Abuzul de televiziune dăunează grav realității

Liana Oprea

13 February 2013

De la televizor ne-am obișnuit cu expresiile de genul „consumul responsabil” , consumul moderat”, „cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi”, „cel puțin 2 litri de lichide”, „este dăunător sănătății”.

Grija asta pentru „public” și „consumator” nu se susține după o primă privire mai atentă. Dacă tot suntem așa de proști încât nu știm ce (sau cât) e bine pentru noi, o preocupare reală pentru binele gloatei ar presupune cel puțin trei lucruri pe care nu le-am văzut niciodată puse în practică:

1. Din recomandările care ne scaldă ochii prin micul ecran să facă parte și „consumul responsabil de emisiuni de televiziune”. Cu precizarea că responsabil este un termen oricum ambiguu, înlocuindu-l pe mai clarul „moderat”. Responsabilitatea altuia pentru acțiunile lui nu poate fi cuantificată, deci orice exces dăunător este automat din vina aceluia, exonerând emițătorul avertismentului.

2. Nu ne avertizează niciun glas melodios din „off” că poziția șezândă, de telespectator, nu este una naturală pentru corpul uman. Ea e responsabilă pentru o mulțime de afecțiuni, inclusiv nefiresc de des reclamatele probleme cu coloana vertebrală.

3. Canalele TV n-ar fi inundate de emisiuni de prost gust, materiale slab informate, macabre și deprimante – fără valoare de știre -, show-uri „de bășcălie” în care este batjocorit omul însuși, „pentru spectacol”. Dacă am fi atât de neajutorați și imbecili cum sugereaza avertismentele citate, funcția de educare a publicului pe care se presupune că o are mass media ar interveni pentru creșterea, nu diminuarea nivelului cultural al audienței.

Nu am televizor, dar ceea ce surprind aleatoriu pe ecranele din ce în ce mai elegante din restaurante, gări, casele cunoscuților poate fi definit ca abjectizarea publicului. O mișcare care mi se pare suficient de periculoasă, întrucât pretinde că oferă o imagine realistă a populației, ispitindu-ne să ne credem incapabili, meschini, săraci, ghinioniști, vulgari, ieftini, inculți, apatici, venali, proști. Cercul vicios se încheie triumfător în punctul în care toate defectele mai sus menționate sunt puse în seama aproapelui, ignorând mecanisml real, astfel încât continuăm să ne disprețuim unii pe alții, într-o vânătoare de fantome a deresponsabilizării. Incapacitatea de a identifica sursa acestei imagini deformate generează o frustrare de care ne vrem cât mai repede scăpați, și atunci apar discursuri virulente de tipul: „cât de proști sunt toți, cum pot fi atât de proști”, cu implicația evidentă „toți în afară de mine”. Cei care au astfel de reacții ar fi bine să știe că atâta vreme cât au reacții sunt manipulabili. Simpla evidență obținută din observarea proximității ar fi suficientă pentru a vedea că sunt înconjurați de oameni la fel de inteligenți, cultivați, capabili – care se luptă cu aceeași frustrare. Și care caută, de asemenea, cauza acolo unde nu este.

Știu, astea sunt argumentele unui naiv, e evident că presa a devenit o industrie, și ca atare se ghidează după criteriile oricărui agent comercial care vrea să facă profit, exploatând fără nicio etică sensiblitățile viscerale ale audienței. Numai un visător ar crede că lucrurile pot sta atât de utopic. Oare? De când a devenit firescul o utopie? De când primează retorica în fața logicii fundamentale? Ce mă poate obliga să accept o incongruență complicată și cusută cu ață albă când bunul simț e mult mai ușor de urmărit? Nu cred că suntem proști, sau inadaptați, sau vicioși. Cred, poate, că suntem prea puțin încrezători în sine și astfel prea ușor de deturnat. A privi știrile pe orice canal românesc, la orice oră, e suficient să-ți strice ziua. Am văzut certuri în familie pornite de la emisiunile de știri. Am văzut oameni veseli transformați în ursuzi agresivi (nici ei nu știau motivul) după prea multă vizionare de noutăți cu violuri, furturi, corupție, taxe incomprehensibile, urâți și răi dați abuziv drept normă de comportament.

Nu militez pentru o populație neinformată, dar mai fericită. E prea târziu pentru asta. Dar ne putem pune la curent cu știrile și altfel decât pasiv, ca receptori amorfi în care niște pixeli ordonați varsă vrute și nevrute. Până și oamenii care se pretind scandalizați de prostia altora preiau informații neverificate pe care își bazează apoi false raționamente și pseudo-sisteme de valori. Este o obișnuință dictată de nevoia persoanei ca suma părerilor negative despre sine să fie mult mai mică decât suma celor pozitive. În fond, însă, este doar un model de gândire defectuoasă, de care ne putem debarasa odată ce ne vedem ca ființele apte care suntem. Oricâtă cerneală ar curge pe tema asta, omul nu e un animal de haită, nici de turmă. Biologia și psihologia lui de bază îl reprezintă ca individ, un organism autonom. Așa cum nu avem nevoie de mâna altuia pentru a duce mâncarea la gură, nu avem nevoie nici de gândurile altuia pentru a ne exercita funcția rațiunii. Ne putem căuta informațiile, le putem interconecta, încrucișa și selecta cu propria judecată, trăgând propriile concluzii în virtutea cărora să acționăm sau nu. Măcar ca exercițiu al rațiunii. Al cărui somn – putem să ne bazăm pe asta din experiență – naște monștri.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
683 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro