13 filme apocaliptice

Veone

22 November 2013

Iată că mayaşii aveau mari probleme cu matematica, din care motiv au ratat grosolan estimările privind sfârşitul lumii – boroboaţă pentru care însă nu putem decât să le fim recunoscători. Totuşi, dacă noi am scăpat, lucrurile nu stau aşa pentru toată lumea. În alte realităţi, de pildă în cele imaginate de scenarişti, omenirea sau numai eroii principali se află la un pas de sau la un pas după apocalipsă, fie aceasta adusă de extratereştri, zombi, roboţi sau cutremure. Este vorba despre cele mai promiţătoare filme despre sfârşitul lumii care vor avea premiera anul viitor, cărora le vom face aici o scurtă prezentare, cu scopul de a ne mai astâmpăra curiozitatea până le vom putem vedea pe marele sau micul ecran (dacă o plasmă de 1 metru diagonală mai poate fi socotit mic!).

Iar primul pe listă este “Oblivion”. Ne aflăm în viitorul nu foarte îndepărtat, când numărul oamenilor de pe Pământ a scăzut până la o cifră nesemnificativă, după zeci de ani de luptă cu o rasă din alte lumi. Pus să păzească fruntariile planetei, Jack Harper (Tom Cruise) face faţă cu stoicism alienilor, vidului, izolării – însă numai până când proverbiala piază rea (Olga Kurylenko) îşi bagă nasul, îi strică planurile şi-l face să înfrunte noi inamici nebănuiţi şi să afle un secret teribil despre războiul care a depopulat Pământul…

 

Atât de asemănător ca idee încât ai zice că au avut două scenarii pe aceeaşi idee şi, neputându-se hotărî, le fac pe amândouă este următorul film al lui M. Night Shyamalan, “After Earth”. Şi aici Pământul, pârjolit de un război cu o rasă de pe altă planetă, a fost părăsit de supravieţuitori. Will Smith şi fiul său Jaden Smith sunt un celebru comandant de oaste şi odrasla sa, care vin de-a berbeleacul cu nava pe Pământul pustiit. “Tot ce există pe planeta asta a evoluat cu scopul de a ucide oameni”, spune generalul. Dar nici măcar el nu ştie adevărul!

Şi când tocmai credeaţi că două filme pe aceeaşi temă în acelaşi an sunt prea mult, iată-l şi pe al treilea: “Elysium” (regia: Neill Blomkamp, de la care avem “District 9”). Peste un secol şi jumătate, Pământul a devenit o ruină suprapopulată, otrăvită şi primejdioasă. Nu însă şi pentru elite, care s-au retras pe o uriaşă staţie spaţială unde huzuresc fără să le pese de restul lumii. Paralela nu foarte subtilă cu situaţia de la graniţa SUA cu Mexic îi are în centru pe ministrul Rhodes (Jodie Foster), care nu se dă în lături de la nimic împotriva imigraţiei de pe Terra, şi Max (Matt Damon), care încearcă să le ofere tuturor pământenilor şansa de a ajunge şi ei în paradis…

Tot planeta noastră făcută harcea-parcea de războiul cu invadatori extratereştri insectiformi este şi teatrul de operaţiuni al filmului “Ender’s Game”, după romanul omonim, bine cunoscut iubitorilor de SF şi răsplătit cu premiile Nebula şi Hugo, al lui Orson Scott Card. Pământenii încă rezistă atacurilor prădătorilor cu mentalitate de stup şi sunt conduşi de comandantul Rackham (Ben Kingsley) şi colonelul Graff (Harrison Ford) – dar salvatorul omenirii ar putea fi, de fapt, un băieţel de numai 6 ani.

Şi de la alieni la zombi. Ca membru cu drepturi depline în clubul celor mai bine plătiţi actori din lume căsătoriţi cu actriţe, Brad Pitt consideră că Angelina Jolie nu e cu nimic mai prejos ca Jada Pinkett Smith sau Katie Holmes, astfel că se simte obligat să iasă şi el la munca câmpului. Dar nu la cules ciuboţica-cucului, ci la seceriş de zombie, în filmul “World War Z”. După ce infectaţii – cum le spun connaisseurii –, care merg la ralanti încă de la George Romero, s-au înviorat vizibil în “28 Days Later”, acum intră în viteza a cincea şi atacă în valuri-valuri, în cele mai spectaculoase secene dintr-un trailer pe care le-am văzut de la “Întoarcerea regelui” încoace. Eroul lui Pitt este un angajat al ONU care, după ce se chinuieşte jumătate de film să-şi pună familia la adăpost, primeşte sarcina de serviciu să se întoarcă în mijlocul infectaţilor pentru o misiune aproape sinucigaşă.

Dar pandemia zombigenă nu afectează numai adulţii: în “Heart Land”, un grup de copii de şcoală primară se văd nevoiţi să facă faţă hoardelor de infectaţi, în America pusă la pământ de infecţia atotpustiitoare. Un fel de “Căpitan la 15 ani vs zombi”, filmul tânărului regizor britanic Matthew A. Collins (al cărui trailer extraordinar poate fi văzut mai jos) este categorisit ca fiind o dramă horror.

Ca dovadă că zombii sunt cel mai recent cal de bătaie al industriei filmului, 2013 promite încă o premieră în care omenirea lupta împotriva cerebelofagilor: “Battle of the Damned”. Vestea proastă este că, iarăşi, o epidemie a decimat populaţia; vestea bună este că de data asta va da iama în ei soldatul Lundgren Dolph. Planurile uriaşului suedez de a-şi croi cărare printre ei ca Mihai Viteazul printre turci sunt însă încurcate de o armată de roboţi programaţi să ucidă: se vor întoarce aceştia asupra omului sau vor purcede şi ei la insurecţia antizombică?…

Tot extratereştrii se pare că sunt răspunzători de apocalipsă şi în filmul indie “U.F.O.”, în care Sean Brosnan (da, da, fiul lui Pierce Brosnan) şi alţi patru prieteni se pomenesc peste noapte că oraşul în care trăiesc nu mai are curent electric, comunicaţii, transport, conducere, dar în schimb are o înspăimântătoare farfurie zburătoare deasupra. Omenirea se prăbuşeşte în anarhie, iar grupul de tineri nu ştie cine sunt cei mai răi, alienii din nava de deasupra oraşului sau pământenii de dedesubt…

Apocalipsă-apocalipsă, dar să ne mai şi amuzăm puţin, nu? Aşa s-a gândit şi actorul Seth Rogen, care în “The End of the World” promite o comedie neagră pe tema sfârşitului lumii, în care el, James Franco, Emma Watson, Paul Rudd, Jonah Hill şi alţi actori îşi joacă propriile roluri. Pentru ei, apocalipsa vine în timpul unei petreceri acasă la James Franco şi nimeni nu ştie ce cauzează catastrofa; ce ştim noi azi însă este că vor fi multe cameo-uri ale unor supervedete – exclusiv în roluri de cadavre!

Regizorul Guillermo del Toro vine cu o viziune escatologică mai poetică, pe care o vrea mai departe de spectaculosul ieftin modern şi mai aproape de pictura secolelor XVII – XIX. Totodată, dacă lumea care se teme de sfârşitul zilelor se uită spre cer, “Pacific Rim” îşi întoarce privirea spre fundul mărilor, de unde suntem invadaţi de monştri marini distrugători. Omenirea asmute asupra acestora roboţi gigantici manevraţi de piloţi umani, iar înfruntările promit să fie unele dintre cele mai crâncene din cinematografia anului 2013.

Regizorul britanic de origine nigeriană Tony Sebastian Ukpo ne propune o viziune extrem de ambiţioasă a viitorului postapocaliptic al Terrei, în “After the World Ended”. În urma unui cataclism încă neprecizat, societatea s-a pulverizat, iar acum se încearcă restabilirea acesteia. Un astronaut căzut din cer, o pasageră clandestină, un terorist ce urmează să fie trimis pe Marte sunt eroii principali ai acestei prime părţi a unei viitoare saga cu potenţial de cult.

Un seism de 8,8 pe scara Richter este aducătorul sfârşitului în pelicula “Aftershock”, produsă de Eli Roth, care revizitează aici tema sa preferată: americanii doritori de distracţie care vizitează Slovacia şi sunt prinşi de afacerişti siniştri, din “Hostel”, sunt aici americanii doritori de distracţie care vizitează Chile şi sunt prinşi de dărâmăturile discotecii – şi acesta este doar începutul unei lupte disperate pentru supravieţuire în rămăşiţele statului aud-american.

În fine, Terry Gilliam este, ca întotdeauna, mai serios şi mai profund decât toţi. Într-un film (“The Zero Theorem”) cu subiect ce aduce a Asimov sau Clarke, un geniu al computerelor, trăind într-o societate corporatistă care aminteşte izbitor de “Brazil”, încearcă să soluţioneze ecuaţia matematică numită chiar aşa, teorema zero, care ar putea stabili dacă viaţa are sau nu sens. Şi dacă mai adăugăm că geniul este interpretat de Christoph Waltz (colonelul Landa din “Inglourious Basterds”), că mai joacă Matt Damon şi că filmul este turnat în România, înseamnă că ne vedem în sala de cinema!



Citiţi şi

Cele 26 de orașe cu cea mai înaltă calitate a vieții din lume

Brad Pitt – alt om după neașteptatul divorț de Angelina Jolie

Frumusețea este în ochii privitorului – Beauty and the Beast

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,067 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro