25 de motive pentru care îmi place să trăiesc în România

Paul Wood

7 December 2013

Nu neapărat într-o anumită ordine.

Românii. Sigur că oamenii reprezintă motivul principal pentru care îți place orice țară, dar peisajele de la țară și centrul istoric cam dărâmat al Bucureștiului sunt imediat pe listă. Românii sunt latini, înconjuraţi de maghiari şi slavi, uitați în partea greşită a Europei unde, surprinzător, îndură an de an ierni nemiloase. Deşi sunt săraci comparativ cu alţii, oamenii par mai fericiţi decât în cele mai multe ţări. Sunt deschişi, prietenoşi, calzi, întotdeauna omenoşi, de obicei la nivel emoţional.

Orice îi priveşte pe români pare a fi un paradox. Sunt foarte umani şi înţeleg tot ce este omenesc, nu în termeni abstracţi, dar când scriu despre asta întotdeauna pornesc de la abstract şi uneori de la principii de bază cam neclare. Sunt foarte afectuoşi, cei mai generoși şi buni oameni, dar pot fi surprinzător de cruzi şi răi. Când am venit în România, cineva mi-a spus “românii nu sunt recunoscători şi nu au milă” ceea ce este foarte adevărat, chiar dacă nu este valabil pentru toţi. Sunt foarte mistici, dar cu picioarele pe pământ. Sunt foarte “de pe altă lume”, dar și materialişti deseori.

Sunt foarte romantici şi totuși brutal neromantici. Încearcă din greu să fie cinici. Sunt foarte suspicioşi şi trăiesc într-o atmosferă de teamă. Sunt cu mult mai prietenoşi decât englezii, dar mult, mult mai rezervați. Respectul este extrem de important, pentru că puterea este extrem de importantă. Acesta este Orientul Mijlociu care se visează Franţa.

Românilor le place să meargă la ţară – toți, cu excepția câtorva pretențioși –, le place să mănânce mâncare românească în restaurante – același avertisment –, să facă drumeţii şi să stea la cort, adică exact aşa cum era în Anglia anilor ’50. Au tendinţa să fie convenţionali şi conformişti, dar prietenii mei nu sunt aşa. Poţi să fii excentric ori boem în România, dar îţi trebuie mai mult curaj decât în Anglia, unde excentricii nu sunt toleraţi, ci admiraţi. Nonconformist e un cuvânt care înseamnă adesea o femeie care are mai mulţi iubiţi.

În perioada comunistă, televiziunea din România emitea doar două ore pe zi, ceea ce înseamnă că, până la Revoluţie, românii au fost la adăpost de o mare cantitate de imbecilitate și, în schimb, au avut timp pentru citit, povestit, băut vin și practicat seducția, care era sport național. Presupun că așa se petreceau lucrurile și în Anglia victoriană, doar că vinul era mai puţin. Românii care aveau în ’89 în jur de 20 de ani sunt de obicei mult mai citiţi decât englezii. Cei care au lecturi mai puţine au totuși, în mod surprinzător, o uriaşă cantitate de cunoștințe despre istoria lor medievală şi se mândresc cu asta. Am fost de-a dreptul şocat când am descoperit recent că doar o minoritate ştiu în Anglia cine erau Burebista ai noștri – Hengist şi Horsa, primii englezi consemnați în istorie. Nici măcar un absolvent înalt educat în istorie la Cambridge nu ştia. În orice caz, englezii au fost învăţați să gândească istoria simplu ca fiind o cronică a dominației. Românii, care au fost permanent asupriţi de propriii lor conducători sau de străini, se mândresc cu regii lor.

România a scăpat până acum de revoluţia culturală mondială – nu cea a lui Mao, ci cea care s-a petrecut în lumea capitalistă începând din anii ’60 şi care nu dă semne că s-ar atenua. Farmecul cel mai mare al României este acela că anii ’60 nu s-au întâmplat aici. Uniunea Europeană va schimba asta, dar nu încă. Aici nu s-a întâmplat niciodată ceea ce în anii ’60 se numea prăpastia dintre generaţii. Maturitatea văzută ca o adolescenţă perpetuă nu este o idee care a ajuns la români, spre deosebire de ţările anglo-saxone. Oamenii devin adulţi în momentul în care încep să muncească, la fel cum era în Anglia până în anii ’50. Dar dacă feminismul şi corectitudinea politică nu au ajuns încă în România, două moşteniri şi mai importante ale vestului anilor ’60 – consumerismul şi cultura celebrităţii – sunt deja aici, alături de presa tabloidă, televiziuni idioate, ca oriunde în lume, și muzica rock. Deşi demodată, vechea muzică românească din anii ’30 este încă extrem de populară şi printre tineri, şi printre vârstnici.

România nu este deloc cool, este absolut uncool, slavă Domnului, şi totuşi, Bucureștiul, în felul lui relaxat, este atât de cool cât poate cu străzile stricate şi femeile lui frumoase. Și dacă Bucureştiul ar putea să nu fie tocmai cool, este însă foarte strălucitor într-un stil tropical, latino-american. Nu îmi plac cluburile de noapte (nu trebuie să foloseşti niciodată cuvântul ăsta cu românii, pentru că ei cred că este ceva nepotrivit), însă cele la modă sunt chiar șic.

Românii sunt politicoşi. Un afemeiat notoriu din America spunea, pe la sfârşitul anilor ’90, că a te întâlni cu româncele era ca şi când te-ai întâlni cu superbe versiuni de 24 de ani ale prietenelor mamei tale. Femeile şi bărbaţii din România încă mai sunt aşa.

Românii se aşteaptă întotdeauna la ce e mai rău dar întotdeauna izbutesc să fie șocați că lucrurile sunt chiar mai rele decât şi-au imaginat. Oamenii sunt iritați de scandaluri şi se indignează ușor, chiar dacă, în multe privinţe Bucureştiul este un Babilon. Se mai scandalizează vreodată cineva în Anglia?

Când am venit aici, România părea cam ca la 1952. Acum pare cam ca la 1964.

Românii respectă inteligența și învăţătura – în Anglia, eşti mult mai admirat dacă eşti bun la sporturi sau așa era înainte de paleolitic, când am trăit eu acolo. Aici, clasa este dată de gramatică şi diplome, mai degrabă decât accent sau haine (bărbaţii bogaţi din România se îmbracă îngrozitor, deşi nevestele lor învaţă) ori bani. Ei ştiu, de asemenea, că aspectul fizic este foarte, foarte important şi discută despre înfăţişarea altora cu un ochi pătrunzător şi cu o lipsă totală de îngăduinţă. Sunt mai profunzi decât englezii care consideră superficiale discuțiile despre felul în care arată ceilalți.

Taximetriştii. Ei formează corul antic din piesa greacă (comedie, nu tragedie!) care este viața mea aici. Ca în orice ţară, oamenii care se pricep într-adevăr să rezolve problemele sunt prea ocupaţi fie să conducă taxiuri, fie să te tundă. Taximetriştii devin extrem de plictisitori când vorbesc despre clasa politică, în general (ştim că toţi sunt hoţi şi bandiţi), dar au multe de spus despre Dumnezeu, despre dragoste şi moarte ori despre cum erau lucrurile în vremurile de odinioară. Taximetriştii şi frizerii ştiu orice. La fel și analfabeții, dar asta e o altă poveste.

Petrecerile. Românii dau nişte petreceri grozave.

Lipsa diversităţii, deşi lucrurile încep să devină mai variate. În ciuda groaznicului dezastru lăsat în urmă de comunism, care a mutilat această țară, există încă un sentiment extraordinar de unitate şi valori comune. Oamenii sunt ortodocşi, dacă nu se declară altfel. Catolicii sunt consideraţi ciudaţi, dar sunt priviţi ca fiind ușor infatuați. Cât despre adventişti, baptişti şi alţi sectanţi, aceștia nu sunt considerați a fi români adevărați în vreun fel. Asta îmi place tare mult. Doar că mi-aş dori ca această unitate să se vadă mai bine în spiritul civic, dar acesta pare a le lipsi tuturor ortodocşilor la fel cum lipseşte în toate ţările post-comuniste.

Cred că vinul este minunat. Asta a zis Claudia Pendred, iar ea este un expert, dar eu de obicei beau vin ieftin. Totuşi, îmi place în mod special Feteasca Neagră, care este unic în partea asta de lume. Fac şi vinuri rosé foarte bune.

Bucureştiul, Havana Europei, este și astăzi probabil, în multe privinţe, una dintre cele mai interesante capitale europene. A trăi în Bucureşti este ca şi cum ai trăi într-un film noir plin de gangsteri, oficiali corupţi, femei fatale, bărbați bătrâni cu pălării. Oraşul ăsta are atâta energie! Ca la 21 de ani, comparativ cu Londra sau Parisul care parcă ar fi trecute de 50. Dar mai presus de toate, străzile desfundate ale Bucureștiului… așa erau până acum vreo şapte ani, în sărăcăciosul Centru Vechi, unde locuiesc. Acum, acolo e o mare de baruri şi restaurante. Dar hai mai bine să ne bucurăm de nou mai degrabă decât să regretăm trecutul: Centrul Vechi îi face pe oameni fericiţi şi sunt aici trei-patru restaurante bune (Sindbad, St. George, Lacrimi și Sfinți şi Charme, dacă mă întrebi). Noul centru vechi mă irită, dar e plin de viață şi de distracţii. Dacă n-ar fi apărut totul din neant, peste noapte… , dar mă bucur că s-a întâmplat, chiar dacă mult mai târziu decât te-ai fi aşteptat, ca multe alte lucruri din România. Și arată mult mai bine decât civilizatele zone istorice din alte capitale. Cu siguranţă bate Covent Garden și este chiar la uşa mea, ceea ce îmi convine de minune.

În România, totul este dificil, dar după un timp te obişnuieşti sau înnebuneşti. Fiecare zi este total diferită de precedenta. Totuși, acum e mai bine decât era în urmă cu cinci sau zece ani.

Românii cred în Dumnezeu. Aşa cum cred în horoscoape, magie și ghicitoare. Cei mai mulţi iau existenţa lui Dumnezeu drept garantată, tot aşa cum iau răsăritul și apusul soarelui. Îmi place credinţa asta a românilor şi sentimentul lor că lumea cealaltă este la îndemână. Englezii au trăit ceva asemănător înainte de reforma protestantă. Cum îmi spunea un prieten de-al meu, Nick Brind: realizezi că eşti în România de prea mult timp când poţi să-i spui cuiva zodia după data nașterii şi să dezbați îndelung pe tema asta. Încă nu am ajuns acolo.

Glumele. Românii au un minunat simţ al umorului, chiar asemănător cu cel al englezilor: foarte ironic, extrem de negru.

Petrecerile. Aha, am mai zis asta.

Vânzătorii de cărţi second-hand. Aceştia sunt, fireşte, crema oricărei naţii.

Egalitarismul de război – oameni care dorm profund în poziții incomode la un film în aer liber fără să trezească dispreţul celorlați așa cum s-ar întâmpla în Europa de Vest.

Aşa numita “muzică populară” de dinainte de război (cântată şi ascultată încă foarte mult) şi “manelele” – un soi de muzică pop ţigănească pe care toată lumea pretinde că o urăşte, dar care se vinde foarte bine – şi muzica pop românească autohtonă. Îmi place trupa Nightlosers. Îmi place Ozana Barabancea, o cântăreaţă de operă, acum de jazz, care cântă cum ar fi cântat Marilyn Monroe, dacă ar fi fost o cântăreaţă de jazz de primă clasă. Când era blondă, Ozana chiar arăta un pic ca Monroe.

Vechile terase, unde altădată puteai comanda o sticlă cu vin şi o salată bulgărească la un preţ ridicol. Din păcate, multe au devenit acum locuri pretenţioase şi scumpe.

Nu neapărat mâncarea, deşi este în regulă. Aceasta este singura zonă în care ungurii şi bulgarii, vecinii românilor, îi bat. Dar tocanita with mamaliga este o mâncare foarte bună şi, chiar dacă nu îmi place peştele în mod special, gustul şalăului este excelent. Două dintre cele mai bune mâncăruri de aici se numesc salată rusească şi salată bulgărească, dar nu ştiu dacă sunt cu adevărat româneşti. În orice caz, carnea de porc este peste tot. Dacă îţi place, atunci îţi va plăcea şi mâncarea românească. Restaurantul poetului Mircea Dinescu, Lacrimi şi Sfinţi, a reinventat incitant bucătăria românească.

Bisericile şi mănăstirile, mai ales, dar nu numai acestea, cele pictate din Bucovina şi bisericile fortificate din Transilvania. Bucureştiul este plin de biserici splendide, aproape necunoscute. Nimeni nu pare să fi auzit de unele dintre cele mai frumoase.

Lipsa criminalităţii, deşi asta nu mai este chiar adevărat aşa cum a fost cândva. Rata criminalităţii este foarte scăzută în România, cu excepţia celei “funcționărești”, care este foarte ridicată.

Serendipity. Le-am spus tuturor să vină în România, dar sunt tare fericit că nimeni nu îmi urmează sfatul. Îmi amintesc de prima mea săptămână, în 1998, când un englez care locuia aici mi-a zis:

“Ştii care e cel mai bun lucru când trăieşti în România?”

“Nu. ”

“Să te gândeşti la prietenii tăi din Anglia cărora le este milă de tine că ai venit aici.”

Și era adevărat la timpul acela. Acum, numele țării trezește în Anglia doar indiferență în locul groazei de altădată. România este doar o ţară din Europa de Est care a fost în competiţia Eurovision. Câţiva oameni ar spune că sună fascinant. Cei mai mulţi ar spune că e ceva necunoscut. Majoritatea americanilor probabil că habar nu au unde este.

Versiunea originală, în engleză:

25 reasons why I love living in Romania, in no particular order.
Romanians. Clearly the people are the main reason for liking any country, though the countryside and the crumbling inner city of Bucharest come close behind.

Romanians are Latins surrounded by Hungarians and Slavs, marooned in the wrong part of Europe where they endure with surprise each year the bitterly cold winters. Though theirs is a comparatively poor country the people seem happier than in most countries. They are open, friendly, warm, always human, usually emotional.

Everything about Romanians seems to be paradoxical. Romanians are very human and see everything in human, not in abstract terms, but when they write about ideas they always start from abstract and sometimes cloudy first principles. They are the very warm, the most generous and kind of people, but can be astonishingly cruel and malicious. Someone told me when I came here that ‘Romanians have no gratitude and no mercy’ and that is certainly true of many, though by no means all. They are very mystical yet have their feet on the ground. They are very other-worldly but are often materialistic.

They are very romantic yet brutally unromantic. They try very hard to be cynical. They are very suspicious and live in an atmosphere of fear. Romanians are very much friendlier than the English but much, much more formal. Respect is terribly important – because power is terribly important. This is the Middle East, dreaming that it is France.

Romanians love visiting their countryside – all but a few pretentious ones – love eating Romanian food in restaurants – same caveat – and love hiking and camping, all of which was how it was in England in the 1950s. They tend to be conventional and conformist but my friends are not. You can be eccentric in Romania and bohemian, but it takes more courage than in England, where eccentrics are not tolerated but admired. Non-comformist is a word that often means a woman who takes many lovers.

In Romania under Communism television only broadcast for two hours a day meant until the Revolution the Romanians were spared a huge amount of idiocy and had time instead for reading, conversation, drinking wine, and the national sport, seducing one another. I suppose that was how it was in Victorian England too, except with less wine. Romanians who were twenty or so in 1989 are usually much better read than the English. Those who are not well read nevertheless have a surprisingly large amount of information about their medieval history and take pride in it. Only a minority of people in England, I was shocked to discover recently, know who were Hengist and Horsa, the first Englishmen recorded by history and our Burebistas. Even a highly intelligent history graduate from Cambridge did not. In any case, the English have been taught to think that history is simply the chronicle of oppression. The Romanians who were continuously oppressed by their rulers and foreigners take pride in their kings.

Romania has so far escaped the worldwide cultural revolution – not Mao’s one, but the one that happened in the capitalist world starting in the 1960s and which is showing no signs of abating. One of the great charms of Romania is that the 1960s did not happen in here. The EU will change that, but not quite yet. There was never what in the 1960s was called the generation gap. Adulthood as perpetual adolescence, unlike in Anglo-Saxon countries, is not an idea which has reached here. People become adults when they start work, just like in England until the 1950s. But if feminism and political correctness have not arrived, two even more important legacies of the 1960s in the West, consumerism and celebrity culture, are here and Romania has a tabloid press like everywhere else. It has idiotic television too and rock music though old fashioned 1930s Romanian music is still hugely popular among young and old.

Romania is not at all cool, is utterly uncool, thank God, and yet in its own un-self-conscious way the broken streets and beautiful women of Bucharest are as cool as it gets. And if Bucharest may not be cool it is very glamorous in a tropical, Latin American way. I do not like nightclubs (you must never use that word with Romanians because they think it means something improper) but the fashionable nightclubs have a chic of their own.

Romanians are genteel. A notorious American womaniser said, in the late 1990s, that dating Romanian women was like dating gorgeous 24 year old versions of your mother’s friends. Romanian women and men are still like that.

Romanians expect the worst but always contrive to be shocked that things are even worse than they imagined. People tut-tut about scandals and are easily scandalised, even though Bucharest in many ways is Babylon. Is anyone in England ever scandalised anymore?

Romania felt about 1952 here when I arrived. Now it feels about 1964.

Romanians esteem brains and learning – in England it is more admirable to be good at games or was before the Palaeolithic Age, when I lived there. Here class is about grammar and educational qualifications, rather than about accent or clothes (Romanian rich men dress appallingly, though their wives are learning) or money. They also know that physical good looks are very very important and discuss other people’s appearances with penetration and complete absence of charity. They are more profound than the English, who think it is superficial to talk about other people’s looks.

Romanian taxi drivers. They form the chorus in the Greek drama (it’s a comedy, not a tragedy) of my life here. Like in every country, the people who really know how to run things are too busy driving cabs or cutting hair. Taxi drivers become very dull when they talk about the political class in general (we know they are thieves and bandits) but they have much to say that is very interesting about God, how things were in the old days, love and death. Taxi drivers and barbers know everything. So do illiterates, but that is another story.

The parties. Romanians GIVE GREAT ONES.

The lack of diversity, although things become more pluralistic. Despite the terrible damage that Communism did to this country, which it maimed, there is still a tremendous sense of cohesion and common values. People are assumed to be Orthodox, unless proven otherwise. Catholics are considered odd but are regarded as slightly grand – but Adventists, Baptists and adherents to other sects are not considered true Romanians at all. I like this very much. I only wish this cohesiveness went with a sense of public spirit, but this seems to be absent in all the Orthodox as well as all the post-Communist countries.

I believe the wine is wonderful. So Claudia Pendred says and she is an expert, but I usually drink plonk. I do however love the only grape which is unique to this part of the world, Feteasca Neagra. They do very good roses too.

Bucharest, the European Havana, is still probably the most interesting capital city in many ways in Europe. Living in Bucharest is like living in a film noir full of gangsters, corrupt officials, femmes fatales, old men in hats. The town has so very much energy. It is a twenty-one year old – London and Paris are in their fifties. Most of all the broken run-down streets of Bucharest. Until about seven years ago the slummy Old Town in Bucharest, where I live, which is now a sea of wine-bars and restaurants. But let us enjoy the new rather than regret the past: the old town makes people happy and there are three or four good restaurants there (Sindbad, St George, Lacrimi si Sfinti and Charme since you ask). The new old town annoys me but it has a buzz and is a lot of fun. If only it had not descended from the sky almost overnight, but I rejoice that it came, like many things in Romania, much later than you would have expected. A lot better than the sanitised, well-behaved old towns of other capital cities. It certainly beats Covent Garden. And I have it on my doorstep which is convenient.

In Romania, everything is difficult but after a while you get used to it or you go mad. Every day is completely different from the one before. These two points are less true than they were five or ten years ago, however.

Romanians believe in God. Also horoscopes, magic, fortune tellers. Most people tend to take the existence of God for granted, like the sun rising each morning and setting each evening. I love Romanian folk religion and the sense that the other world is close to hand. England would have been a somewhat like this before the Reformation. As an English friend of mine, Nick Brind, said to me:

You know you have been in Romania too long when you can tell someone’s star sign from their birthday and throw yourself into an animated discussion about it.

I am not there yet.

The jokes. Romanians have a wonderful sense of humour, rather similar to the English sense of humour: very ironic, very black.

The parties. Oh, I said that before.

The second hand booksellers. Second hand booksellers are, of course, the cream of every nation.

The wartime egalitarianism – people who sleep rough sit watching open air film shows without exciting the disdain that their counterparts would do in Western Europe

So-called ‘popular music’ from before the war (still played very widely) and ‘Manele’ – a kind of gypsy pop music which everyone claims to hate but which sells very well – and indigenous Romanian pop music. I also like Nightlosers. I love Ozana Barabancea, an opera singer turned jazz singer, who sings like Marilyn Monroe would have sung had she been a first class jazz singer. When she was blonde, Ozana even looked a little like Monroe.

The old-fashioned terraces where one can get a bottle of wine and a Bulgarian salad for a song. These are being replaced by pretentious, more expensive places unfortunately.

Not the food particularly, although it is all right. This is the one area where Romania’s neighbours the Bulgarians and the Hungarians beat them. But tocanita with mamaliga is a very fine dish and, even though I do not much love fish, salau tastes very good. Two of the best dishes here are called Russian salad and Bulgarian salad but I am not sure they are truly Romanian. Anyhow, there is a lot of pork. If you like pork very much you may well like Romanian food. The poet Mircea Dinescu’s restaurant, Lacrimi si Sfinti, in the old town in Bucharest, has reinvented Romanian cuisine rather excitingly.

The churches and monasteries, especially, but not only, the painted monasteries in the Bucovina and the fortified churches of Transylvania. Bucharest is full of wonderful, obscure churches. No-one seems to have heard of some of the best.

Lack of violent crime, but this is not nearly as true as it was. Crime rates are very low in Romania, except for white collar crimes, where the rates are very high.

The serendipity.

I’ve told everyone to come to Romania but I am very glad that nobody follows my advice. I remember in my first week living in Romania in 1998, an Englishman living here said to me:

You know what’s the best thing about living in Romania?’

‘No?’

‘It’s thinking about your friends back in England that are feeling sorry for you.’

And that was true then. Now, instead of inspiring horror when you mention the place in England, it inspires indifference. It’s just an East European country that competes in the Eurovision Song Contest. A few people say it sounds fascinating. Most people simply say it sounds obscure. Most Americans probably do not know where it is.



Citiţi şi

Manchester – lumânări şi zâmbete în bernă

România, între ospitalitate şi decor

20 mai – Noaptea Muzeelor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
43,060 views

Your tuppence

  1. Anca / 22 January 2015 23:15

    Ah, da, ce bine ca a plecat acest brav domn din tara sa plina de diversitate. Ce usurat trebuie sa fie ca unul dintre putinii cetateni ‘altfel’ din Romania. Un barbat vestic este un exotic tolerat. Adventistii, tiganii, , femeile care nu s-au casatorit pana la o anumita varsta, sau oamenii cu orice fel de pareri diferite – ei da, asemenea elemente de diversitate nu sunt bine digerate de aceasta societate omogena. Omogena in idei si gandire, inchisa la nou. Doar daca noul nu vine in forma unui strain care o lauda din rasputeri.

    Tipul asta pare ca nu intelege valorile si progresul propriei tari – si invins cumva de o lume care i se pare prea complexa, a venit in omogena Romanie: cu lipsa ei de diversitate si de toleranta, dar cu mancare buna, barbati carora nu trebuie sa le pese prea mult cum se imbraca, si femei care admira barbatii vestici. Ofof.

    Multe din observatiile din articol sunt frumoase si cat se poate de adevarate. Mi se pare insa trist ca in loc sa ne cream noi insisi motive de mandrie, prin realizarile noastre, prin idei noi, prin solutii la problemele pe care le avem (fara ca asta sa insemne ca nu ne uitam in jurul nostru sau ca nu invatam de la altii) – ne resemnam in fatalism si resemnare, cazand in admiratie la picioarele oricarui strain care are ceva, orice pozitiv de spus; indiferent ce spune si cat de adevarat este ce spune; sa fie numai ceva de bine, iar strainul trebuie sa fie neaparat unul din Europa de Vest, complimentele unui georgian sa spunem nu ar avea aceeasi valoare.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
    • fiv / 21 September 2015 16:18

      noi insine, insisi se foloseste cu pronumele – ei: ei insisi
      formulele corecte sunt eu insumi/insami, tu insuti/insati, el insusi/ea insasi, noi insine, voi insiva, ei insisi.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  2. Alexandru / 18 September 2014 12:23

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 6
    Reply
    • Cristi R / 18 January 2015 1:55

      Televiziunea si presa reflecta societatea romaneasca si plusurile ei ?
      M-am amuzat copios citind raspunsul tau.
      Cred ca nu ai citit nici titlul si nici nu stii cine este autorul.
      Daca faceai asta ai fi stiut ca este vorba de 25 de motive pentru care lui Paul Wood îi place să trăiască în România, nu de o analiza a societatii romanesti.
      Raspunsul tau este o confirmare a afirmatiei lui ca romanii se indignează ușor.
      Sa auzim numai de bine!

      Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
      Reply
  3. Bucurestiul nostru, Bucurestiul lor | Calatorii de poveste / 10 December 2013 19:50

    […] ultimul timp, gasesc tot mai des articole laudative la adresa Bucurestiului si/ sau a Romaniei, scrise de straini. Le postez, cu un mic sentiment de bucurie si de mandrie […]

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 0
    Reply
  4. iulia / 10 December 2013 13:49

    Nu vreau sa spun acum nimic despre România, si nici despre trai…….
    Dar sunt mândra ca sunt românca.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply
  5. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W49) | refresh.ro / 10 December 2013 0:36

    […] 25 de motive pentru care imi place sa traiesc in Romania – catchy.ro536 shares 287 comments 1862 likes 13 tw. trackbacks 25482 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. ananas / 10 December 2013 0:33

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 7 Thumb down 10
    Reply
  7. Elena / 9 December 2013 13:39

    Serendipity…is nice..is a perfect teahouse too near Piata Romana! To be visited!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  8. Linkurile zilei despre România şi atât • Chinezu / 9 December 2013 9:06

    […] 25 de motive pentru care îmi place să trăiesc în România. […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  9. Paul Wood – 25 Reasons why I Love Living in Romania | Persona / 8 December 2013 15:49

    […] may read HERE the whole text. Scroll down for the text in […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  10. ploscaru razvan / 7 December 2013 19:07

    frumos! nice! 😀

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro