5 postbărbați

Ruxandra Cesereanu

17 January 2011

Precizare:

Bărbaţii pe care o femeie îi răsuceşte în cuvinte sunt nişte postbărbaţi. De obicei, din ei nu rămân decât piei jupuite şi puse la uscat. Dar, uneori, din ei rămân viziuni, fantasme, senzaţii şi emoţii.

1.

Părul lui lung şi negru mirosind a săpun de rufe mă stârnea: părul lung şi negru, încolăcit până pe șolduri. Uneori, ochii lui intrau în păr şi rămâneau acolo vreme îndelungată, atârnaţi ca nişte lilieci. Era numai oase şi oscioare, uscat, un bărbat greu de mângâiat fiindcă nu mai rămăsese fărâmitură de carne pe el. Nu ştiu cum îl atingeau femeile, fiindcă eu nu l-am atins niciodată și nici un pofteam să îl ating. Părul lui lung şi negru mi-ajungea. Mi-era baldachin. Scârţâia din toate încheieturile, era chircit în cavitatea toracică, era un bărbat înghesuit în el însuşi, bolnăvior şi drag. Vocea lui îmi plăcea doar atunci când scrâşnea în chip smucit. Altfel, era răguşită şi înţepa, mă înţepa în carne şi nu-mi plăcea. Nu îmi puteam nicicum închipui cum face dragoste bărbatul acesta, fiindcă eu îl vedeam doar ca pe un singur os, înalt, din cap până la picioare. Barba lui nu îmi plăcea, dar dacă şi-ar fi ras-o nu l-aş mai fi recunoscut niciodată. Păr şi os şlefuit, asta era. Și îmi plăcea.

2.

El era ironic cu femeile, dar avea umor şi o bunădispoziţie de dimineaţa până seara, iar la prânz era meditativ cât să un uite ce este bărbatul și ce este femeia. Nu atingea femeile, fiindcă dorea să păstreze aparenţele, dar nici nu avea neapărat vise erotice cu ele. Le considera, însă, a fi nişte făpturi numai bune de tachinat, indiferent dacă ele erau graţioase şi depline sau, dimpotrivă, nătânge şi neatrăgătoare. Le cusurgea şi le găsea mereu noduri în papură, întrucât era un cârcotaș amuzat. Nu era vorba despre un frustrat, ci despre un zeflemitor în rafale. Era totuşi limpede că nu cunoscuse nici o femeie fatală şi nici pasiunea, nărăvindu-se doar la ceea ce avea la îndemână, adică la o singură femeie de treabă, nu prea arătoasă, dar înţelegătoare. Nu îl percepeam deloc ca pe un trup de bărbat, fiindcă era cumva înghesuit şi turtit în el însuși. Dar avea ceva dintr-un staroste-spiriduş al femeilor, pe care le binecuvânta ironic, aşa cum am spus deja, sau le apostrofa cinic, vorbindu-le zâmbitor despre felul în care ele nu puteau să priceapă lucrurile pe lumea aceasta. Era un misogin aparte, duios cu cele pe care le persecuta, tandru cu victimele sale, blând ca un tătic uşor supărat pe fetiţele rebele. Adevărul este, că, în ciuda felului său de a fi, mi-era simpatic. Dar aş fi vrut să înveţe şi el măcar o dată ce este femeia şi să nu moară fără să fi cunoscut dragostea.

3.

El îmi povestea visele, ca un bărbat destul de ciudat ce era, dar și ca un bărbat destul de normal. Nu ştiam să i le interpretez, dar nici el nu aştepta aşa ceva de la mine. Nu îl atinsesem niciodată şi nici nu aveam să îl ating, chiar dacă mă ispitea. Avea o voce de bărbat jeluit, căruia i-ar fi plăcut să zacă pentru totdeauna sub fustele mamei. Doar acolo era bine, era cald, era umbră şi somn. Trupul lui destul de bine făcut şi consistent se folosea pe sine însuşi ca un truditor la cele lumeşti. Nu ştiu cum altfel să spun, fiindcă nu știu exact ce vreau să spun. Avea o cruciuliţă la gât. Îmbătrânise vizibil în ultima vreme, ca un mesteacăn descojit. Nu avea voinţă, nici energie, nici putere de sine. Nu ştia decât să privească intens femeile, să le pătrundă astfel, ca pe nişte nișe cosmice. De fapt nu îl atrăgeau femeile, ci doar vreo câteva dintre ele, iar acestea puteau fi numărate pe degete. Avea un farmec aparte bărbatul acesta, chiar dacă era nedesăvârşit. Nu îi privisem niciodată mâinile. Poate că era castrat și neliniștit.

4.

El ingurgita femei, vreo două-trei pe an, se ospeţea curtenindu-le cu încetinitorul. Avea trup viguros şi îndesat, era viu, ştia să mângâie, să atingă. Femeile erau interesate de el ca de un obiect de preţ, ca de-o felină leneşă, somnoroasă. Cunoscuse cândva marea dragoste şi apoi se înăsprise după ce fusese părăsit. Îi mai rămăsese doar vocea suavă şi degetele butucănoase, dar moi. Ştia că de-acum înainte urma să aibă de-a face numai cu dragostea cea mică, dar învăţase să se mulţumească şi cu atât. Nu era rău la urma urmei. O vreme băuse cât să îşi piardă minţile, apoi se îmbolnăvise şi moartea îi făcuse semn să o sfârşească o vreme cu firea cheflie. Îi plăcea să joace un şah de mântuială cu mine. Îmi povestea despre cum încearcă să îi intre pe sub piele femeile lui, iar eu îi dădeam sfaturi. Cum să le răsucească, să le împotmolească, să le ilumineze. Mă asculta atent ca un ucenic. Nu se simţea bine şi apărat decât printre obiecte: scaune, mese, dulapuri, lămpi şi tot aşa. Spunea că obiectele nu simt nimic şi astfel este mai uşor să le distrugă.

5.

El era un bărbat subţire, mirosind a curat, spălat, bine întreţinut. Avea nişte gene lungi, uriaşe, cu care îşi biciuia obrajii, o gură schimonosită, ce-i drept, dar interesantă şi tentantă să o înşfaci. Corpul i se răsucea mereu ca un crab, ca un copil veşnic chircit şi bătut. Vorbea fără oprire şi învăluia în cearceafurile lui de cuvinte tonele de femei întâlnite în cale. Le rostogolea pe cearceafurile lui. Chiar şi mie îmi plăcea rularea aceasta, împachetarea, coconul sonor. De fapt, zămislea încă o dată femeile cărora le vorbea, strecurându-le corpurile şi pieptul şi sexul printre cuvintele sale. Avea falange de tăietor de lemne, acesta era singurul lucru care nu se potrivea cu trupul lui. Fredona mereu muzică de operă. Nu buchisea femeile, ci le încerca în vorbe ca un degustător de vinuri. Bărbaţii îl găseau, şi ei, a fi inteligent, deşi se dovedea din când în când a fi şi măscărici.

Nota bene

În 2007, Ruxandra Cesereanu a publicat cartea experimentală de proză Nașterea dorințelor lichide (Editura Cartea Românească), o carte despre relațiile încâlcite și complicate dintre femei și bărbați.

Ultima parte a acestei cărți de proză cuprinde portretele a 108 bărbați pe care autoarea îi numește post-bărbați, explicând că niște bărbați “jupuiți” în portrete bijuterite de o femeie sunt niște post-bărbați.

Ce-aţi citit mai sus, sunt portretele a 5 post-bărbaţi, rescrise fragmentar de către Ruxandra, mai exact adăugite adăugit pe ici, pe colo.

Post-bărbații au fost traduși și în limba maghiară (de către Zsuzsa Selyem, cartea fiind publicată de editura Jelenkor din Pecs) și au fost lansați la Târgul de carte de la Budapesta de către celebrul scriitor Peter Esterhazy.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Nu, honey, f*te-o pe mă-ta, block și adio!

Arătam ca Brad Pitt – foarte blond și foarte nef*tut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,473 views

Your tuppence

  1. Femeia, ce ştie femeia? – Fiction and the City | Catchy / 31 January 2014 14:29

    […] 2006, scriitoarea şi eseista Ruxandra Cesereanu (profesoară la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj) a coordonat un foarte interesant volum […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Dora / 24 January 2011 23:24

    Reusite descrieri…intr-adevar… Si bine incondeiati…dumnealor… 😉 Pe ultimul in special…parca l-as cunoaste… Familiare mi s-au parut descrierile…sunt printre noi…toti acesti “postbarbati”… Frumos… 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Gabriela Romaria / 17 January 2011 21:01

    Oh… ce frumos! Ce frumos! Descrierea a doua pe care ai dat-o bărbatului mi-a plăcut mie cel mai mult… Auzi tu? 🙂 “Să fie duios cu cele pe care le persecută”, eu aş fi spus, cu cele pe care le… iubeşte ȋn neştire! lol şi “tandru cu victimele sale”, aici iarăşi aş fi adăugat, cu cele care au ales, conştient, să-i cadă ȋn plasă! Lol Dar mă rog, exprimarea ta, draga Ruxandra, este mult mai apropiată de adevăr, nu-i aşa? 🙂 Apoi acel cuvânt… “blând, ca un tătic uşor supărat pe fetiţele rebele”, m-a dat gata, complet! Mi-a atins inima şi mi-a topit-o, zău! Măi… acest bărbat pare să aibă toate ȋnsuşirile aceluia pe care ȋl visez şi eu de mult timp. Am spus ȋl visez, nu ȋnseamnă că l-am şi ȋntâlnit. Nu, din contră, poate că doar ȋl aştept să apară! Şi remarca de final… “mi-era simpatic”, ei, să ştiţi că aceasta mă face să mă tăvalesc pe jos de râs, ca un copil, nebun de ȋndrăgostit de cel pe care ȋl vreau să fie totul pentru mine! Vreau să pot să ȋl ȋnvaţ, ȋntr-adevăr “ce este femeia” şi ȋmpreună să “cunoaştem amândoi, “dragostea adevărată”!
    Cu dragoste si lumina, Gabriela Romaria

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro