30.

Ramona Pop

20 February 2012

 

Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război. Sau cum mi-am petrecut sfârşitul unei lumi.

Din copil în om mare

Şi fetele frumoase ajung la 30. Şi, în general, nu le prea place.

Sună de rău. Parcă nu demult, cam acum vreo zece ani, mă uitam cu oarecare compasiune, chiar milă, la cele care băteau coada la târziii ani 20 şi… Şi mă vedeam, plină, sigur că da, de înţelepciunea învingătorilor, într-un mare fel, la aceeaşi vârstă..

Sigur că am intrat într-o mare criză, sigur că am disperat, pe undeva aşa şi ştiam eu că e chiar “cool” să se întâmple. 🙂 Mare zână… Cumva, deznădejdea umbla numai noaptea, când kilogramele de îngheţată nu au altceva de făcut decât să-ţi dea dureri undeva. Şi nu, undeva-ul acesta nu mi-a adăugat un număr la sutien. Dar măcar balanţa calorică să fie pozitivă, dacă toate celelalte dau cu minus. Soldul contabil este adevăr istoric şi evaluarea lui depăşeşte cu mult scopul acestei mici întreprinderi filosofice. Uite-aşa rezolvam eu ecuaţii cu multiple necunoscute şi ştiam tot. TOT. Şi totul mi-a adus nimic.

În om mare

Azi, 30. Mult mai singură decât am fost vreodată şi asta prin alegere, mult mai bătrână decât mi-am închipuit că ar fi drept să ajungă orice femeie datorită cosmogoniei, al naibii fie ea, că este independentă mie şi de mii de ori mai puternică prin luptă. A durut. Cred că orice bucată reală de cunoştinşă a binelui şi răului doare şi copleşeşte de fiecare dată, chiar dacă în Geneză am fost avertizaţi…

Cunoştinţa nu venit la pachet cu fericirea, a venit însă cu libertatea, relativă mie, întâlnirii cu sine şi din acceptarea faptului că adevărul şi frumuseţea nu au reprezentări categorice şi poate nici măcar exprimate într-o formă pe care unul poate la un moment dat să o înţeleagă.

Şi în femeie

Rămâne doar dragostea, singurul absolut pe care orice femeie este fără speranţă condamnată să-l păzească într-o manieră extremistă în numele pruncilor ei născuţi ori nenăscuţi, ca veşnică grijă şi recunoştinţă celor ce i-au dat viaţă, şi mai apoi ca pernă pentru unul desăvârşit destul, încât să-i recunoască ei frumuseţea potrivită lui şi să se odihnească în ea. Restul e compus din deşertăciune şi implicit, non sequitur, din fiinţe fără rădăcini şi natural fără coloană vertebrală şi din bărbaţi care îşi rup coastele şi implicit suportul.

(Trebuie să-l menţionez aici pe maestrul Dan Puric, care, într-una din minunatele-i expuneri, spunea că doar bărbatul suficient de evoluat şi împlinit poate să recunoască frumuseţea per se şi să se transforme în faţa ei cum te transformi în faţa unui poem frumos. Am înţeles de la prietenii mei de sex opus că puternicii care ajung vreodată la acest stadiu o fac undeva în jurul vârstei de 40 şi ceva de ani…)

În rest, e lumea plină de fetiţe şi băieţei cu feţişoare pline de euforie noaptea şi desfigurate de oboseală grotescă ziua, care au uitat de unde vin şi nu au aflat niciodată unde se duc.

 Ultima noapte de război, prima noapte de dragoste

Amin. Mai am tabu-uri de călcat, nefăcute, de încercat şi neştiute, de învăţat. Mai am o grămada de timp şi milioane de unităţi de chef să dau o formă dragă mie acestui spaţiu finit care este viaţa şi hoaţa frică să-i fur cât pot. Mă întreb dacă cheful se măsoară ?!

Cu drag,

Ramona Dora Pop

Copenhaga 20.02.2002

 

Citiţi şi

Ca ieri am avut 30 de ani

Dragă Bianca!

Voi fi farul tău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,417 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro