A fost odată ca niciodată…

Tudor Călin Zarojanu

19 November 2014

Tudor Zarojanu…ceva care se numea învăţământ. Când copiii împlineau 7 ani, părinţii îi duceau de mânuţă la şcoală şi apoi trăiau împreună emoţiile examenului de admitere la liceu.

Între cele două frumoase momente ale vieţii de şcolar, rolul părinţilor era unul mai degrabă modest, şi pe bună dreptate. Pe de o parte, ei îşi făcuseră cu vârf şi-ndesat datoria în cei şapte ani de-acasă, pe de alta – şcoala ştia tot ce are de făcut cu micuţii.

Asta nu înseamnă, Doamne fereşte!, că părinţii se spălau pe mâini de procesul de învăţământ şi educaţie, ci doar că şcoala era şcoală şi familia-familie. De pildă, nu şcoala te ducea în vacanţă!

În cea mai mare parte a timpului, părinţii nu ştiau ce se se-ntâmplă la şcoală, şi nici n-aveau de ce să ştie. Şedinţele cu părinţii erau aşa, din An în Paşte, mai mult ca să se cunoască între ei.

Nu se strângeau bani pentru nimic. Materialele didactice erau cele care erau, asigurate de şcoală, inclusiv manualele. Serbările se organizau tot de către şcoală şi erau surprize pentru părinţi. Copiii care se simţeau în stare să spună o poezie sau să cânte un cântecel se pregăteau pentru asta. Profesoara de muzică pregătea câteva melodii cu corul. Eventual, părinţii aduceau câteva fursecuri şi sucuri. Şi cam atât. Bucuria sfârşitului de an era tot ceea ce conta. Şi premiile, fireşte, care nu se acordau la grămadă nici măcar la clasa I. Erau unu-doi cu coroniţă, doi-trei cu premiul doi, cinci-şase cu premiul trei, uneori două-trei menţiuni. Oricum, de pe la clasa a III-a în sus, premiile nu mai interesau cam pe nimeni.

Culegeri de probleme se foloseau târziu de tot, prin clasa a XI-a, şi numai pentru matematică şi fizică. În clasa a XII-a, la jumătatea anilor 1970, apăruse ideea meditaţiilor, mai ales pentru facultăţile artistice şi cele ca Medicina, la care se intra foarte greu, cu medii ridicate, din cauza concurenţei mari. Ulterior, în anii 1980, existau meditaţii şi pentru intrarea la liceu, dar sistemul era departe de-a fi generalizat.

tot-inainte-elev-in-romania-comunista

La Română, nu se inventase încă ideea de rezumate învăţate pe dinafară. Conceptul epocii se numea Analiză literară, şi era chiar asta, o analiză, şi anume una personală, după cum îl tăia capul pe elev – fireşte, pe baza unor principii generale. Nu rare erau ocaziile în care, la extemporale, teze, concursuri şi chiar la admiterea în liceu subiectul era „Compunere liberă despre…” sau chiar „Compunere liberă” punct.

Profesorii erau de două feluri: funcţionari şi dascăli. Primii veneau la şcoală conştiincios şi-şi făceau datoria ca la carte, dar atât. Ceilalţi îi fermecau pe copii. Ce le spuneau, se aşeza definitiv în minţile lor. Nu erau puţini dascăli şi erau destul de diferiţi unii de alţii: unii blânzi, alţii severi, dar şi unii şi alţii de neuitat. La Liceul Spiru Haret din Bucureşti, un profesor de Română dădea la teză, în clasa a XII-a, subiecte precum „Comparaţie între Vitoria Lipan şi Hamlet”, iar la „Zoia Kosmodemianskaia” (!) un profesor de muzică făcea comparaţia între „Tablouri într-o expoziţie” versiunea Maurice Ravel şi versiunea „Emerson, Lake and Palmer”.

Programa şcolară era normală la cap. Nu avea drept obiectiv ca, la sfârşitul şcolii, copiii să-şi dea imediat doctoratul. Obiectivul era să înveţe lucruri fundamentale din toate materiile, de pildă că „ontogenia repetă filogenia” (auzită în clasa a VIII-a, ţinută minte toată viaţa). Istoria, Desenul şi Zoologia erau luate la fel de în serios ca Matematica şi Româna. Un elev care făcea Clasa Specială de Matematică putea intra din primul foc la Medicină. Caz real.

Nu se cultiva concurenţa sălbatică, nu se încurajau colecţiile de performanţe. Sigur, existau părinţi care întrebau: „Dar de ce Ionel a luat 10 şi tu doar 9?”, însă presiunile se reduceau la atât. Concursurile erau rare şi, cele mai multe, extra-şcolare, de pildă „Prietenii muzeelor”. În liceu erau Olimpiadele. Atât. Erau în schimb foarte multe concursuri şi rivalităţi sportive în licee şi între licee.

Mai toată lumea învăţa 75% la şcoală şi 25% acasă. Cât despre lecţii, acestea puteau să le ia, acasă, o oră-două. Şi le făceau singuri, apelând la părinţi doar în cazuri excepţionale.

Pe vremea aceea, uniforma era obligatorie şi unică pe ţară, dar se găsea la orice magazin de confecţii şi era ieftină.

Copiii care au făcut şcoală în acele vremuri au crescut, au devenit oameni mari, ba s-au mai şi enervat şi au schimbat sistemul social-politic. Care era oribil din toate punctele de vedere. Dar, cel puţin până în 1980, şcoală se făcea. Şi părinţii n-aveau nicio treabă cu asta.

Noapte bună, copii!



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Sfânta

Unii se laudă ca au prea mulți, alții se plâng că au prea puțini!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,946 views

Your tuppence

  1. mariana / 4 June 2016 11:20

    Extrem de fals textul dumneavoastră. Începând cu faptul că mergeam la școală de la 6 ani, nu de la 7 (le iau pe rând, de la cea mai mică eroare la cele mai grave).
    Mă întreb dacă erorile din text se datorează faptului că ați avut dumneavoastră noroc, ați preferat să vă amintiți numai lucrurile bune sau sunt intenționate, pe linia unei nostalgii absolut mincinoase despre perioada respectivă.
    Erau olimpiade de la clasa a IV-a (nivel la care se mergea numai până la faza județeană), iar de la gimnaziu se mergea la faza națională. Culegeri aveam la matematică de la clasa a IV-a și continuau la gimnaziu. Nu erau, într-adevar, culegerile de comentarii gata făcute la română.
    Concursuri erau multe, de la nivelul școlilor la nivel național, cu diferența că, într-adevăr, stresul în jurul lor era mult mai mic, le abordam mult mai relaxați.
    Nivelul dotărilor din școli era foarte variabil, cu orașele mult mai avantajate decât satele. Satele cu școli fără apă curentă și fără canalizare (multe în aceeași situație că și azi). Iar la nivelul materialelor didactice, deja în anii ’80 rămăseseră in urma Occidentului.
    La capitolul cadre didactice, câte sunt de spus! Era o penurie cronică nu doar la sate, ci și la orașe pentru unele discipline. La sate situația era catastrofică, în unele cazuri peste jumătate din cadre erau necalificate – situație care s-au prelungit până în anii ’90. Iar această penurie era organizată și întreținută intenționat de stat, cu o singură clasă pe an în liceele pedagogice (și cu dublă specializare – învățătoare și educatoare) și cu un număr de 20 de studenți pe an la facultăți – de exemplu, la istorie. Știu exact ce vorbesc aici, fiindcă le-am făcut pe amândouă, și liceul pedagogic, și facultatea de istorie. Ideea era de a întreține un nivel foarte înalt in facultăți printr-o concurență acerbă, ceea ce dădea un oarecare statut social profesorilor, dar cu consecințe grave asupra elevilor. Fiindcă, în plus de necalificați, nu toți profesorii calificați erau modele profesionale și umane. Intrau și atunci la facultate tocilari care învățau pe de rost și tineri cu pile, copii, nepoți și veri ai unor personaje importante. Calitatea cursurilor era foarte variabilă, în funcție de persoane – și vă asigur că erai mult mai mulți profesori care deveneau alcoolici și mergeau beți la școală decât azi. Și nu doar la țară, ci și la orașe, în unele cazuri.
    Cât despre fondul clasei și fondul școlii – se adunau masiv, de manieră oficială. Și să nu uităm practica agricolă care putea dura mai mult de o lună (noi făceam 2 săptămâni la sfeclă și 2 la struguri, iar uneori s-a întâmplat să ne mai ducă ocazional și la cartofi). Nu ne stresam noi foarte tare, iar dacă vremea era bună nici nu era foarte greu; dar dacă plouase înainte și era noroi lucrurile deveneau mai dificile și mai dezagreabile. Nu arunc cu pietre în practica agricolă, eram obișnuită cu munca fizică, dar parcă nu așa trebuia să se facă obișnuirea copiilor cu agricultura, totuși !
    Nu spun toate astea pentru a murdări imaginea învățământului din acea perioadă, ci pentru a o corecta. Nu era totul idilic, departe de asta! Nu mai propagati falsuri de genul acesta, fiindcă sunt extrem de periculoase pentru tânăra generație și pentru țară, pe termen lung. Știu exact ce spun, fiindcă sunt profesoară de istorie și m-am îngrozit de mai multe ori de imaginea complet falsă a tinerilor de azi despre perioada aceea! Tot nouă, profesorilor, ne revine sarcina de a repara prostiile altora – și nu e deloc ușor!
    Dacă dumneavoastră ați avut un cadru favorizat, acesta nu e absolut deloc reprezentativ la nivelul țării! Încetați cu astfel de minciuni și manipulări grosolane!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Bogdan / 30 May 2016 20:30

    Si ati mai uitat sa spuneti ca bani se dadeau. Era fondul clasei.
    Si ca totul era bine si frumos atita vreme cit nu ieseai din rind si nu calcai sistemul pe bataturi.
    Si ati mai uitat sa spuneti ca, in nici un caz nu puteai face sistemul cu ou si cu otet si sa mai apuci lumina zilei.
    Dar in rest era bine, da.

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply
  3. o femeie / 19 November 2014 15:23

    Ati uitat sa vorbiti de practica. 2 saptamani toamna erau toti elevii dusi la cules cartofi/porumb etc. TOTI mergeau minus… cativa fii de inalt nivel din partid.
    Ati uitat sa spuneti de licee din Bucuresti, din astea tehnologice, duse vara … la munca la canale de irigatii, cazati in conditii insalubre.
    Ati uitat sa spuneti de portia de ..sticle, borcane, hartie maculatura, dopuri, castane, melci, frunze de dud etc. aduse.
    Si neaparat ca scoala se facea si sambata.
    Si neaparat de duminicile adunare de partid.

    Fondul clasei era si atunci. Unii din voi poate au uitat, da rparintilor li se cerea.

    Uniforma era obligatorie. Si scumpa. Si uneori nu se gasea. Dar era de proasta calitate nailonul ala de la camasa alba….
    Nu a fost nimeni pedepsit pentru lipsa inelului cravatei? sau de ecuson? Bentita de pe cap? Injosit moral in fata clasei, pana copilul plangea? Scos la careu luni in fata scolii?

    De profesorii pusi pe criteriu politic ati uitat? Da, de invatatori fara scoala doar pentru ca sotul/ prietenul era secretar de partid? De concurenta atentiilor? De cine avea snur? De profesorii absolventi de la scoala G.Gh. Dej? De materii unde reproduceam texte din cuvantea lui Ceausescu?
    Despre prima poza din fiecare manual tineti minte? Da, unii i-au desenat mustati. Si apoi a primit nota scazuta la purtare.
    De imnul cantat cu mana pe inima, cu tabloul lui Ceausescu sus, deasupra capului tovarasei.
    De interdictia de a merge cu colindul de Craciun.

    Dar da, era frumos. Eram tineri si fara responsabilitati. Astazi multi nu pot decide niste prioritati in viata si nici asuma responsabilitatile – tocmai datorita acelei scoli.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 24 Thumb down 11
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro