Aaaa, stai, că nu mor doar eu!

Luminița Popescu

22 May 2015

L. PopescuCum e? Ştie cineva cum poate fi?

Să te măriţi la 18 ani, să rămâi însărcinată la 21, apoi să fii brusc abandonată disperării. Casă nu, serviciu nu, şomaj nu. Să stai într-o casă cu stuf, în gazdă, să-ţi roadă noaptea şobolanii uşa. Să nu ai ce mânca, dar te-ai înţeles cu gazda că, dacă prăşeşti carfofii, îţi capeţi dreptul să mănânci câţi vrei. Când te saturi de cartofi, faci un efort şi cumperi un kilogram de orez, din care iese mult pilaf cu legume.

Să fie iarnă, ger -25 de grade şi tu, însărcinată în patru luni, să stai la gura unei sobe călduţe numa’ şi să te gândeşti jumătate de oră cum s-ar face un nod la o cravată. Cravată cu care să te spânzuri. În timp ce te gândeşti, copilul simte gând de moarte şi mişcă din ce în ce mai tare. ”Aaaa, stai că nu mor doar eu!”

Te opreşti din gânduri, iei pe tine un paltonaş şi pleci din casă pe un drum troienit. Mergi, mergi, mergi cam cinci kilometri – dus. Acuma, trebuie să te şi întorci. E bine, te-ai încălzit puţin, dar nu poţi scăpa de nodul ce ţi s-a pus în gât. Tatăl nostru, spus în gând, până la uitarea de sine, şi-a făcut efectul. Simţi că te cuprinde o linişte cu miros de iasomie în toiul iernii, da.

Ajungi la căsuţa cu stuf şi ţi se pare palat. Încă eşti vie şi nu te mai gândeşti să mori. Bun. Te cuibăreşti în pat cu tot cu hainele de pe tine, nu mai ai putere să te dezbraci. Linişte lucie, aţipeşti şi visezi un copil blond, cu ochii gri: ”Mamă, eu sunt Andrei, nu mai plânge, deschide uşa”.

Te trezeşti transpirată, dar în casă e frig de îngheaţă apa în găleată. Mergi în magazie, încă buimacă de visul tău, scormoneşti prin grămada de vreascuri. În timp ce focul arde duşmănos, te gândeşti: ”Oare ce uşă să deschid?”

Nu ai telefon să-i spui mamei tale durerea. Nici dacă ai avea nu ai suna-o să-i spui tâmpenii. Mereu ai ştiut să rabzi.

Timpul trece, se face martie. Între timp, mama a aflat ce ţi se’ntâmplă. I-a spus gazda ta şi ea a venit, te-a luat acasă.Te-a luat pe tine şi un căţel ce-ţi ţinea afară de urât. Acasă a ta e mare, luminoasă, curată. Ai şi ce mânca.

original

În toiul nopţii dai alarma, bagajul e pregătit, spitalul aproape. Mergi cu părinţii de braţ la născut. ”Nu mai plânge, Marie!”, spune tata mamei tale.

Tu nu ai niciun stres, parcă s-a pogorât Duhul Sfânt pe tine, ştii că totul va fi bine, atât.

La spital, te cântăresc. 48 de kile, eşti numa’ piele şi os. Încep durerile naşterii, mama rămâne pe hol, speriată. E primul nepot. Tu urli, de la ora unu noaptea până dimineaţă. Vine doctoriţa ta: ”Respiră, respiră odată!” Tu respiri durere.

Schimbul care era când ai venit, îţi dă banii înapoi: ”N-ai născut cu mine, asta e.”

Vine următorul schimb, faceţi cunoştinţă, alt set de seringi cu sânge ţi se iau. Nu ţi se dă nimic pentru durere, nu se poate. Se face ora doişpe. Tu tot nu ai născut şi simţi că ţi se rupe coloana în miliarde de bucăţi.

Pe hol, mama imploră doctorul să facă ceva: ”Nu o lăsaţi să se chinuie atât, doamna doctor, vă rog!”

Afară e vreme frumoasă, pe la ora 17 dă Dumnezeu şi naşti, întorci capul spre fereastră, să plângi. Un cer roşu se întinde cât vezi cu ochii, şi plouă. Ţi se dă să pupi o mogâldeaţă mică, ce, după atâta efort, scânceşte.

Nu ştii cum adormi, nici nu ştii cât ai dormit. Te trezeşti cu un gol mare în inimă: ”Vreau să-l văd!” Te ridici şi umbli spre el. Ai nouă copci ce clipocesc în sânge şi nici nu poţi să te aşezi. Nu-ţi trebuie, stai cu Andrei rezemată de un perete şi-l alăptezi. Simţi că, dacă mori acum, de fapt, nu mori. Tu rămâi în Andrei. Abia acum te saturi de plâns.”Nu plânge, va fi laptele amar”, îţi zice o mamă mai experimentată. Te opreşti brusc, nu vrei să fie laptele amar.

Acum tu, din 48 de kile, ai rămas cu 43, dar nu mai ai un singur suflet, niciodată nu mai ai.

Sunt 18 ani de atunci şi încă te întrebi: ”Ce uşă, Doamne, să deschid, ce uşă? Ori am deschis-o deja?”

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu-i înțeleg pe oamenii care…

Sfânta

Unii se laudă ca au prea mulți, alții se plâng că au prea puțini!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,332 views

Your tuppence

  1. Mamă, poţi să-mi dai drumul să zbor!? – The Happiness Project | Catchy / 8 October 2016 12:29

    […] Să ai fiu de 18 ani, asta e mare încercare, parcă mai mare ca atunci când l-ai născut, am scris despre asta aici: ”Aaaa, stai că nu mor doar eu!”. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Laura / 29 September 2015 22:03

    Stiu eu,din pacate.Greu.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Cat / 27 May 2015 15:10

    Plang. M-am chinuit zile sa-i dau nastere, apoi am stat o saptamana cu sufletul la gura pana si-a revenit din icterul care a fost la limita leziunilor cerebrale, azi e trecuta de 9 ani si e superba.
    Numai noi, mamele, stim prin cate trecem.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. val / 27 May 2015 14:15

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 14
    Reply
  5. Eu eu / 25 May 2015 17:12

    Doar cineva care a trecut prin durerile nasterii ar putea descrie durerea atat de bine…simti cum ti se rupe coloana in miliarde de bucati…arsh, parca a fost ieri, desi la mine au trecut deja 7 ani:)
    Intr-un final mogaldeata, merita tot efortul:)

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  6. petra / 24 May 2015 18:16

    Foarte frumos scris …..suferinta , umbrita de triumful unei noi vieti

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  7. Cristi R. / 22 May 2015 22:26

    Citind o astfel de poveste m-au napadit o sumedenie de intrebari.
    De ce ?
    De ce e nevoie de atata suferinta?
    De ce ne indragostim de cine nu trebuie?
    De ce nu ne invata nimeni sa iubim cu ochii deschisi?
    De ce alegem sa devenim parinti cand nu suntem pregatiti pentru asta?
    De ce alegem suferinta in locul pocaintei?
    De ce mandria este mai presus de instinctul de conservare?
    De ce ne este atat de greu sa cerem ajutor?
    De ce trebuie sa ajungem la limita pentru a accepta ca am gresit si avem nevoie de ajutor?
    De ce?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply
  8. daria / 22 May 2015 19:18

    Fuck! Mi s a facut pielea de gaina si este si nodul in gat! Cat de tare!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  9. AlxM / 22 May 2015 9:07

    frumos…. si poate chiar si real, nu numai descantece in noapte…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro