Ai semnat, eşti condamnată…

Catchy

11 March 2016

Cu ce se se străbat distanţele care-i despart pe doi soţi după ce timpul se va fi scurs între ei, împingându-i cu abilitate pe drumuri paralele?

Cu ce se măsoară lacrimile vărsate pe ascuns, după ce ochii au uitat să se privească, mâinile să îmbrăţişeze şi inimile să se caute?

Cât de greu atârnă tăcerea când se vor fi terminat cuvintele de dragoste? Şi ce să faci cu spaţiile dintre suflete? Cu ce să le umpli? Cu iluzii, amintiri sau amăgiri?

Dar ce să faci cu reproşurile, cu tonul mereu săltat o notă în plus sau cu ascuţimea din privire? Cu rictusul unui zâmbet mort de mult şi cu mârâiala agasantă care va fi luat locul alinturilor?

Ce să faci cu construcţii de vocale şi consoane pe care niciodată nu ţi le-ai fi imaginat că vor pluti în jurul tău? Că te vor însoţi, redefinindu-ţi fiinţa, din fostă iubită în actuală nedorită?

Cum să accepţi că trăieşti în reluări nereuşite, ratând constant momentul cheie? Că te-ai lepădat de cea care erai, în favoarea celei care ai fi putut deveni, dar, pe drum, ai rătăcit alături de un …necunoscut?

Cum să accepţi că nu-l mai regăseşti în sintagma „al meu”? Şi că nici vocabula „noi” nu mai există?

Cum să continui să urci în genunchi, sprijinită în coate, un drum care nu mai este de mult al tău şi de la care nu ştii cum să te abaţi?

Cum să mai crezi în minunile lumii, în magia ei, despre care ai auzit că ar exista, dar pe care niciodată nu ai putut-o atinge şi să urli „este”?

Cum să te împaci cu un sine muribund căruia îi apeşi, prefăcându-te că te uiţi în altă parte, perna peste faţă?

Şi când să-ncetezi să-ţi împleteşti viitorul cernit din lungile dureri ale lui azi?

Unde să ascunzi (şi să te ascunzi) de precizia nimicitoare a dorului?

Cui să-i vinzi singurătatea ta, deja veche şi uzată de atâta folosire?

femeie trista

Cu ce, când, cum, unde… întrebări care te bântuie şi-ţi storc lacome şi ultimul strop de sânge. Întrebări duşmane pe care le-ai vrea strivite doar pentru ca, după o pauză de catalepsie, să le reiei cu lăcomie… întrebări care autopsiază adevărul… întrebări inutile cărora inerţia nu le va servi niciodată drept răspuns… întrebări care, dacă nu ar fi existat, ţi-ar fi redus infima dramă la o comedie… într-un act.

Guest post by T.L.



Citiţi şi

A fost un accident

N-am fost destul

„Orice, oricum, oricând”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,387 views

Your tuppence

  1. dana / 8 October 2016 14:05

    E o faza. Urmeaza ACCEPTAREA

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. emanuela / 28 March 2016 17:15

    De cele mai multe ori, dintr un interes sau altul… Nu , nimeni nu te poate condamna la nimic, doar lipsa ta de demnitate!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Claudia / 11 March 2016 20:29

    De ce trebuie sa stai cand nu te mai simti bine?
    De ce trebuie sa continui cand totul pare deja terminat?
    De ce trebuie sa te incapatinezi si sa-ti spui ca exista cand tu insati realizezi ca nu mai exista nimic?
    De ce trebuie sa traiesti in trecut cand prezentul iti e asa de greu de purtat?
    Oare nu mai trebuie doi ca sa dansezi un tango?
    Exista o viata si dupa moartea unui cuplu,trebuie doar s-o inveti si sa te adaptezi ! Singuratatea in doi e mai greu de trait decât cea de unul singur!
    Dar fiecare are motivele lui sa plece sau sa ramana…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro