11. Trăiesc și iubesc!

14 February 2018

Ochiul ferestrei mi se strecoară pe pleoape. Privesc tăcerea dincolo de toate… Și gândurile au încremenit o secundă, pentru a se închina  liniștii.

Iar prin mine, timpul își picură clipele. Oare care e clipa prezentă? Unde pleacă atunci când i se termină zborul? În numărarea bătăilor inimii? Pe obrazul întins lăsând cute? Pe buze lăsând gust de „nu pleca”?

Se luminează. Clipele se fac nevăzute. Doar trecerea lor lasă iz de trecut…

Privesc ziua prin raze colorate. Îmi întind mâinile să cuprind necuprinsul… Trăiesc și iubesc!

Zâmbesc…

O fac atunci când mă trezesc cu privirea scăldată pe chipul lui.

L-am cunoscut întâmplător… pe margine de drum al vieții. O binecuvântare. O strălucire care te orbește, dar pe care refuzi să o vezi. Un cântec care răsună ca un ecou în suflet, dar nu crezi că e real. Un om născut pentru tine, în acel moment. A fost un moment unic. Încremenit în timp. Răstignit în dorință.

Și cu toate aceste senzații, nimic de atunci nu prevestea magia ce a urmat…

Cuvintele lui erau aripi care mă zburau pe cer în fluturi colorați…

Buzele lui erau  rugăciunea mea…

Ochii erau chihlimbarul în care se lumina sufletul meu…

Era creatorul care îmi modela sufletul din lut în iubire de îngeri! Era parfumul pe care îl inhalam cu nesaț și care mi-a devenit oxigen.

woman-hair

Mă îmbraca cu el și îmi venea perfect.

Da. M-am îndrăgostit iremediabil de acest om. M-am lăsat trăită în cele mai minunate feluri…

Era imperfectul perfect pentru mine. Era EL!

Acum, după un an, a devenit parte din mine. Nu știu unde se termină „eu” și începe „el”. Nu există graniță între noi… ne-am amestecat în trupuri, ne-am contopit în iubire, ni s-a împletit și ADN-ul…

Adorm în brațele lui, pentru că acolo mi-am găsit „acasă”! Uneori mă trezesc noaptea și îi privesc chipul prin lumina nopții. Îi recompun trăsăturile perfecte prin razele lunii. Plâng de fericire că este al meu! Lacrimile mele sunt curcubeie pe cerul lui! E liber să-mi fie!

Iar când adorm, îl visez tot pe el…

Alerg după el prin casă… îl prind de mână ca o prelungire a dorințelor prin degete… zece dorințe infinite de a-l trăi… El râde. În hohote!

– Ești nebună! rostesc buzele lui perfecte.

– Sunt nebună după tine! îi răspund mereu.

Nu mă mai satur de el… nu-mi ajunge. E drogul meu. Iar el are grijă să primesc tot ce-mi doresc! Plus încă ceva.

Pentru că suntem „unul”, contopit din „doi”, iubind din „noi”.

Ne trăim în fericirea lui „suntem”!

Guest post by Anonima

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Despărțirea, o simplă separare de corpuri? Greșit, domnule Marin Preda!

Tu ce ai căutat?

I-am lăsat pe alții să ne învețe cum să iubim

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
484 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro