365

Anamaria Claudia Sitaru

16 August 2017

anamaria claudia sitaru365 zile desfășurate de-a lungul unui fir de bumbac împletit cu amintiri. 365 ori mii de bătăi ale inimii și zâmbete acoperite de un văl de melancolie.

365 ori milioane de uși deschise și închise. Și toată emoția adunată într-un suflet plăpând.

500 km departe de casă, dincolo de Apuseni, într-un loc ferit de forme de relief ușor fluctuante. Cam ca valurile unui lac atunci când arunci neîndemânatic o piatră. De ar fi să mă joc cu degetele pe hartă, parcă nu mi-ar veni a crede. Colind în lung și-n lat. Nicicum acasă nu s-ar putea transfigura mai aproape. Doar dacă aș gâdila coordonatele geografice să fie mai apropiate unele de altele. Paralela 46 si niscaiva minute împotmolite printre dealuri. Cam așa aș descrie noul „neacasă”.

Da, sună a paradox. Păi, cum adică „neacasă”? Încercați să aveți în vedere vârsta mea și să scădeți vreo… 19 ani mari și lați. Dacă în ăștia 19 ani adăugăm o mare de emoții, amintiri și persoane dragi, ei bine, algoritmul ăsta ar da o eroare mai mare decât a unui calculator virusat. Știu, dilematică chestiune. Dar întrebarea se pune – câte luni pline, cânt de greieri și adieri de toamnă târzie îmi vor trebui ca noul loc să-mi fie așezământ al sufletului?

cluj

Acum un an colindam frenetică Clujul, într-un adevărat miraj creat de reușita mea la facultate. Vedeam totul în culori mult prea pastelate și orice străduță mi se părea o adevărată alee scoasă din picturile italienilor. Nu știam de mă orientam spre sud, vest, est sau nord. Toate cardinalele erau împăturite de-a lungul unor drumuri încă nebătute de pașii mei mărunți.

Soarele ancora întreg orașul într-o zăpușeală mult prea dificil de înțeles. Erau oamenii, traficul sau multele clădiri așezate după o arhitectură specific transilvăneană.

Păi, adă tu un oltean sprijinit cu gândul de Subcarpații Getici și aruncă-l între coline. Treabă e asta? Să te mai și descurci cu atâtea numere de autobuz inscripționate cu străzi ale căror nume nu le cunoșteam nici de îmi făceai o lecție riguroasă de istorie… sau beletristică… sau orice altceva.

Unde era iuțeala? Vorba scoasă pe o bandă rulantă cu o viteză mai ceva ca a unui avion militar? M-am lovit de un zid ale cărui cărămizi nu erau făcute din pământ, apă și foc, ci diferențe culturale, infuziuni interetnice și freamăt de studenți la fiecare milimetru pătrat.

Nu am postura unui ghid turistic și nici a unui prezentator TV ca să pot descrie Clujul de-a fir a păr cu toate detaliile ce țin de frumusețea sa. Un oraș încărcat de un trecut sugrumat de intrigi și praful documentelor ce datează încă din primele secole ale vieții, Clujul răsare falnic dincolo de Feleacu. O priveliște dificil de exprimat în cuvinte. Păi nu e România noastră frumoasă? Păcat că-i cârmuită de fuste și cravate… și cam atât. Mai poți spune ceva de ei?

Un an mi-a luat să încep să mă acomodez cu persoanele din jurul meu. Nu vă imaginați că oi fi vreo Heidi a munților care nu știe socializa. Pur și simplu, e minunat și, în același timp, dificil să vezi atâtea diferențe legate de tradiție, comportament și mentalitate. Ca să fii ca ei, trebuie să îi înțelegi. Dar până ajungi să înțelegi un ardelean, uiți cine ești. Știți cum e bancul acela? – Și melcul, țuști! – viteza lor  relativă – tinde spre zero și un pic.

Vocabularul l-am împrumutat sau, mai bine zis, el s-a strecurat în aria mea Wernicke. Și acolo a rămas! Mototolit, așa cum e el, a reușit să își facă culcuș intre perfectul simplu și gustul de praz cu oțet. Dar de pită ce mai zicem?

Facultatea a început la fel de repede cum s-a terminat și primul an. Ce-i drept, studiile mi-au răpit mult timp și n-am apucat, spre rușinea mea, să pot să deslușesc împrejurimile în care locuiesc. Salve Google Maps! Posibil ca vara aceasta – de ce oare zic posibil? Mai mult ca sigur, trebuie să fac dreapta împrejur – că la stânga tot „merem” – și să patrulez asemeni unei gărzi de corp – pe cine apăr, Dumnezeu știe – prin toate aleile, bulevardele Clujului.

Promit! Am zis, Promit!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Nu-i înțeleg pe oamenii care…

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
646 views
Tag-uri: , , ,

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro