Al dracului să fie ăla care-o mai fi romantic cu tine!

Ana Barton

10 May 2014

Ana BartonEa dormea ancestral şi visa pomul cunoştinţei binelui şi răului. Avea nişte mere ecuatoriale, cu gheaţă-n pulpe. Nu toate roşii. Salteaua pusă direct pe parchet n-avea tangaj, aşa că ea şedea bine-nfiptă-n creştetul pomului. Şi, dintr-odată, simte o mână şoptindu-i peste claviculă. Se uită-n sus, înspăimântată că visul are să se lase şi cu vreo completare la Facere. Dar nu. „Hai cu mine, să-ţi arăt ceva.“ Se-ntoarce, aşadar, pe lumea asta sau, mă rog, pe-un drum suspendat, între lumi.

Se ridică-n capul oaselor, mâna cu voce bărbătească o susţine uşurel, şi se desparte de saltea. În picioare fiind de-acum, merge pe drumul scurt către uşă, aia care dă-n holul lung şi-ntunecos pe care-l învăţase pe dinafară demult, aşa că nu-şi mai frângea pomeţii-n tocul sănătos şi nici buza de jos, cum se-ntâmplase înaintea primei zile de lucru de după terminarea concediului de maternitate, atunci când trebuise să mânânce o juma’ de tub de fond de ten ca să nu facă o primă impresie catastrofală la birou.

petale

Uşa se deschise-ncet, bărbatul îi apăsă un pic şoldul încă adormit, s-o-ndrume. În faţa ei, pe holul lor, nu mai era niciun întuneric. Şi nici urmă de covor. Pe cele două laturi, una lângă alta, ca nişte licurici-păzitori, erau candele mărunt aprinse, străduindu-se, împotriva curentului, să pâlpâie călduţ. Între ele, pe locul bine-ştiutei întinderi colorate de lână de Cisnădie, erau acum petale de trandafiri roşii sau petale roşii de trandafiri, depinde câtă sensibilitate ai.

El i-a-mbrăţişat cu totul mijlocul şi i-a gândit în ceafă, peste părul ei lung şi netrezit: „Auzi?“ Da, auzea ea foarte bine cum cânta-ntr-o jale moale Joan Baez: „Well I’ll be damned/ Here comes your ghost again.“ Vocea a făcut-o să-şi dea seama că-i gata, pur şi simplu, poate prea simplu, că purul rămăsese numai din reflexul vorbirii, se adăugase brusc strămoşilor.

Şi, convinsă fiind că a murit din nimic, a luat-o la fugă pe hol, zdrobind sub tălpile-i lungi, prea lungi, 41 la cizme, 40 la sandale, petalele răsfirate pe mozaicul veneţian, însă nefixate cu aracet sau altceva sigur. Luminile din candelele mici de aluminiu s-au luat şi ele de fitile, îngrozite de lipsa ei de empatie, şi, dezamăgite, s-au stins cam trei sferturi.

Ea, ajungând în camera care termina holul emoţionant, s-a prăbuşit pe parchet, strângându-şi arcadele-ntre degete şi spunând printre nişte lacrimi prompte şi extrem de adecvate: „Doamne, am murit! Sunt în iad, în iad! În rai nu m-ar pune nimeni s-alerg.“ Bărbatul, cu dragostea scursă deja-n faţa bolcului, s-a aşezat lângă ea, a mângâiat-o peste plâns cu dreapta, iar cu stânga a cuprins-o strâns, spunându-i încetişor în tâmplă: „Al dracului să fie ăla care-o mai fi romantic cu tine! Tu din ceva frumos poţi să şi mori. De frică.“

Pe Ana o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,524 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro