10 neștiute despre Black Friday

Catchy

19 November 2015

Că ne place sau nu să o recunoaştem, noi, cei din generaţia Y, căutăm constant reduceri la produsele pe care ni le dorim. Iar Black Friday, aşa cum ne-a obişnuit ea, ne oferă posibilitatea să achiziţionăm orice ne dorim, la preţuri mai mici. Finalul lunii noiembrie este unul în care comercianţii oferă reduceri substanţiale la game variate de produse: electrocasnice, jucării, haine, chiar şi mâncare. Şi, chiar dacă evenimentul este un altul preluat de la americani, acest lucru nu pare să mai deranjeze, ba chiar din contră. Atunci când vine vorba de reduceri, lucrurile se schimbă radical pentru români, care în ultimii ani au trecut de la cumpărăturile din magazine la cele în online, unde procesul pare a fi mai uşor.

black friday 2

Dar iată 10 lucruri pe care sigur nu le ştiai despre Black Friday:

  1. Cei mai mulţi istorici au consemnat faptul că termenul de Black Friday a început să fie prima dată folosit de poliţia din Philadelphia, pentru a descrie traficul de după Ziua Recunoştinţei. Se întâmpla în anii ’60 şi aveau loc numeroase altercaţii între forţele de ordine şi pietoni, şoferi sau motociclişti.
  2. O altă explicaţie pentru termenul de Black Friday este legată de contabilitate. Până la sfârşitul lunii noiembrie, comercianţii marilor sau micilor magazine ştiu dacă anul respectiv a avut sau nu profit şi, cum cifrele pozitive se trec în contabilitate cu negru, iar cele negative cu roşu, ziua ar fi luat şi ea această denumire.
  3. Au mai existat menţiuni ale expresiei Black Friday pentru a descrie căderea bursei din anul 1869, când preţul aurului a scăzut cu aproape 90% într-o singură zi.
  4. Black Friday marchează începutul cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă.
  5. În secolul 19, comercianţii au încercat să introducă Black Friday pe piaţă, dar fără success. Pe atunci, momentul nu se numea aşa şi se referea la încercarea timidă a acestora de a atrage clienţi cu ajutorul paradelor care îl aveau în centrul lor pe Moş Crăciun. Oamenii veneau alături de cei mici să vadă spectacolul şi rămâneau să mai cumpere câte ceva datorită reducerilor pe care le aplicau în ziua respectivă comercianţii.
  6. În România, primul Black Friday a fost organizat abia în 2012. De atunci, a devenit un eveniment constant.
  7. În anii ’70, conceptul de Black Friday a depăşit graniţele SUA, acolo unde a luat naştere, iar astăzi are loc peste tot în Europa, fiind cea mai profitabilă perioada pentru comercianţii magazinelor de jucării şi electrocasnice.
  8. Totuşi, în unele ţări precum Marea Britanie, reducerile se fac pe 26 decembrie, la o zi după Crăciun, iar evenimentul poartă denumirea de Boxing Day.
  9. Statisticile realizate de Wall Street Journal arată că unele produse de Black Friday au preţuri mult mai mici în alte perioade ale anului şi nu recomandă achiziţionarea electrocasnicelor de Black Friday, ci în altă zi.
  10. În medie, 135 de milioane de americani fac cumpărături de Black Friday, fiecare dintre ei cheltuind aproximativ 350 de dolari.

La Noriel, Black Friday sigur o să îţi aducă un zâmbet mare pe faţă. Pentru că, în perioada 20 – 29 noiembrie, te poţi bucura de reduceri de până la 70% la jucării, produse pentru bebeluşi, haine şi încălţăminte. Black Friday Noriel e perfect pentru cei mici!


Citiţi şi

De-a v-aţi ascunselea cu copilăria

De ce este invidiată o femeie

Ia ia să fi lucrat Mel Gibson la poliţia din Videle!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
681 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro