10 neștiute despre Marilyn Monroe

Clara Pop

5 August 2013

1. Marilyn nu era chiar așa de bine plătită. Colega ei de platou din Domnii preferă blondele, Jane Russell câștiga de 10 ori mai bine. Salariul ei pentru „Something’s Got to Give”, film rămas neterminat după moartea ei a fost de 100 de mii de dolari. În comparație cu suma primită de Elizabeth Taylor pentru „Cleopatra”, adică un milion de dolari, era chiar puțin. Dean Martin, partenerul său de pe ecran, primea și el 500 de mii de dolari. Cu toate acestea, Marilyn devenise cu doar 4 zile înainte de a muri o actriță de un milion de dolari: studiourile Fox au angajat-o pentru această sumă, e drept, pentru două filme.

2. În 1949, a fost plătită cu 50 de dolari pentru celebra fotografie din Playboy, datorită căreia avea să devină prima femeie numită Iubita lunii (Sweetheart și apoi Playmate of the Month în varianta actuală a revistei). Spirit vizionar, Hugh Hefner a cumpărat peste ani instantaneele cu 500 de dolari. Și tot el a achiziționat în 1992 cripta de lângă cea a lui Marilyn pentru 78 de mii de dolari. Suma modică ținând cont că un loc de veci în vecinătatea celebrei actrițe se vinde azi și cu câteva milioane, iar un bărbat care cumpărase locul de veci plasat deasupra celui al lui Marilyn a lăsat în testament cerința de a fi îngropat cu fața în jos, mereu cu ochii spre idolul său. Fostul ei soț Joe DiMaggio, neconsolat după ce a pierdut-o, i-a trimis de trei ori pe săptămână, timp de 20 de ani, câte o duzină de trandafiri roșii la mormânt.

3. Orice lucru care i-a aparținut se vinde pe bani grei la licitații. Mariah Carey a plătit 660 de mii de dolari pentru pianul alb pe care i l-a cumpărat mama lui Marilyn atunci când vedeta nu-și schimbase încă numele din Norma Jean Baker. Rochia albă transparentă, plină de paiete, pe care a purtat-o atunci când i-a cântat „La mulți ani” președintelui Kennedy s-a vândut și ea în 1999 cu 820 de mii de dolari, iar cea purtată în „Șapte ani de căsnicie” a doborât recordul, vânzându-se în 2011 cu 2,8 milioane de lire sterline.

4. Înainte de căsniciile, și ele ratate, cu Joe DiMaggio și Arthur Miller, Marilyn a fost măritată cu James Dougherty. Avea 16 ani când a spus „Da” și a depus actele de divorț 4 ani mai târziu. Cea de-a doua soție a lui Dougherty i-a interzis apoi să vadă vreunul dintre filmele lui Marilyn.

5. În 1950, agentul ei i-a plătit două operații estetice: o rinoplastie care să-i modeleze nasul și un implant de bărbie. Se spune despre ea că petrecea câte trei ori pe zi în fața măsuței de toaletă pentru a se machia și că-și albea pielea cu o cremă hormonală. Unul dintre efectele secundare ale loțiunii era că favoriza creșterea părului blond pe față, pe care Marilyn a refuzat să-l epileze, convinsă îi conferă o anumită aură când se afla în fața camerei de filmat.

6. Marilyn a ajutat-o pe Ella Fitzgerald la începutul carierei. Atunci când Prima doamnă a cântecului, cum avea să fie numită, nu era mai deloc cunoscută, actrița a ajutat-o să obțină un contract cu un bar de jazz din Los Angeles. A promis că va sta în primul rând la spectacole timp de o săptămână dacă pe scenă va urca Ella.

7. Deși neapreciată de cel de-al treilea soț, dramaturgul Arthur Miller, care-o considera doar o blondă frumoasă și atât, Marilyn avea succes printre scriitori. Jean-Paul Sartre și-a dorit ca ea să joace rolul unei paciente isterice în pelicula „Freud”, iar Truman Capote a visat ca ea să joace rolul lui Holly Golightly în „Mic-dejun la Tiffany”. La rândul ei, Marilyn era o avidă cititoare cu o bibliotecă impresionantă.

8. Voluptuoasă și admirată pentru silueta clepsidră, Marilyn era totuși atletică. A practicat ridicarea de greutăți cu un fost campion atletic pe insula Catalina, după care a făcut surfing tandem și a fost una dintre primele vedete care au testat și apoi au lăudat îndelung beneficiile yoga.

Marylin Monroe practicând yoga la Bel Air Hotel, 1953 Pictures by Andre de Dienes

9. Gătea excelent și era faimoasă pentru bouillabaisse, preparat specific regiunii Provence, asemănător cu o supă sau o tocăniță. Când jurnaliștii de la New York Times au încercat să recreeze rețeta ei pentru umplutura de curcan, au fost surprinși să afle că e una extrem de complexă și le-a luat două ore.

10. Când vestea că Marilyn s-a sinucis a ajuns la urechile fanilor, numărul sinuciderilor din New York a crescut dramatic. New York Times scria că poliția înregistrase și 12 astfel de cazuri pe zi, iar una dintre victime a lăsat un bilet spunând: „Dacă cea mai minunată și frumoasă ființă din lume nu mai are pentru ce trăi, nici eu nu am.”

Citiţi şi

14 femei faimoase și parfumurile lor

Câteva dintre ultimele fotografii cu Marilyn

Cry me a river

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,184 views

Your tuppence

  1. lucky / 5 August 2015 22:25

    Bouillabaisse e tocanita? Tocanita e poate în capul dnei Pop…

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 5 August 2015 23:07

      Bouillabaisse is a traditional Provençal fish stew (tocană) originating from the port city of Marseille. Depinde de rețetă, arată ca o tocană mai subțire sau ca o supă-cremă mai consistentă. Poate o explicație , în locul unei jigniri, ar fi ocupat mai cu folos și timpul dvs și spațiul online.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
      Reply
  2. Alfred Eisenstaedt, fotograful candid – Art&Entertainment, Featured | Catchy / 6 December 2013 14:28

    […] şedinţă foto acasă la Marilyn Monroe; sunt 60 de ani de când au fost făcute aceste fotografii, Marilyn avea doar 26 de ani şi, chiar […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Marilyn Monroe şi teoria relativităţii – Catch 22 | Catchy / 29 November 2013 11:43

    […] drept, ei nu s-au întâlnit niciodată acolo. Și, în plus, cine spune că actrița e neapărat Marilyn Monroe?… Asemenea particulelor atomice și subatomice, care nu pot fi văzute, ci mai curând li se […]

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  4. Lover II Lovers / 10 August 2013 16:41

    Preferata mea! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro