Acasă mă aștepta el…

Ioana Bordas

7 August 2015

Bordaș IoanaAm pretins că iubesc și, cu toate astea, mi-am spus că pentru a funcționa cum trebuie, omul are nevoie de diversitate. M-am scuzat și am închis ochii a acceptare.

Dacă am fost mai fericită sau nu așa? Dacă am avut mai mult? Dacă am simțit mai mult? Ei bine, raportat la golul pe care îl simți când tragi linia – NU!

Cred în prăpăstii și valuri. Cred că uneori un text, un context sau un pretext poate aduce doi oameni la locul nepotrivit. Cred în pasiuni fulgerătoare care te lovesc ca un trăsnet de nu mai știi din care buzunar să îți scoți cuvintele. Cred că au existat multe aventuri care au răspuns multor oameni la întrebarea dacă acasă este sau nu locul care îi face fericiți. Cred în mustrările de conștiință de după. Cred în regretele așezate în fiecare buchet de flori dăruit mai apoi. Cred în fiecare luptă interioară și în fiecare promisiune nouă.

Știu că Frédéric Beigbeder nu a avut dreptate când a spus că dragostea durează trei ani, dar știu că la puțin timp după ce relația în care eram a împlinit trei ani s-a produs un declic. Și în loc să recondiționez căminul pe care îl construisem cândva cu atâta dragoste, am pretins că nu s-a întâmplat nimic.

Am tăcut, am ignorat și am uitat în fiecare zi să-i mai zâmbesc omului din viața mea.

Fiecare pas pe care îl făceam mă ducea tot mai departe de el.

Omului căruia îi iubeam cândva până și gândurile, nu mai știam nici măcar să-i vorbesc.

Și am trăit așa. Fără să înaintăm… cu ierni în priviri și mâini înghețate.

Am tăcut. Mult. Amândoi. Un ocean de cuvinte vuia însă în sufletele amândurora.

Și au tot venit oameni. Unul câte unul sau toți, pe rând. Nici nu mai știu. Știu doar că într-o zi a apărut cineva care mi-a spus că sunt frumoasă și că pe mine m-ar putea iubi oricine. Am zâmbit. Am surâs din toată inima. Un surâs pe care nu-l mai avusem pe chip de prea mult timp. Și a continuat să mă facă să râd. Și fiecare zâmbet mă făcea să nu mai vreau să-mi amintesc cât sufăr.

cuplu călătorie

Acasă mă aștepta el. Mereu. Cu același devotament cu care m-a așteptat în fiecare zi, trei ani. Nu-l mai vedeam, nu-i mai vorbeam, dar nu l-am urât nicio clipă. Aș fi vrut să pot să-i spun ceva. Orice. În realitate n-am putut.

Am început să râd, cum vă spuneam. Era mai mult un plâns înfundat, de fapt. Ce păcat că m-am mințit. Un plâns înfundat.

Omul meu plecase. Nu pentru că nu m-a iubit, ci pentru că eu am ales să râd în brațele cuiva care mi-a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume, în loc să repar, să regăsesc, să redescopăr o iubire care m-a făcut cândva fericită.

Omule drag,

Fiecare cuvânt pe care nu ți l-am spus atunci s-a întors mai apoi ca o săgeată în sufletul meu.

Am construit un drum, un cămin și o poveste de dragoste. Un drum pe care nu am putut să înaintăm împreună. Un cămin în pereții căruia va rămâne scrisă pe veci povestea noastră de dragoste.

Te-am lăsat să pleci pentru că altcineva m-a făcut să râd mai zgomotos. Am uitat în schimb că râsul acela tu mi l-ai așezat prima oară pe chip.

Te-am lăsat să pleci pentru că altcineva mi-a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume. Am uitat că eram frumoasă pentru anii în care m-ai făcut fericită.

Mi-ai dăruit totul, iar eu te-am iubit fără măsură. Neîncetat.

Am fost fericită. Ai fost un om bun.

Dar ne-am pierdut.

Tu ai ales să taci. Eu am ales să râd.

Dacă un cuvânt ar fi schimbat totul? Mi l-ai fi spus?

Citiţi şi

Să fii femeie înseamnă…

“Foloseşti vreun contraceptiv?” “Menopauza” “Wow, ce noroc!”

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,388 views

Your tuppence

  1. mike / 8 August 2015 1:23

    @ioana imi pare rau ioana dar ori n-ai trecut prin asa ceva, ori ai trait superficial… lucrurile dupa, niste ani nu mai sunt colorate doar in alb si negru. incep sa aiba nuante, tonuri de gri. daca ar fi lucrurile astea atat de simple… sau poate totul tine doar de perceptie. a culorilor desigur

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. ioana / 7 August 2015 12:26

    Dacă acel cuvânt nu a venit …. înseamnă ca nu a fost sa fie. Așa Cum trebuie sa dam, tot așa trebuie sa și primim. Pasivitatea nu poate sa creeze momente și stări, viața. Nu te simți vinovată. Zâmbetul a dispărut pentru ca nu a primit înapoi un zâmbet și un cuvânt la momentul potrivit. O poveste e făcută din a da și a primi. Cu măsuri egale.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro