„Friend request sent”

Ana-Maria Constantin

31 August 2013

Și eu vreau să ne întâlnim, să ne respirăm! Dar uite că nu se poate…

Mă întreb dacă este suficient să-ți dorești renunțarea la tehnologie pentru ca aceasta să se producă. Ca și cum te-ai hotărî azi, să renunți la fumat și gata, de mâine ai terminat-o cu țigările. Poate nu e cel mai bun exemplu, însă mă gândesc la intercondiționarea dintre produs și utilizatorul său, condiționare care se instalează perfid, se consolidează în timp, căpătând pe alocuri accente de dependență. Dacă luăm în calcul nevoile la care produsul răspunde, situația se complică foarte mult. Unii sunt legați de tehnică prin viața lor profesională și nenumărate profesii s-au dezvoltat, tocmai pentru a acoperi nevoile publicului referitoare la tehnică și mediul informatic. Jurnalismul on-line a câștigat de mult bătălia cu presa scrisă, competiția dându-se acum la nivel de număr de vizitatori, număr de view-uri, de like-uri, share-uri și comment-uri.

Vrem avantaje, rapiditate, ușurință în utilizare, vrem mai puțină bătaie de cap… însă beneficiile vin la pachet cu numeroase dezavantaje. Tehnica ne fură din timp, ne răpește autenticitatea, ne șterge senzațiile…

Poate că ne-am înstrăinat folosind permanent tehnologia, poate că împărtășindu-ne la maxim în mediul informatic, uităm să le răspundem celor de lângă noi. Ne-am transformat în oameni invizibi cu personalități virtuale? Poate…

Sunt oameni care trăiesc on-line. La asta mă gândesc prima dată când primesc cereri „de prietenie” pe Skype sau pe Facebook de la persoane pe care nu le cunosc. Pe unii chiar i-am întrebat ce motiv aș avea să le accept invitația: Ce să facem? „Să fim prieteni.” Prieteni am deja, altceva? „Să povestim, să ne cunoaștem.” Și îmi vine să le spun la toți că am stat 12 ani lângă cineva și la sfârșit am realizat că nu știa cine sunt. Nu mă cunoștea deloc, oricât am vorbit, oricâte lucruri ne-am împărtășit, oricât timp am petrecut împreună…. Să ne cunoaștem? O iluzie. Alt motiv…?

Și i-am întrebat ce fel de oameni sunt dacă aleg să-și caute prieteni pe internet, persoane pe care nu le-au văzut și poate nici nu le vor vedea, în carne și oase, niciodată. I-am întrebat fară nici o jenă unde e viața lor, unde le este familia și prietenii reali. Unii m-au mințit în continuare, spunându-mi că au toate acestea și totuși… Alții nu au mai răspuns.

Însă virtuțile comunicării virtuale le decantezi cu adevărat, abia când ești departe. Departe de tot, de prieteni, de familie, de casă. În astfel de momente nu mai ai nimic, o iei de la zero și tot ceea ce poți să speri e o conexiune la internet. Una care să te pună în legătură cu oamenii din sufletul tău. În lipsa ei, vă spun că e al naibii de greu.

Când am ajuns prima oară în Franța am primit datele de la contul care îmi dădea acces la internet, câteva zile mai târziu. Zilele acelea au fost îngrozitoare. Nu aveam telefon, nu aveam acces la nimic. Cei de acasă mureau de griji. În lipsa oricărui semn de viață își imaginau probabil cele mai negre scenarii. A treia zi mi-am luat laptopul și am plecat în oraș după Wi-Fi. L-am găsit la un fast-food și am putut să le dau un mesaj că sunt bine.

În perioada ce a urmat, internetul a fost singura noastră legătură. Nu aveam voie să mă întorc acasă timp de 8 luni. Petreceam pe Skype toate week-end-urile. Îl deschideam așa cum deschizi ochii dimineața și era ultimul program înainte de Shut down. Așa eram lângă ei: luam cina împreună, ne povesteam ce s-a mai întâmplat în ziua respectivă, comunicam, sau măcar încercam să comunicăm. Apoi mailuri… sute, lungi cât zilele de post, cu tot ce mi se întâmpla. Uneori ne certam și ne terorizam cu mesaje, din care nu înțegeam nici unul nimic. Dar ne scriam. Faptul că cineva îți scrie e un semn al existenței, al prezenței. Chit că-ți scrie de rău, nu de bine. Dar se gândește la tine. Exiști. Și nu doar pentru tine. Exiști și pentru altul.

Cât despre Facebook, poate că da, ne ajută să construim o imagine îmbunătățită. Hai, să nu-i spunem falsă, deși sunt oameni ce se ascund în spatele acestei „personalități” artificiale. Pentru ei, Photoshop și celelalte programe de editare, sunt cei mai buni prieteni. În viața reală se numește chirurgie estetică și e perfect acceptată. Ei vor să fie mai frumoși, să pară mai buni, mai bogați, mai altfel decât sunt în realitate… Problema lor. Eu nu-i judec. Am voie să mă judec numai pe mine. Cei care mint pe Facebook, mint și în viața reală. Dar cred că există pe Facebook și oameni sinceri. Cum sunt prietenii reali, pe care îi am „dublați” în mediul virtual. Oameni pe care îi știu de multă vreme și care nu mint, pentru că n-are rost. Cu ei comunic oricând, la orice oră, oriunde m-aș afla. Fiecare își vede de viața lui, dar când reușim să ne auzim, ne punem la curent cu noutățile și distanța se șterge.

Unii adună în lista lor mii de prieteni. Greu de crezut că îi cunosc pe toți, pentru că timpul e același pentru toată lumea: 24 de ore, nici mai mult, nici mai puțin. 1440 de minute în care trebuie să muncești, să dormi, să trăiești, să iubești. 86.400 de secunde pe care trebuie să le folosești cu judiciozitate în fiecare zi. Pentru că la finalul zilei, tot cu tine însuți rămâi și pe tine nu te poți minți. Sau poți încerca, dar nu ajută la nimic. Surogatele nu vor putea niciodată înlocui esența sau lipsa ei.

Citiţi şi

Cum recunoşti o fiță de fetiță

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

Ziua de naştere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,664 views

Your tuppence

  1. Facebook? Hai s-o fac și p-asta! | Catchy / 27 October 2013 13:38

    […] acest site asupra oamenilor care își găsesc perechea, dragostea, împlinirea mulțumită unui friend request. Am convingerea justificată de fapte că există asemenea frumoase întâmplări. Așa că am […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. Tu cum eşti pe Feisbuc? | Catchy / 22 October 2013 16:41

    […] o prietenă azi (tot pe Feisbuc) de ce intrăm pe Feisbuc. Cum de ce? Păi, dacă acolo e toată lumea, acolo […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Când ne-am cunoscut… | Catchy / 17 October 2013 11:13

    […] Am înțeles și am primit darul vieții, cum m-ai îmbolnăvit și tu abia începuseși să mă vindeci cu dragostea ființei tale; nu e forță sau știință care să arate minunea care ești, grandoarea cu care m-ai umplut; tu, prețioasă! Dar mie te-ai destăinuit de-a lungul unei vieți, eu te-am cunoscut, străino! […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Lucian / 31 August 2013 20:52

    “Și i-am întrebat ce fel de oameni sunt dacă aleg să-și caute prieteni pe internet, persoane pe care nu le-au văzut și poate nici nu le vor vedea, în carne și oase, niciodată. I-am întrebat fară nici o jenă unde e viața lor, unde le este familia și prietenii reali.”

    Aici nu sunt de acord, esti prea dura. Internetul nu iti da altceva decat putere. Puterea de a cunoaste un om cu care poate esti mult mai compatibil decat oricare om l-ai cunoaste in viata reala, pentru ca suntem limitati, ca si timp si spatiu, nu putem calatori fizic si cunoaste atatia oameni cati ne-am dori. Cunosc multe cupluri care s-au cunoscut pe net, personal am legat multe prietenii trainice in mediul virtual, deci cred ca il ataci putin prea dur. Repet, dupa parerea mea internetul iti da putere, cum o folosesc diversi indivizi e alta poveste…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro