Accentul pe pozitiv: Michigan, să votăm pentru Guvernatorul John Kasich!

Claudia Moscovici

21 March 2016

Claudia MTraversăm o perioadă atipică de alegeri. Cele două mari partide politice din SUA se confruntă cu perspectiva unică a unor alegeri dominate de outsideri. Fox News numeşte aceasta „revolta alegătorilor”: atât în cazul Partidului Democratic, cât şi al celui Republican, candidaţii independenţi, Senatorul Bernie Sanders (Social Democrat) şi mogulul imobiliarelor Donald Trump, sunt pe val şi au mari şanse de a fi nominalizaţi de către partide la viitoarele alegeri generale (Trump cu şanse mult mai mari decât Sanders). Deşi mediilor politice din ambele partide le-ar fi convenit ca Trump şi Sanders să nu candideze pentru preşedinţie, ambele partide i-au primit pe cei doi cu braţele deschise, în loc să-i încurajeze să candideze ca independenţi, ceea ce ar fi dus la pierderea unui eşantion nesemnificativ de votanţi la următoarele alegeri. Astfel, atât Democraţii, cât şi Republicanii şi-au calculat atent şansele ca independenţii să piardă în primul tur al alegerilor şi astfel să nu-i priveze de voturi pe candidaţii sprijinţi de ei la momentul votului pentru preşedinţie. Nu e foarte clar dacă socoteala se va dovedi corectă deoarece, la acest moment, poporul american – mai precis, electoratul nemulţumit de politica Washingtonului – este cel care impune evoluţia atipică a preliminarelor.

Un procent semnificativ de alegători democraţi sau republicani îşi manifestă dezamăgirea faţă de respectivele partide votând în număr surprinzător de mare pentru Trump sau Sanders. Trump este, mai cu seamă, preferatul masei furioase care îl înconjoară, mai mult dintr-un sentiment de răzbunare împotriva administraţiei, decât din considerente politice. Iată cea mai bună explicaţie a periculoasei preferinţe a poporului pentru Donald Trump, aşa cum este ea oferită de unul din suporterii lui,  John Moore:

„Nu mă gândesc la Trump ca la un candidat, ci ca la o armă. O armă pe care vreau să o folosesc după bunul plac în acest crepuscul politic al zeilor. Nu mă interesează criticile sau aşa-zisele calităţi ale celorlaţi candidaţi. Furia şi dezgustul pe care le resimt nu-mi permit alte opţiuni. Cu puţin noroc, ar putea fi un preşedinte bun. Acum, însă, cel mai important lucru este să ne răzbunăm pe administraţie”. (John Moore, Facebook)

Pentru a complica şi mai mult lucrurile în tabăra Republicană, al doilea cel mai popular candidat, Ted Cruz, deşi membru al administraţiei (Senator de Texas), a reuşit să-şi îndepărteze colegii de partid. Aşa că, o parte a administraţiei republicane  este implicată într-un joc strategic a cărui importantă miză vizează învingerea celor doi candidaţi independenţi, dar foarte populari – Trump şi Cruz – de către un candidat republican cu susţinere care să şi câştige alegerile generale. Mulţi par a se fi decis asupra lui Marco Rubio, un tânăr senator de Florida. Deşi performanţele lui la dezbaterile din New Hampshire şi preliminare au fost modeste, câţiva membri importanţi ai Partidului Republican i-au oferit sprijinul şi fac presiuni  asupra Republicanului moderat John Kasich, Guvernatorul Statului Ohio, să urmeze iniţiativa lui Jeb Bush şi să se retragă pentru centralizarea voturilor Republicanilor în jurul lui Rubio la preliminare. Ei susţin că şansele celor doi favoriţi la nominalizările Republicanilor, Trump şi Cruz, cresc tot mai mult dacă administraţia Republicană va continua să rămână divizată de opţiunile pentru mai mulţi candidaţi.

Kasich

Guvernatorul John Kasich

Din fericire pentru alegătorii  americani, Guvernatorul Kasich a decis să-şi continue campania pentru Preşedinţie, concentrându-se asupra preliminarelor din Vestul Mijlociu, mai ales Michigan şi Ohio. Personal,  cred că John Kasich este cel mai calificat candidat Republican şi îi îndemn pe alegătorii din Michigan să ţină cont de campania lui pozitivă şi să îl voteze la preliminare. Până în momentul de faţă, alegerile preliminare pentru Republicani au fost dominate de aspecte negative: temeri şi nelinişti publice (legate mai ales de cele 11 milioane de imigranţi ilegali din SUA); denigrarea şi intimidarea oponenţilor şi afirmaţii false (cele mai multe aparţinând membrilor  staff-ului de campanie al lui Cruz). Atunci când alegem Preşedintele Statelor Unite ale Americii, votăm pentru problemele care ne preocupă şi pentru persoanele care credem noi că le pot găsi rezolvare, nu împotriva cuiva sau a ceva anume.

Mă bucur să văd că, în toată această evoluţie negativă a campaniei, generatoare de spaime, şi în procesul de creare a strategiilor de eliminare a contracandidaţilor, Guvernatorul John Kasich a rămas neclintit şi  concentrat pe lucrurile bune pe care vrea să le ofere americanilor şi anume: vasta lui experienţă politică, succesul politicilor economice din timpul guvernării sale în Ohio, precum şi o poziţie moderată faţă de toate problemele care divizează naţiunea. Pentru a da doar câteva exemple: John Kasich, ales Guvernator al Statului Ohio în 2010 şi reales în 2014, a rezolvat deficitul bugetar de 8 miliarde de dolari (sau, dacă acceptăm datele oferite de Cleveland Plain Dealer, un deficit de 6 milarde de dolari) şi a creat un surplus de 2 milarde de dolari pentru Ohio. Aceasta este, într-adevăr, o realizare notabilă.

De asemenea, Kasich a lucrat în Camera Reprezentanţilor a SUA din anul 1983 până în 2001. A făcut parte vreme de 18 ani din Comisia pentru Armament a Camerei şi şase ani a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Buget a Camerei. Începând cu anii 1990, a susţinut echilibrarea bugetului federal, care a rămas o preocupare constantă pentru el.

În majoritatea problemelor sociale, Kasich este un tip de Republican cu vederi progresive. În problema avorturilor, păstrează o poziţie conservatoare, categoric în favoarea vieţii, şi este promotorul unor măsuri pentru încetarea finanţării Concepţiei Planificate. Problema avorturilor rămâne un subiect fierbinte care dezbină ţara, cu o încărcătură morală  profund personală. Mulţi dintre noi avem prieteni şi rude în ambele tabere şi le respectăm opţiunea fără a o împărtaşi în mod necesar. Ceea ce doresc să subliniez, oricum, ca feministă şi scriitoare feministă, este că opţiunea pentru viaţă a senatorului Kasich nu înseamnă că este împotriva femeii sau a drepturilor ei, aşa cum i s-a reproşat de curând. Guvernatorul a numit câteva femei când era încă în funcţie, incluzând aici managerul său de campanie (Beth Hansen), Guvernatorul adjunct (Mary Taylor) sau nominalizarea lui pentru Curtea Supremă de Justiţie din Ohio (Judith French). Trebuie, de asemenea, să ne amintim că, în problema avorturilor, poziţia etică personală a lui Kasich corespunde cu cea a majorităţii Republicanilor, faţă de care are o responsabilitate. Cred că atunci când şi dacă opiniile electorilor Republicani se vor schimba în Ohio şi în toată ţara, inevitabil, se vor schimba şi politicile publice ale conducătorilor Partidului Republican. Mai precis, în problema homosexualităţii, Kasich are o poziţie moderată. Deşi Guvernatorul personal crede în căsătoria tradiţională, a declarat că va respecta decizia Curtii Supreme a Statelor Unite în cazul Obergefell v. Hodges care argumentează că Al 14-le Amendament garantează dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi sex. Opţiunile politice ale lui Kasich reflectă schimbările la nivelulul electoratului. De-a lungul ultimilor şase sau şapte ani, s-a produs o schimbare semnificativă a electorilor, dar şi a liderilor Partidului Republican în ceea ce priveşte căsătoriile gay, acesta încetând să mai fie subiectul controversat, fierbinte, care era în 1994.

În privinţa temelor economice care frământă America, Guvernatorul Kasich este ceea ce putem numi un conservator plin de compasiune, ceea ce explică destul de bine succesul lui în afara graniţelor partidului. A sprijinit finanţarea extinderii Medicaid prin iniţiativa susţinută de Obama în Ohio , nesusţinută de cei mai influenţi Republicani. În acelaşi timp, este împotriva inţiativei Obamacare, care, în opinia lui, a mărit semnificativ costurile din sănătate în Ohio. Guvernatorul Kasich îşi propune să o înlocuiască cu un plan mult mai accesibil şi mai ieftin care să genereze şi o mai strânsă competiţie între companiile de asigurări.

Pentru mine, în calitate de primă generaţie de imigranţi legali care au pătruns pe teritoriul Statelor Unite din România în anii 80, problema imigrării este deosebit de relevantă. În ceea ce priveşte imigrarea ilegală, adusă în prim-plan de campania lui Trump, poziţia lui Kasich este umană, dar şi pragmatică. Deşi Guvernatorul susţine întărirea graniţelor pentru a împiedica imigrările ulterioare, spre deosebire de Trump şi Cruz, el se declară împotriva instituirii unei forţe de deportare de tip Gestapo care să înconjoare imigranţii, să-i scoată din casele lor şi să-i dea afară din ţară. În calitate de persoană care lucrează în prezent la o carte despre Holocaust, trebuie să atrag atenţia asupra faptului că, odată implementată, strategia lui Trump ar stabili un precedent periculos care aminteşte de era fascistă.

Prin contrast, Guvernatorul Kasich propune o soluţie viabilă pentru problema imigraţiei ilegale. Deşi nu sugerează acordarea cetăţeniei pentru toţi imigranţii ilegali, el sprijină acordarea unui statut legal, astfel că, dacă îşi plătesc taxele şi se supun regulilor, să poată munci, şofa şi creşte copiii în această ţară. Părerea lui este că nu toti imigranţii sunt violatori şi asasini, asa cum insinuează speechurile incendiare ale lui Trump, ci mai degrabă oameni, ca şi generaţiile anterioare de imigranţi,  în căutarea unor oportunităţi de trai mai bune pentru ei şi copiii lor. Au urmat, însă, aceste oportunităţi într-un mod ilegal ceea ce nu le poate garanta automat statutul de cetăţeni.

Guvernatorul Kasich reprezintă o combinaţie unică de vastă experienţă  politică şi strategii de bun simţ care pot ajuta ţara noastră să prospere. Deşi prin definiţie un Republican veritabil, el negociază destul de bine cu Democraţii. Avem nevoie de cineva care poate comunica bilateral dacă vrem să depăşim actuala stare de stagnare şi să realizăm ceva în această ţară. Spre deosebire de ceilalti candidaţi, care alimentează neliniştile şi ura alegătorilor, concentrându-se pe duşmanii interni şi externi, Kasich oferă  „o viziune pozitivă pentru America”. La alegerile care se apropie, opţiunile nuanţate şi rezonabile ale guvernatorului pot atrage o gamă largă de electori. În acelaşi timp, el este şi candidatul semnificativ de care partidul lui are nevoie: cel care, dacă primeşte sprijinul republicanilor, are cele mai bune şanse să devină viitorul preşedinte al Americii.

Propriul meu stat, Michigan, va susţine alegerile preliminare în martie; indiferent de istoricul opţiunilor şi aderenţa la un anume partid, îi îndemn pe compatrioţii mei din Michigan să observe cu mare atenţie politicile sănătoase şi vasta experienţă politică şi să îl voteze în primul tur al alegerilor.

traducerea și adaptarea Liliana Bogatu

Pe Claudia o găsiți toată aici. 



Citiţi şi

Dacă Macron ajunge președintele Franței, Brigitte va fi cea mai neobişnuită primă doamnă

Conferințe despre și pentru femei… fără femei

Bine ai venit în fan club-ul lui Justin, Ivanka! :)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
413 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro