Al naibii dor!

Catchy

5 April 2016

Dragul meu, cred că trebuie să vorbim! Ce faci?! Ce ți-am spus eu ție acum două săptămâni? Haide, să te aud! Nu-i așa că ți-am spus să nu te întorci? Și să mă lași să îmi văd de drumul meu? Și să nu te întorci? Eu zic că am fost foarte clară. Ți-am spus că e singurul lucru de care mă tem. Nu știu dacă am făcut bine sau nu. Probabil că asta rămâne constant la tine: mereu mă faci să îmi înfrunt temerile. Felicitări!

Ți-am spus că e singurul lucru de care mă tem, dar nu ți-am explicat și de ce. Fiindcă m-ar da peste cap. Fiindcă mi-ar lua echilibrul pe care l-am clădit cu atâta muncă. Fiindcă era mai ușor să stai în banca ta. Și îmi spuneai mie că nu ascult niciodată de nimeni… Dacă aș citi tot ce am scris în ultimele săptămâni, cred că mi-aș pune singură diagnosticul. Bipolară. Multipolară. Te iubesc. Nu te mai iubesc. Te vreau înapoi. Nu te mai vreau înapoi. Însă un lucru a fost mereu acolo. Dorul. Dorul de tine. De gesturile tale. De cuvintele tale. De mirosul tău. De vocea ta. Și am făcut tot ce am crezut că trebuie să fac pentru a merge mai departe. Am pus toate cadourile de la tine la vedere. Ca să nu cred, la un moment dat, că mi-a trecut și să cedez când le văd. Am ieșit cu alți tipi. Ca să nu mai compar totul cu tine. Am vorbit cu tine. Ca să nu tresar când îți aud vocea. Am fost eu. Răsfățată, iubită, jucăușă. Ca să nu simt că mă pierd pe mine. Ca să nu mă mai simt a ta. Și am trecut peste toate aceste slăbiciuni. Le-am înfruntat. Dar el tot acolo a rămas. Al naibii dor!

cuplu

Mi-am dorit din tot sufletul să fii acolo. Să te întorci. Să mă strângi în brațe. Să dorm în fiecare seară pe pieptul tău. Și apoi am învățat, în fiecare zi, să merg mai departe, fără tine. Să am viața mea. Să nu mai asociez fiecare gest cu tine. Să port hainele de la tine. Să port bijuteriile de la tine. Să te port pe tine, în suflet. Și să accept. Să accept că s-a terminat. Să accept că încă te mai iubesc. Să accept ca îmi e dor de tine. Să accept că e normal. Că face parte din plan. Să accept totul și să mulțumesc Universului pentru toate lecțiile. Și când, în cele din urmă, nu mi-am mai dorit să mă strângi în brațe… Ai facut-o. Din proprie inițiativă. Ca și când nu ne-am fi oprit niciodată. Ca și când ai fi încă al meu. Și îmi venea să plâng și să râd în hohote, în același timp. Să te împing cât mai departe de mine și să te sărut. În același timp. Și dormeai. Mai știi? Scriam acum o săptămână că aș vrea să dormi lângă mine și doar să te privesc. Și asta am facut. Și m-am simțit… acasă. Dureros sentiment. Încă ești acasă.

Guest post by Casandra

Citiţi şi

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

Să fii femeie înseamnă…

Până-ntr-o zi, iubitule…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,373 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro