Alex

Catchy

22 October 2016

Și-a tras în fugă hanoracul decolorat pe care-l purtase toată vara, a pus fetița în cărucior și a pornit pe cărarea pe care o străbătea de o jumătate de an, în fiecare dimineață, spre mare.

Căuta un loc, o persoană, o privire, ceva care să o facă să iasă din starea de singurătate care devenise insuportabilă. De când plecase Maria, prietena ei, în România, nu mai găsise pe nimeni în locul acela uitat de lume. Venise în urmă cu cinci ani în Anglia cu soțul ei și în ultima vreme o măcinau stările depresive, avea nevoie de ceva să o anestezieze. Starea copilei din cărucior o îngrijora cel mai tare, suflul sistolic depistat după naștere, zecile de programări la medici și așteptarea, o așteptare care o lăsa fără vlagă. Nu, nu de antidepresive avea nevoie acum, așa cum îi sugerase un doctor, avea nevoie de prieteni.

S-a așezat pe o bancă și a început să privească cu ochii înlăcrimați spre cealaltă insulă, spre mainland. O ceață ușoară plutea peste ape, dându-i impresia că e într-un loc bântuit. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi urlat, dacă și-ar fi strigat disperarea în văzul celor care treceau nepăsători pe lângă ea?

femeie-depresie

Nopți la rând s-a gândit că sinuciderea ar fi fost singura scăpare. Își asculta bătăile inimii și își făcea un scenariu, același în fiecare seară: să se comporte normal, să aibă grijă de copil ca de obicei, iar seara, după ce micuța și tatăl ei adormeau, să iasă ușor pe ușă și să fugă până la mare. I-ar fi luat zece minute. Scenariul i se derula în minte în fiecare seară și se oprea în momentul în care ar fi ajuns în apă. De acolo, gândurile îi încremeneau. Nu putea să-și vadă corpul adus la mal: descompus, oribil, așa cum văzuse în filme.

S-a gândit însă la o altă variantă. Apartamentul pe care îl închiriaseră în centrul orașului avea o baie mică. Acolo avea să fi ultimul act. Simplu: să se așeze în cada plină cu apă și să își taie venele. Știa însă că o să fie o durere cumplită și că e o moarte lentă.

În noaptea aceea nimic nu avea să o oprească. A găsit un cutter. „Puțin cam ruginit, dar o să își facă treabă”, și-a spus. A apropiat lama de încheietura mâinii stângi. „Da, o să fie simplu. Trebuie să merg până la capăt”. O zgârietură. Sânge, sânge mult, apoi un scurtcircuit. Ieșirea la țigară, în timpul studenției, cu Alex. Se îndrăgostise în vara aceea de el, dar n-a fost să fie a lui. „Nu, nu trebuie să te iei în serios în momentele nasoale. Trebuie să te detașezi, să te ridici și să te privești de sus, să vezi cât ești de ridicol, pentru că asta e viața, o durere”, i-a spus el atunci.

A ridicat lama și a apăsat cu putere pe tăietură. A ieșit repede din cadă, și-a pus un plasture și a pus cutterul în debara. A intrat apoi în camera fetiței, cu brațul amorțit, și a privit-o dormind. „Mulțumesc, mulțumesc, Alex!”

Guest post by L.N.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Eşti soţia lui. De ce ne faci de râs?

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

71 de ani împreună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
980 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro