Acum sunt cea mai frumoasă femeie, ai fost cel mai frumos bărbat…

Catchy

16 January 2016

Ce i-aș scrie, dacă… Sunt momente din viaţă când aş vrea ca timpul să stea în loc pentru că, aşa parşiv cum este, îmi poate lua toată fericirea adunată, la fel cum mi-a dăruit-o… Sunt clipe pe care le-aş injecta în vene pentru a fi sigură că va curge prin mine toată intensitatea cu care le-am trăit, pentru tot restul vieţii… Aşa sunt şi amintirile mele cu tine.

Ai deschis, în drumul tău, o poartă către mine. Am cerut voie să intru dincolo de ea, pentru că, deşi deschisă, uşa sufletului tău era încă ferecată cu lanţuri groase şi lacăte multe. Mi-a fost teamă, putea să îmi fie frig, putea să mă doară, însă puternică aşa cum sunt am ales să merg înainte. Şi am găsit o inimă curată, un om bun, un trecut plin, un suflet pecetluit de dureri ascunse, însă avid de iubire… Şi m-am apucat de făcut curat prin cotloanele inimii tale, de pansat răni adânci, aşa cum m-am priceput eu mai bine. Iar apoi m-am pus pe iubit… cu toată fiinţa mea, cu fiecare neuron, cu fiecare cămăruţă a inimii mele, cu fiecare respiraţie, cu fiecare celulă. Şi am adunat lângă tine parfum de mai şi căldura zilelor de vară, şi te-am iubit leneş pe ploaie de toamnă, şi am simţit mirosul iernii şi albul zăpezii din ziua de azi… Şi am gustat lângă tine vin de iubire, şi dragoste nebună, şi parfum de bărbat adorat…

classy couple

Îţi mulţumesc, suflet drag… acum sunt cea mai frumoasă femeie, ai fost cel mai frumos bărbat. Să nu uiţi în drumul tău să te iubeşti, să fii blând şi bun, să dăruiești din tine, că doar așa poți fi fericit, indiferent ce va vrea viaţa cu tine. Unii spun că la despărţire nu mai au ce să îşi spună… depinde de cum şi cât şi pe cine ai iubit. Eu… te las să pleci acum, pentru că ţi-am făcut deja cunoştinţă cu…TINE.

Guest post by O Danielă

Răspuns la provocarea Catchy.



Citiţi şi

Sunt babă, rezist!

„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,532 views

Your tuppence

  1. someone / 16 January 2016 11:35

    Frumos…cuvinte spuse dintr-o inima care cu siguranta a iubit mult! Da…depinde cum, cat si pe cine ai iubit. In cazul de fata se simte ca ai iubit sincer…si ca ai avut pe cine. Citind….sunt cateva randuri pe care i le-as spune si eu persoanei care m-a parasit. As vrea sa pot sa scriu si eu…dar sunt prea multe, prea rastalmacite….prea in deriva. Probabil ca inca trebuie sa ma vindec….pana la urma toti ne vindecam…mai devrem sau mai tarziu….poate nu de tot…poate nu de-a-ntregul…sper sa fac si eu asta.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro