Marlene Dietrich i-a pus gând rău Ernie, deşi amândoi au negat că a fost vreodată vreo poveste, iar Ernest a spus la un moment dat că au fost “victimele unei pasiuni care nu s-a sincronizat”.


Hemingway şi Marlene Dietrich, în 1938

Când s-a despărţit de Pauline şi a trebuit să plece din casa pe care unchiul ei i-a dăruit-o, i-a cerut acesteia să-l lase să-şi ia manuscrisele şi băutura din pivniţa casei. Ea a plecat de acolo o săptămână. El şi-a împachetat manuscrisele şi le-a expediat la noua casă. Cu sutele de sticle de tot felul de băuturi i-a fost mai greu să facă asta. Aşa că s-a dus la Sloopy Joe (barul unde mergea în fiecare zi şi care este şi azi tot acolo!), unde, la acea oră erau cam o sută de oameni, şi i-a invitat pe toţi acasă la el. Nu s-au pus pe împachetat sticle, ci pe băut. A fost o beţie epopeică de care şi azi, se spune, dacă ajungi prin zonă, unii îţi pot povesti.

În 1937, în timpul unei călătorii în Spania, o întâlneşte pe cea care avea să-i devină a treia soţie, Martha Gellhorn.


Ernest şi Martha Hemingway, la Stork Club, New York City, 1941

Când Pauline este de acord cu divorţul, relaţia lui cu Martha nu mai avea mult de mers mai departe. A fost singura lui soţie care a făcut primul pas spre divorţ, ceea ce l-a cam bulversat pe Hem’, fiindcă nu prea ştia la ce să se aştepte, până atunci el fiind cel care cerea asta. Cu siguranţă, şi de data asta alcoolul, sexul şi pasiunea lui dintotdeauna pentru sporturile sângeroase l-au ajutat să închidă şi povestea Martha.

S-a căsătorit apoi cu Mary Welsh, cu care a reuşit să fie împreună până când a hotărât că nu mai poate să trăiască aşa.


Cu Mary Welsh, a patra şi ultima soţie

Cu o viaţă trăită ca la ruleta rusească, totul sau nimic, a trecut prin tot felul de accidente. El şi Mary au supravieţuit unui accident de avion în Africa, din care au scăpat teferi, dar toate ziarele din lume anunţau moartea lor. Au luat un alt avion şi acesta a explodat, de data asta fiind serios răniţi. Au scăpat însă, la fel cum au supravieţuit şi altor relaţii trecătoare ale lui Ernie.

S-a ales cu cicatricea mare pe care o avea pe frunte în urma unei beţii straşnice, într-o cârciumă la Paris. S-a dus la toaletă, a tras de un lanţ ce atârna, apa nu curgea. A mai tras o dată, nimic. Iritat, a tras cu putere şi i-a căzut în cap un panou.

Viaţa lui şi-a folosit-o din plin pentru cărţi. Dincolo de poveştile savuroase, adevărate ori inventate de dragul personajului Hemingway, stilul lui de a scrie este, pentru mulţi, perfect. Ştiu că îl citesc mereu cu bucurie pe Hem’ pentru scriitura lui simplă, naturală, nu împopoţonată, nu pierdută în artificii stilistice. Totul este imagine, puls, chin care nu se mai vede. De parcă totul a fost scris dintr-o suflare, fără pauză.

“Secretul creaţiei este acelaşi: munca supraomenească pentru ca un cuvânt să-i fie potrivit celuilalt, ca şi pietrele zidului chinezesc. Oamenii nu văd această muncă. Ei văd doar rezultatul: o carte bună, succesul, gloria şi, probabil, o grămadă de bani. Ei nu ştiu câte chinuri, câte eforturi ascund rândurile pe care le citesc. Este adesea mai greu să descrii ceva decât să faci acel ceva.”

În 1953, a primit Premiul Pulitzer. În 28 octombrie 1954, a luat Premiul Nobel pentru Literatură. În mijlocul anului 1961, sfârşit de beţiile vieţii şi chinuit de boală, s-a trezit într-o dimineaţă, a ales o armă, s-a dus în spatele casei şi şi-a tras un glonţ în cap. Bărbăteşte. Înainte de asta, a terminat poate cea mai minunată scriere a lui, A Moveable Feast, un fel de scrisoare de dragoste în cinstea Parisului, artei de a scrie, celui mai bun prieten al lui, F.Scott Fitzgerald (mort în 1940), şi primei lui soţii, Hadley.

Apoi, în ziua în care şi-a dat seama că nu mai poate să fie scriitor, a ales să nu mai fie.

Citiţi şi

Ocolul pământului în 80 de zile de… lux!

Horoscop săptămânal 30 ianuarie -5 februarie 2017

Români pe Mount Camerun

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,343 views

Your tuppence

  1. Rue Férou, mica stradă a marilor artiști – Art&Entertainment, Featured | Catchy / 26 November 2013 18:27

    […] casa cu numărul 6, a locuit timp de un an, în 1927, Ernest Hemingway împreună cu a doua lui soţie, Pauline Pfeiffer. A fost unul din locurile lui preferate din […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Pasiune, a te juca, a te bucura | Catchy / 20 November 2013 14:15

    […] stat în faţa aparatului lui de fotografiat, James Joyce, Pablo Picasso, Ernest Hemingway, Salvador Dali, Gertude Stein, Jean Cocteau. În imagine, Man Ray cu Salvador […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Changing New York | Catchy / 9 November 2013 23:04

    […] Veneau la studio şi se lăsau pozaţi de ea tot felul de artişti, scriitori, printre aceştia James Joyce, Jean Cocteau sau Janet […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Ei şi pisicile lor celebre (I) | Catchy / 4 November 2013 8:11

    […] Ernest Heminqway a iubit pisicile, în mod special cele polidactile. La casa din Key West, Florida, a avut şi 60 de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro