Alo? Aici locuieşte o meduză!

Ana Barton

28 October 2013

Copiii. Aceşti cerberi seducători de toate clipele. Despre ei m-am gândit să vorbim săptămâna asta. Şi, pentru că unii dintre autori au spus „Da, Ana, dar eu nu am copii“, n-o să scriu nici eu despre copilul meu, chiar dacă am două agende pline cu zicerile şi reacţiile fetiţei mele, încă de când avea vreo doi ani sau poate de mai devreme.

Sigur, unii dintre noi au copii, alţii nu au, dar perspectiva copilului asupra lumii, lume manifestată în actele ei mici şi cuminţi sau în tulburătoare întoarceri cu susul în jos, rămâne una mereu proaspătă şi surprinzătoare. Una care ne primeneşte întotdeauna. Şi niciunul dintre noi n-a avut nenorocul să nu fi interacţionat cu ea.

Nu-l ai pe-al tău? Bine. Îi ai pe cei din familie, pe ai prietenilor… şi-apoi mai e ceva, cevaul ăla care te ţine treaz şi vertical, te ţine mereu cald şi dăruitor, anume copilul care-ai fost şi, dacă nu-i dai drumu’-n lume cu năduf, copilul care încă eşti şi pe care nu trebuie să faci cine ştie ce eforturi ca să-l găseşti. Ocrotindu-l şi hrănindu-l zi de zi, te găseşte el pe tine şi te tot creşte până la capăt.

Anastasia. Are acum 21 de ani, iar când am cunoscut-o, aveam eu mai puţin de-atât. Şi ne-am îndrăgostit. Ea mi-a arătat, pe când abia ieşisem din adolescenţă, că poţi iubi un copil ca o mamă, chiar dacă nu l-ai făcut tu. Ca mama lui. Peste ani, ea tot Anastasia mea a rămas, chiar dacă n-o mai văd des. Avea vreo trei ani şi-am luat-o cu mine la serviciu, la galeria de artă. Pe scările din faţa galeriei, stătea o bătrână. Cerşea. Anastasia se tot ducea la uşă şi-o privea. Toată ziua a făcut asta. Înainte de-a pleca noi acasă, a intrat o tânără şi-a stat destul de mult să vadă expoziţia. Era una de pasteluri, foarte frumoasă. Copila a urmărit-o pe vizitatoare, dar de la distanţă. Pe urmă, a venit lângă fotoliul meu şi mi-a cerut s-o urc pe pervazul lat. Privea de-acolo, bâţâind un picior, strada forfotindă. Tânăra a venit, la final, şi m-a rugat să-i transmit felicitări artistului. Şi-atunci, aparent impasibila Anastasia, neoprindu-şi mişcarea incantatorie a piciorului, a-ntins o mână către vizitatoare, o mână tremurândă, şi-a luat o voce suferindă şi-a zis: „Dă şi mie un bănuţ, să-ţi ajute Maica Domnului!“.

Anastasia iubea frust. Când voia să-mi arate, venea şi mă strângea de mijloc foarte tare, ridica ochii spre mine şi spunea: „Pruna mea!“ Pe urmă, ştiam că trebuie să m-aplec, s-o potrivesc transversal pe spatele meu şi să dansăm vreun ceas, două. Apropo de dans, la petrecerile noastre căministe, Anastasia nu lipsea, evident. Mare dansatoare. Aveam nişte prieteni care nu-i prea plăceau. Un cuplu. La unul dintre chefuri, a deschis uşa camerei, foarte larg, şi le-a spus scurt, privindu-i tăios: „E târziu.“ Păi, am fost eu vreodată-n stare să fac una ca asta? Dar tu ai fost? De câte ori nu ne-am înghiţit sufletul pe sec şi nemestecat în prezenţa unor oameni care nu ne plac sau care ne enervează sau…

Dar Anastasia nu stătea prea mult timp cu noi. Pleca la bunici. Dorul de ea era fără nume. Am început să-l retrăiesc în vacanţele fetei mele, când e la ai mei. Ea m-a făcut să ştiu, la douăzeci de ani, că nu trebuie să am un copil al meu, că aş putea creşte cu dragoste unul de nesânge. Nu mă grăbeam să am copil pe-atunci, însă după ce-am început s-o iubesc pe ea, am vieţuit într-o linişte bucuroasă. Şi dacă n-aş putea să fac, nu-i bai…

Odată, am vorbit cu ea la telefon. Era la bunici. Am format, a sunat, a răspuns însăşi copila. Cum? Iată: „Alo? Aici locuieşte o meduză!“ Habar n-avea cine-ar fi putut fi la telefon. A ridicat şi-a spus exact ce-a vrut. Oricui i-ar fi spus asta. Şi-am râs. Râd şi-acum, dar tot nu pot să nu mă gândesc la faptul că n-am fost niciodată în stare de una ca asta. Că m-am autodomesticit de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Şi, Doamne!, cât admir, din genunchi şi cu capul în pământ, sălbăticiunile astea mici care ne arată cât de departe, dar cât de departe am ajuns să fim de… noi.

P.S. O să vă spun şi de Robert, micul îndrăgostit.



Citiţi şi

Ziua de naștere a amantului

M.

Frumos zâmbet…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
524 views

Your tuppence

  1. Componentele iepurelui – As You Like It | Catchy / 17 December 2013 17:13

    […] de mă tot tragi spre tine, numai să te asiguri că nu se ajunge la inimitate cu uşă-nchisă?“ Copilul, senin şi parcă aşteptând întrebarea, îţi spune scurt: „Mi-e frică să nu mai faceţi alt […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Poveste cu bucle şi obraji roşii | Catchy / 3 November 2013 9:34

    […] fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Tweet Ea era băieţoasa clasei. O fetiţă înăltuţă, căreia nu i-ai fi ghicit vârsta aşa mică, cu bucle negre, mereu zburătăcite de atâta […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Aşchia copacului singur ar trebui să sară cât mai departe de el | Catchy / 1 November 2013 15:23

    […] gospodarului creștin. Rezultatul iubirii dintre mine și soția mea este unul dintre puținele spectacole ale lumii care îmi mai ridică semne de întrebare, care îmi dă un sens (uneori chiar și cel absurd) […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Copilărie şi nimic altceva | Catchy / 1 November 2013 13:21

    […] niciodată). Bon. Eu îi explic cum vine rima cu “frunze” şi “duze” şi copilul se luminează şi învaţă poema absolut inutilă şi scîrboasă. Mai bine învăţa să eclozeze […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Ești iubire! | Catchy / 31 October 2013 14:04

    […] întruna, uitând de libertatea de dinaintea lui. Ne încătușăm singuri în negarea de sine. Copilul nu face asta. La început, el fuge, aleargă precum un mânz sălbatic și liber în căutarea adevărurilor […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Muşcă-mă frumos! | Catchy / 30 October 2013 15:53

    […] un moment dat, în galerie au intrat o femeie şi-un copil. Bunică şi nepot. Băieţelul n-avea mai mult de doi ani. Doamna îl ţinea de mână şi-i […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Te iubesc, trebuie să divorţăm! | Catchy / 30 October 2013 10:32

    […] neînţelegeri dintre soţi, infidelitatea, banii sau divergenţele asupra educaţiei copiilor. Cu toate acestea, în China sunt înregistrate zilnic mai bine de 4.500 de divorţuri, iar cauza […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Roşu, verde, alb şi negru | Catchy / 29 October 2013 15:42

    […] Lorenzo descoperi că lumea e mai largă decât fusta mamei şi că sunt şi copii chiar mai negri decât Raj care-i păru […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  9. Prietena micului duşman | Catchy / 29 October 2013 12:06

    […] Mike and The Mechanics. E un vers care mă bântuie de multă vreme şi căruia, din postura de fiică a părinţilor mei, am simţit datoria să mă […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro