Adrenalino, treci acasă!

Ana Barton

24 March 2014

Ana BartonCă, uite, nici nu mai ştiu cum să te chem. Te-am luat cu binişorul şi nimic. Ţi-a plăcut să te las de capul tău, să umbli tu de nebună pe unde-ai vrut. Am zis că, deh, te-oi fi săturat şi tu să faci pe viitura, că nu ţi-o fi fost uşor şi poate mai vrei să-ţi tragi şi sufletul. Şi ţi-am dat drumul în lume, disperato.

Am văzut că lumea e dornică de tine, dar te caută numai pe unde nu eşti, că tu nu te dai la prima vedere. Te-a găsit acu’ subtilitatea şi te-a apucat jocul intervertirii. Tu nu vezi că oamenii nu se mai recunosc? Nu vezi că nu mai au habar să vadă unu’-ntr-altu’? Se-nhaţă şi se spurcă una-două. Îşi smulg hainele ca-n Sinedriu şi se bat cu pumnii mici peste piepturile fierbinţi de furie neagră. Iau păcură şi-şi aruncă peste feţele speriate şi frumos vopsite.

Şi tu ce-ai făcut? Te-ai răzbunat cum ştii tu mai bine. Te-ai ascuns în piei false puse peste piei amare şi plânse, ţi-ai legănat şoldurile şerpeşti pe lângă mâinile lor lipite-ntre ele cu smoală şi le-ai şoptit mormane de minciuni fragede, muşcându-le lobii urechilor ca să nu se îndoiască de trupul tău. Iar ei s-au fericit de venirea ta, neaşteptato, şi-au ars buzele până la filtru de-atâta recunoştinţă, frângându-şi şirele-nţepenite ca să te mulţumească pe tine cu dansurile lor înduioşătoare, mai mult tremurate, ce e drept.

pui de bufniţă

Ţi-a plăcut să-i vezi cum se cred şamani, scuturându-şi pleoapele de cenuşă şi alergând în jurul focului numai pentru că le era teamă să-l ia în plin. Nu ştiu ce să zic. Ai nişte plăceri nesănătoase, draga mea. Ai fi în stare să te faci ofrandă, numai să-i vezi cum se fac de râs. De unde gustul ăsta al tău pentru pedeapsă? Nu ţi-au făcut nimic. Ce le iei pe toate personal? Doar au fugit de-acasă noaptea. Hoţeşte. La drumu’ mare, în oasele goale. Şi le-a fost frig.

Mai termini şi tu odată cu deghizările astea? Deja te autopastişezi. Asta e una. Dar mai rău e că te scurgi în propriile vene de mulţumire când îi vezi cum freamătă că te-au găsit. Putere zici? Şi te bucură, surată, să te joci pe tine, în loc să fii? Că eşti neobosită ştiu. Şi că ai mania vitezei. Trăieşti în noduri. Da’ nu ţi-e dor şi ţie de niţel firesc, fir-ar să fie? Numai umbră şi părere. Da, spui că asta ţi-e noua bucurie? Să te strecori? Mănânci gratiile sitei, după cum văd, şi-mi urli mie că sunt proaspete, cărnoase şi iuţi. Strepezito!

Adrenalino, hai, fă, ‘ncoa! Îţi dau puloverul ăla albastru, cu mâneci lungi şi guler gros, răsfrânt. Te pieptăn şi-ţi fac două cozi frumoase, împletite în trei, cum îţi place ţie. Îţi frământ picioarele cu mosc alb. Adă şi hamacul ăla nou, făcut din năravurile tale. Să nu te simţi străină. Dar să nu mă pui să te iubesc. Să termini cu prostiile. Întinde-te şi tu şi trage pânza aia pe tine, că vin acum. Diseară te las să umbli-n djellaba prin casă, pân’ la culcare.

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Bărbatul de dormitor și bărbatul de canapea

Tu ești…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
734 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro