A suferi sau a nu suferi, aceasta-i întrebarea

Mihaela Cârlan

23 May 2011

Nu există relaţie perfectă. Aceasta este doar un mit, spun “specialiştii” americani, şi, în consecinţă, ne recomandă sec să acceptăm realitatea. Chiar fericirea este declarată o stare cerebrală imperfectă. Pentru că leneveşte gândirea şi reflexele, pe când nefericirea ascute şi mintea, şi simţurile. În traducere liberă, să nu mai umblăm, aiurea, după fericire prin locuri pe unde nu sălăşluieşte, ci s-o obţinem în propriul laborator. Prin suferinţă.

Şi iată de ce. Dacă vom continua să credem că sănătatea mintală este asociată şi condiţionată de lipsa suferinţei, acest lucru ne poate dăuna foarte grav. Pentru că tocmai această credinţă îi împinge pe creduli, pe visători sau pe înverşunaţii căutători ai fericirii la lupte istovitoare cu sine şi cu alţii. Iar nereuşita, la depresie, taman opusul sănătăţii mentale. Şi cum mai ieşim la o adică dintr-un asemenea de vicios cerc, cauză pierdută – efecte dezastruoase? Prin meditaţie.

Luaţi de-aici lista scurtă cu teme: cauza suferinţei, propriile greşeli, aşteptările  exagerate, ierarhizarea dorinţelor, sensurile profunde ale vieţii… Ea, Meditaţia, ne-ar ajuta într-un final să îngăduim mai uşor imperfecţiunea, a noastră sau a celorlalţi, şi să învăţăm să trăim cu ea. Revelaţiile care decurg din astfel de conversaţii interioare ne-ar ajuta să luăm mereu doar partea bună a oamenilor şi a întâmplărilor, să nu ne mai istovim să schimbăm ceea ce nu poate fi schimbat, şi… hop! s-ar arăta şi fericirea.

Domnii psihologi, dar şi religia creştină, garantează cu statistici ori cu pilde că cea mai grea, dar şi cea mai scurtă şi eficientă cale de a junge în paradisul fericirii este aceea care trece prin infernul suferinţei.

Adică, să nu ne temem de suferinţă, s-o invităm în viaţa noastră, ca apoi să fim fericiţi când scăpăm de ea. De ce îmi aminteşte oare această terapie de bancul acela cu săracul ce avea o familie mare şi o colibă neîncăpătoare? Când sfatul unui înţelept a fost unul cam ciudat: să mai bage în casă şi animalele de prin curte. Ocazie cu care situaţia a devenit, fireşte, de-a dreptul dramatică. După care, acelaşi iluzionist i-a spus să le dea, pe rând, afară. No wonder că revenirea la situaţia anterioară, care i se păruse insuportabilă, a fost o adevărată uşurare pentru bietul om.

Problema noastră, însă, ca muritori ce suntem, este că odată ajunşi în orice fel de paradis, mai devreme sau mai târziu, recidivăm în a-l distruge. Şi, dacă este adevărat că suferinţa este o admirabilă şcoală a cunoaşterii, se pare că, vorba lui Nicolae Steindardt, cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să trecem clasa.

Citiţi şi

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Hai să ne jucăm puțin! :)

71 de ani împreună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,960 views

Your tuppence

  1. georgia / 10 June 2011 0:16

    Nu exista viata fara moarte si creatie fara suferinta.Eu cred ca suferinta face parte din existenta noastra, este o experienta care de cele mai multe ori ne maturizeaza si ne ajuta sa evoluam. Votez pentru:)suferinta, dar consumata in doze mici si cat mai rar cu putinta.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Gabbrielle / 23 May 2011 9:39

    Te inveti cu raul ca sa stii ce este binele :). Adevarul este ca in momentele de suferinta sunt mai creativa, mai analitica, mai profunda, ma concentrez mai bine si lucrez mult mai eficient. Ader la ideea ca suferinta e buna :). Faina perspectiva, mi-a placut articolul. Felicitari!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro