“9 pentru Oscar” la Cinema Studio (9-15 ianuarie)

Catchy

28 December 2014

Nouă dintre filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Studio, între 9 – 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film. Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Mommy, în regia lui Xavier Dolan, trimis de Canada la Oscar și distins cu Premiul Juriului la Cannes, va rula în avanpremieră în programul special „9 pentru Oscar”, alături de Human Capital, propunerea Italiei

Cele nouă titluri au fost propuse la Oscar de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada. Spectatorii au ocazia să vadă două dintre peliculele aflate pe lista scurtă a Academiei Americane de Film: Leviathan (r. Andrei Zviaghințev) și Ida (r. Pawel Pawlikowski).

Mommy

Din Canada vine, în avanpremieră, mult-așteptatul Mommy, noul film al lui Xavier Dolan, distins cu Premiul Juriului la Cannes și nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Independent Spirit Awards și Satellite Awards. La premiera de pe Croisette, Mommy a avut parte de minute întregi de aplauze și ovații. „Filmul e deseori sclipitor și foarte amuzant în moduri care trec dincolo de limitele uzuale despre ce înseamnă incorect și nepotrivit”, scrie „The Guardian”, considerându-l cel mai bun film al lui Dolan. O mamă singură e pusă în fața provocării de a-și crește fiul adolescent cu ADHD, adesea agresiv și problematic. Alinarea vine de la misterioasa lor vecină, a cărei prezență pare benefică pentru el. Însă relația lor ia o turnură cu totul neașteptată. Filmul va rula în premieră pe 9 ianuarie, de la 19.30, la Cinema Studio, și va fi distribuit de Independența Film.

Human Capital

O altă premieră în România este Human Capital/ Il Capitale umano (r. Paolo Virzi), alegerea Italiei la premiile Oscar. Adaptarea romanului omonim al lui Stephen Amidon a câștigat șapte trofee la premiile David di Donatello, inclusiv pentru Cel mai bun film. Thriller-ul angoasant plasat în nordul bogat al Italiei, la Milano, pune în oglindă două lumi, clasa de mijloc și înalta societate, având ca punct de pornire un accident mortal. „O incursiune captivantă, acidă, în lumea parveniților aspiraționali și a celor extrem de bogați pe care îi imită”, potrivit „Variety”. Filmul este distribuit de Voodoo Films.

Leviathan

În avanpremieră va fi proiectat și Leviathan (r. Andrei Zviaghințev), propus de Rusia la Oscar, aflat pe lista scurtă la această categorie și nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin. Leviathan, premiat pentru scenariu la Cannes, nu poate fi vizionat de cei sub 18 ani în Rusia, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spațiul public. Un mecanic îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul corupt care a pus ochii pe terenul său. Lupta capătă proporții neașteptate, scene de umor negru și absurd intercalându-se cu unele dramatice, disperate. Filmul va fi distribuit în cinematografe de Voodoo Films, în februarie 2015. La proiecțiile de la Cinema Studio vor fi valabile flyer-ele cu discount de 20% din prețul biletului.

Winter Sleep_Palme d'Or

O nominalizare la Globul de Aur a obținut și Ida, drama alb-negru, puternic stilizată, regizată de Pawel Pawlikowski. Propunerea Poloniei la Oscar se află pe lista scurtă la Oscar și este marele câștigător la Premiile Academiei Europene de Film. Unul dintre cele mai bune filme ale anului este Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan), înscris de Turcia și premiat cu Palme d’Or la Cannes. Din partea Belgiei, a concurat la premiile Academiei Americane de Film noua producție marca Jean-Pierre și Luc Dardenne, Deux jours, une nuit, cu Marion Cotillard pe afiș. Ungaria a propus White God, thriller-ul lui Kornél Mundruczó  despre o „apocalipsă” a câinilor fără stăpân în Budapesta.

Spectatorii pot (re)vedea în ianuarie și propunerea României la Oscar, Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu), cu Victor Rebengiuc în rolul principal, precum și pe cea a Republicii Moldova – La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski).

Detalii: www.filmedefestival.ro.

Program 9 – 15 ianuarie 2015, Cinema Studio

Vineri, 9 ianuarie

17.30 Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu (86 min.)

19.30 Mommy, regia Xavier Dolan (139 min.) – avanpremieră

Sâmbătă, 10 ianuarie

15.00 La limita de jos a cerului, regia Igor Cobileanski (80 min.)

17.00 Leviathan, regia Andrei Zviaghințev (86 min.)

20.00 Human Capital, regia Paolo Virzì (premieră) (111 min.) – avanpremieră

Duminică, 11 ianuarie

14.00 White God, regia Kornél Mundruczó (119 min.)

17.00 Human Capital, regia Paolo Virzì (111 min.)

19.30 Leviathan, regia Andrei Zviaghințev (140 min.) (este valabil flyer-ul cu 20% reducere)

Luni, 12 ianuarie

17.00 Deux jours, une nuit, regia Jean-Pierre & Luc Dardenne (95 min.)

19.30 Leviathan, regia Andrei Zviaghințev (140 min.)

Marți, 13 ianuarie

17.00 Human Capital, regia Paolo Virzì (111 min.)

19.30 Winter Sleep, regia Nuri Bilge Ceylan (196 min.)

Miercuri, 14 ianuarie

17.30 Ida, regia Pawel Pawlikowski (82 min.)

20.00 Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu (86 min.)

Joi, 15 ianuarie

16.00 Leviathan, regia Andrei Zviaghințev (140 min.)

20.00 White God, regia Kornél Mundruczó (119 min.)



Citiţi şi

România, în cursa pentru Oscar

Emoție și nostalgie în „OCTAV”, lung-metrajul regizorului Serge Ioan Celebidachi

Vladimir Cosma a compus muzica din „Octav” 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
879 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro