Ai ales să pleci când am avut cea mai mare nevoie de tine…

Catchy

7 November 2016

Știi acele zile în care te trezești si nu ai chef să îți lași izmenele deoparte, să faci duș, să îți schimbi tricoul și să ieși în lume? Acele zile sunt triste și le credeam demult apuse. Se pare însă că sunt vii. Nu îmi mai place lumea mea. E urâtă. S-a înnegurat cerul din lumea mea. Si lumea mea era optimistă și frumoasă și plină de căldură. E drept, era colorata în culori reci, pentru că așa mă obişnuisem să trăiesc, dar mai puteai zări şi tuşe de galben, de roșu, de portocaliu. În rest era în negru, verde şi albastru. Nu prea mai ştiu alte culori. Sunt un om limitat la acest capitol. Deși sunt un artist. Dar am aflat de curând că și lucrările mele sunt limitate.

Spuneam de schimbarea suferită. Ți-o datorez ţie, cea care ar fi trebuit să fii acolo și nu mai ești. Îți datorez acum lumea mea neagră, pentru că ai făcut-o şi mai neagră. Îţi mulțumesc pentru suferința care m-a călit.

inger suferinta

Ai ales să pleci atunci când am avut cea mai mare nevoie de tine. Ai uitat cine ești și ce rol ai pe acest pământ.

Da, şi eu am greșit. Toți greșim şi nimeni nu e perfect. Dar oricât de mult aş greși eu, tu ar trebui să îmi fii alături. Şi să îmi înțelegi spiritul. Nu, nu sunt defectă pentru că nu îți semăn. Nu sunt defectă pentru că îmi doresc lucruri diferite de la viață. Si nu sunt defectă pentru că sunt un om liber. Sunt un om imposibil de stăvilit. Sunt un munte de energie şi de exuberanță. Sunt nebunie şi plăcere la un loc.
Regret că nu ai putut să îmi înțelegi dorințele, dar lumea mea nu se trăiește doar în alb și negru. Îmi vreau culorile înapoi.

Şi m-aș bucura ca, la un moment dat, să poţi să vii să ne colorăm împreună viețile. Nu eu am ales să pleci, a fost opțiunea ta. Şi va rămâne așa. Într-o bună zi, vei ști unde ai greșit și vei înțelege totul…

Până atunci, locul tău în inima mea va rămâne același. Îți mulțumesc…

Guest post by Ioana Milea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

România mea… de ieri!

„Da’ ce, mă, ce a făcut România pentru mine?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,077 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro