Afrodita nu suferă după bărbați

Catchy

19 April 2015

De când frecventez cursuri care mă întorc pe băncile culturii generale, potrivite pentru anii sabatici ai corporatistelor dezorientate, de când lecturile mele au luat un drum psihologico-filozofic și istoric pentru re-begginers, mi se tot întâmplă să văd arhetipuri și umbre în toate situațiile cotidianului, mi se pare că parfumurile vorbesc cu mine și visez în filme și culori 3D. În același timp cred că și privirea mi s-a modificat, a devenit a unei bufnite pseudo-inteligente sau a unui fel de oracol din Delfi sau de la bâlci, depinde de unde privești lucrurile și dacă oracolele au privire sau nu. Probabil de asta prietenii și desigur că, mai ales prietenele, mi se confesează mai des decât înainte, sau mai profund, sau mai sincer? Sau mi se pare și sunt doar mai sinceră cu mine însămi. Pentru că mă uit mai mult în jur. Mi se cer analize în ceasuri târzii și în baruri ciudate, în care poți să fii oricine. Hmm, oricine da, dar nu neapărat cine trebuie.

Cred că prima pace necesară în noua mea ordine interioară (nu, poezii totuși nu mă apuc să scriu) am făcut-o cu bărbații. I-am așezat la Masa Tăcerii și le-am mulțumit că au făcut parte cândva din viața mea, atât de compleți și de frumoși. Cu tot gustul lacrimilor sărate și adierea magică a prafului de stele.

Apoi în micul meu feminism contemporan, am căutat și descoperit și arhetipurile feminine, Zeițele. Mi-am făcut un test rapid să văd încotro mă aruncă interpretările facile. Și apoi mi-am așezat și celelalte prietene, cu blândețe, în fotoliile pufoase ale zeițelor vulnerabile, sau alchimiste, sau virgine.

Dintre ele, cu Afrodita m-am întâlnit prima, în anul ăsta nou. Această prietenă a mea este frumoasă tare, într-un fel regal, elegant, aristocratic după unii; într-un fel cam bombastic și arogant după alții; într-un fel de divă sau femme fatale când are ea starea războinica și narcisistă prin cluburi trecute de miezul nopții; sau e frumoasă cao stea pentru un anume băiețel. Pentru mine e doar dragă, pentru că îi văd și delicatețea unui suflet visător, și romantismul desuet și tragic cu care își alege că modele întotdeauna cele mai dramatice eroine clasice, de la Karenina la Bovary, de la Floare Albastră, la iubirile neîmplinite ale Ninei Cassian. Și Traviata, și Maria Kallas, și Recviemul de Mozart. Dacă nu aș cunoaște și aceste preferințe bizare pentru dramă, aș zice că prietena mea este o Hera, soția unui Zeus fără latură Tiranică, regina Olimpului, care-și conduce împărăția cu gust și culoare, care petrece și se bucură de viață cu entuziasm și gesturi largi, la brațul unui Bărbat-Rege.

înaintea lui Marilyn

La întâlnirea noastră de taine feminine, în cafeneaua plină de boemi generația Y și hipsteri, ea a venit târziu, după primul meu pahar de vin roșu și o profundă stare de inadecvare. Privitul prin perdelele de fum nu mi-a schimbat teama că vom rămâne toată seara singurele femei mature din barul ăla, machiate sofisticat și cu părul dichist în culori vibrante de stilist. I-am auzit tocurile pe parchetul scorojit al cafenelei, bine, vom fi și singurele femei cocoțate pe piedestal de stilettos și fără frică de înălțime. Abia când s-a trântit cu un oftat pe scaunul incomod din fața mea și și-a aruncat neglijent blana pe spătar, de la prima țigară căutată febril în poșeta de lac, am văzut-o schimbată, diferită. Parcă ceva din chip nu mai avea caligrafia cunoscută de regină frumoasă. A început să vorbească cu mâinile în acolade ample, cu vocea joasă de fumătoare și cu ochii agitați ca Marea Neagră pe furtună. Mi-a vorbit în povești și fabule cum face ea de obicei și mă amețește în metafore și cuvinte până pierd firul Ariadnei din labirint. Atunci am recunoscut-o pe Afrodita din testul arhetipal: “Prin tot ceea ce face și simte, Afrodita întruchipează feminitatea. Ea pune iubirea mai presus de orice, chiar și mai presus de datoriile matrimoniale. Zeița din tine e grațioasă, feminină și are în jurul ei o aură ce atrage bărbații. Vrei să cucerești și să fii cucerită, ești romantică, pasională și visezi la o iubire care să te lase cu răsuflarea tăiată, acea iubire pentru care ai fi dispusă să îți dai viața. Uneori îți place să te joci cu sufletul bărbaților care îți cad în mreje deoarece vrei să cunoști toate fațetele iubirii. Dar bărbatul de lângă tine trebuie să își construiască întregul univers în jurul tău deoarece uneori poți fi posesivă… Prinsă într-o căsnicie nefericită alături de cineva ce nu corespunde tuturor valorilor ei estetice, Afrodita caută apropierea altor bărbați, în special Ares, zeul nemilos al războiului și Adonis, zeul frumuseții masculine ce simbolizează reînvierea naturii”.

Am început s-o văd cu mirare pe Venus îndrăgostită, fără masca poleită de curtezană cuceritoare, cu obrajii îmbujorați natural, fără urmă de fard și cu ochii înstelați și sclipitori. Am văzut-o mai scundă și mai fragilă decât piedestalul cunoscut, am auzit-o vorbind șoptit despre eroi homerici și prinți magicieni, i-am sorbit de pe buze poveștile în care nu mai era cronicar, ci personaj plin de viață. M-am oglindit în ochii ei adânc și mi-am zâmbit singură că unei imagini frumoase și atât de dragi. Am lăsat-o să mă ducă în lumea ei de zeița a dragostei. Vinul roșu a fost parfumat și greu în noaptea aia. Eroii păreau aproape posibili.

Apoi am văzut în mijlocul fluturilor albaștri din ochii ei, pupilele dilatate și negre că noaptea fără stele. Zeița Alchimista este și vulnerabilă totuși. Frică stătea ghemuită în spatele fluturilor, pregătită să săra afară și să se arunce în toate direcțiile : frică de despărțire, de rezistență, de respingere, de singurătate, de durere crudă și de lacrimi adânci în obraji, frică de sfârșitul nopții și de zorile crude ale realității, frică de ceasornicul cu limbi lungi și ascuțite care nu pot fi oprite din țăcănitul lor metalic și sinistru. Ares este zeul Războiului, Adonis este îndrăgostit de oglinzile care-i reflectă frumusețea de statuie rece, de marmură.

Pentru că mi-e dragă prietena mea, pentru că nu vreau s-o văd rănită și vreau s-o protejez, am ales să fiu eu Palas Atena, zeița războinică și înțeleaptă cu arme și coif. I-am amintit de Olimpul ei care are nevoie de cârmuire. I-am amintit că e Regină unui Rege și am strigăt-o pe numele de Hera.

I-am susurat în urechea doritoare de sărutări fierbinți: “€œChichitita tell me the truth…” ca în refrenul siropos de la Abba. Am răsturnat statuile zeilor păgâni, i-am preschimbat din idoli în oameni obișnuiți de neiubit și de nesuferit, plecați în propriile călătorii, în căutarea cuceririlor omenești. Am fost rațională, pragmatică, sarcastică și sadică. I-am amintit că Afrodita nu suferă după nimeni, că îi place frumusețea și creația pentru ea însăși . Am transformat iluziile în aluzii și poveștile în fabule cu tâlc și morală, fără forever after.

În finalul serii, a cerut o cafea tare și amară. A ridicat sprânceana stângă și a zâmbit cu toți dinții. Și-a încrucișat picioarele lungi și a fixat cu ochi de sticlă goi, desprinși din poala nopții înghețate, un tânăr petrecăreț amețit care aproape a căzut de pe scaunul de bar cu un pahar de vin în mână, până la masă noastră.

Vinul l-am băut eu. Era amar și aspru ca pelinul. Ea a bătut din gene ca din pinteni și i-a furnizat petrecărețului languros numărul de telefon al unei mătuși moarte de trei ani. Mi-a spus că Afrodita este prietena războinicilor care știu să vorbească. Și care știu să citească. Pentru că poate să fie și este puternică. Și-i place conversația. S-a înfășurat în blana pufoasă că într-o armură de turnir și a dispărut în ger fluturându-și mână înmănușată în piele neagră. Cred că i-am văzut coroană sclipind în noapte.

Am rămas singură în bar pentru încă câteva clipe suspendate în timp. Îmi dau seama că ar fi trebuit să fiu mulțumită. Că Artemis a stat bine în tronul ei și că încă mai am prietenă.

Un alt tip din grupul vesel și alcoolizat s-a legănat spre mine și mi-a sâsâit cu un zâmbet tâmp și cu un accent de proprietar de cămile: “€œDa’ pe tine cum te cheamă, Păpușă frumoasă?” Am înghițit un “Ca pe mă-ta!” și am răspuns zbătându-mi genele: “Ucigașa Fluturilor!”

Am plecat singură și sigură în cizmele mele înalte. Dimineață am văzut sms-ul de la Afrodita: “Am ajuns cu bine acasă. O să fiu ok…cumva. Mulțumesc, te pup. Noi suntem zeițe!”

Atunci de ce încă mă mai doare capul și am un gust de cenușă în cerul gurii? Probabil că a fost vinul de vină.



Citiţi şi

De ce ne simțim singuri de Sărbători

Eu și REGELE

Prima zi de doliu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,847 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro