“47 Ronin”

Anca Constantin

10 January 2014

Uite, dacă aţi trecut de titlu fără să spuneţi deja – aa, ştiu eu despre ce e vorba… – promit că vă deschid uşa cu o poveste în loc de o cronică îngustă de film. Mă uimesc mereu a întristare oamenii care vor să afle cât mai multe despre un film înainte de a alege dacă să-l vadă sau nu, pentru ca mai apoi să drămuiască mic dacă a meritat sau nu. Timpul sau banii de bilet. Probabil măsurile lor cele mai de preţ.

De ce ai vrea să strici cu părerile altora despre ce ar trebui să simţi sau să înţelegi, tot necunoscutul imaculat al unei poveşti cu care ai privilegiul să schimbi viaţa ta pentru câteva ore?

Aşa că n-am să vă dezvelesc din firul filmului ci am să-mi împart doar cu voi după-amiaza mea în poveste.

Pentru că “47 Ronin” – în cinematografe din 23 decembrie – e o poveste.

Un miez de legendă reală, din Japonia secolului optsprezece, o mână de oameni ridicaţi drept pământului, culori şi linişte desprinse lumii, creaturi mitice şi laolaltă cu ele, deasupra, Iubire. Şi în cel mai desăvârşit Alb, aproape vii în ochii şi nările tale, mări de flori de cireş.

O poveste în care mintea şi încet, încet, inima ţi se prind în joc. Un joc la început străin, pentru că nu poţi rezona cu un spirit atât de diferit nouă, cum este cel japonez, decât dacă alegi liber să îl primeşti aşa cum este şi să-i aştepţi paşii cu care ţi se descoperă. Pentru că din matcă au ajuns să ne cam lipsească, odată cu “avansul civilizaţiei”, răbdarea, ordinea tăcut-limpede a cunoaşterii eliberate de grabă şi verticalitatea acceptării unui destin construit din linii curate, de onoare, loialitate, curaj, dârzenie surdă la durere – şi peste toate din nou de iubire. Şi ea în afara timpului nostru din ce mai aspru blândeţii.

În locul lui “acum”, Iubirea poveştii noastre înalţă un “întotdeauna”, cu seninătatea cu care laşi zborului o pasăre liberă.

“Kai : I will search for you through a thousand worlds and ten thousand lifetimes until I will find you!”

“Mika : I will wait for you in all of them…”

Am plecat de la film, fără să părăsesc povestea care m-a locuit încă ceva vreme.

N-am rezistat să scotocesc cu mintea mea crescută în altă cultură, finaluri diferite, din nou şi din nou, neputând să-mi desprind inima de speranţa că mereu trebuie să existe o cale pentru a ieşi victorioasă lumii iubirea şi viaţa.

Dar am greşit cu fiecare din închipuirile mele.

Povestea e întreagă aşa cum este, noi îi suntem în urmă.

Căutăm cu orice chip să fie balanţa plină doldora pe talgerul pozitiv dar uităm că asta în esenţă înseamnă dezechilibru. Căutăm mereu să punem supravieţuirea în faţa şi în locul Vieţii întreg şi rotund trăită în matca unor valori care nu-ţi vor lăsa niciodată privirea să coboare în pământ.

Căutăm să fim în loc să devenim.

E mai simplu aşa şi ne putem consola îndoiala cu răsuflarea uşurată că vremea samurailor a trecut. Dar pierderea nu e a lor, nici în timp, nici în istorie, ci a noastră…în spirit.

Vorbeam despre un film aşa-i?

Da, “47 Ronin”.

Nu mergeţi să-l vedeţi doar pentru efecte speciale – deşi minunate.

Nu mergeţi să-l vedeţi doar din admiraţie pentru un stil de viaţă – luptă, săbii, armuri şi alte grozăvii – deşi amplu şi bogat zugrăvit, ar fi păcat să vă îngustaţi cu atât cărarea de cunoaştere pe care aţi putea merge.

Nu mergeţi să-l vedeţi doar pentru că aţi citit Keanu Reeves pe afiş – personajul principal nu e el sau vreunul din ceilalţi actori, ci Povestea unor Oameni-Munte-Linişte-Luptă-Iubire.

Nu mergeţi să-l vedeţi dacă vă doriţi un film cu finalul fericit care dă bine la box-office. Iubirea nu are final şi deşi doare, e bine că e aşa iar împlinirea nu poate începe decât dincolo de ce pot vedea ochii şi înţelege mintea.

Mergeţi să-l vedeţi pentru că cel puţin unui om i-a schimbat pentru două ore ochii cu care simte lumea… Şansele sunt să fim mai mulţi şi să învăţăm să ne creştem singuri basmele în realitate. Şi mai bine invers.

Mergeţi pentru că nici o poveste nu e întreagă fără cineva care să-i asculte vorbele şi să-i primească vie mărturia. Şi asta e un privilegiu pentru istoria fiecăruia dintre noi.

Mergeţi pentru că frumuseţea stă în ochii celui care o priveşte, pentru că toate poveştile merită să trăiască ! Şi odată cu ele, noi.

Citiţi şi

Cele mai bune 10 țări din toate punctele de vedere

2017 – când vor înflori cireșii în Japonia

Primele 25 cele mai bogate, sănătoase, fericite şi avansate ţări ale lumii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,070 views

Your tuppence

  1. Alex / 25 April 2014 10:33

    Anca, scrii foarte frumos, am inceput cu “Te-am dat afara” apoi mi-a sarit in ochi ca ai scris despre “47 Ronin” film pe care l-am apreciat din aceleasi motive ca si tine. Rugamintea mea, nu mai scrii si alte astfel de “critici de film” despre alte filme asiatice? 🙂 Nu de alta, dar genul tau de “critica de film” a fost ca o gura de aer proaspat in marea de review-uri seci si ai surprins exact calitatile acestui film, calitati total ignorate de obicei, punandu-se accent in mod standard pe artele martiale si actorii din film. My two pennies.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro