Alo, domnule doctor!

Gloria Alexandru

1 June 2016

gloria alexandru77 de oncologi cercetați pentru luare de mită și recomandare de citostatice după niște excursii motivante în India, 50 medici psihiatri cercetați pentru efectuarea de studii clinice fără consimțământul pacienților, soluții de dezinfecție diluate în toate spitalele din România. Asta e realitatea medicală de la noi. Înfiorătoare, sumbră, cutremurătoare. Eu, cetățean corect, plătesc statului contribuția la sănătate lună de lună, pentru ca sistemul medical din România să funcționeze corect. Pentru că am conștiința că banii mei ajunși în circuit trebuie folosiți pentru ca oamenilor să le fie garantat dreptul la sănătate. Pentru că politicile sociale ne obligă să contribuim la anumite bugete precum cele de sănătate și de pensii, chiar dacă vedem de peste 20 de ani că ele nu satisfac minimul necesar din cerințele sociale. Cu toate acestea, considerăm banii aștia plata Cezarului și o dăm pentru ca țara să ne rămână profund recunoscătoare.

sistem sanitar

După scenariul sumbru ce s-a scris și după filmul prost ce se joacă de câteva luni în România în sectorul medical, întreb și eu, ca orice contribuabil, dacă statul îmi poate garanta dreptul la sănătate și tratament. Dacă mai merită să plătim contribuția la sănătate. Dacă se mai justifică impunerea contribuabililor. Pentru că probabil că atunci când va fi să aleg o clinică în care să-mi tratez boala sau să-mi operez copilul, voi alege una privată sau una din străinătate, pentru că mi-e frică să mai intru într-un spital de stat. Pentru că amân de câţiva ani o operație pentru fiul meu și ori de câte ori suntem programați, copilul refuză operația în felul lui: fie tușește instant, fie îi curge nasul, fix în ziua operației, astfel încât nu mai putem risca anestezia. Și amânăm. E posibil oare ca micuțul meu să-mi transmită ceva ce simte doar el sau e o mână protectoare care nu ne lasă să ajungem nicicum la operație în spitalul de stat?

În străinătate se ard spitalele care au microbii din spitalele noastre, se demolează, pentru că microbii nu pot fi eradicați altfel. La noi se diluează dezinfectanții și produsele de curățenie. Iar după ce se întâmplă asta, apar suspiciuni că medicii oncologi recomandă la greu citostatice care te distrug împreună cu tumoarea, pentru că au vizitat India. Pe bune? Și așa îmi era greu să decid la ce medic oncolog să merg să-mi confirme sau infirme suspiciunea de malignitate, acum cred că va trebui să-mi iau inima în dinți și când ajung la consultație să întreb direct medicul dacă a fost vreodată în Indii la anumite simpozioane și congrese internaționale și dacă și-a plătit singur vacanța sau a fost plătită de producătorul de citostatice care încearcă să intre pe piața din România. Abia apoi să întreb dacă pot să mor din asta sau cât de gravă e starea mea. Dacă mai ajung să-mi cresc copiii mari sau dacă mai am vreodată șansa să mai fac un copil pe care mi-l doresc atât de mult.

Alți medici nici nu visează la Indii. Vor doar să facă studii clinice pe pacienții de la psihiatrie. Măi, oamenilor, voi știți ce viață duc oamenii ăia, ce viață e aia într-un spital de psihiatrie? Ați văzut vreodată o secție de psihiatrie la noi în țară? A, sigur că ați văzut, chiar lucrați în ea. Și v-ați găsit cobaii perfecți că aștia nu prea au discernământ, iar aparținătorii se bucură că îi țineți voi acolo. Că le schimbați medicația doar doar se vor simți mai bine, iar alții acceptă orice studiu clinic pentru că am auzit că se pot întocmi dosare de pensionare pe caz de boală. Sunt oameni în țara asta care preferă să aibă o pensie de boală pentru o boală psihică fictivă.

Mă îngrozește nivelul de sărăcie din țară și caracatița corupției din sistemul medical. Cert e că după atâte știri negative din sectorul medical, pacienții din România se panichează, se consumă pentru că unii dintre ei chiar nu au alternativa medicală privată și chiar au nevoie de spitalele din țară. Și sunt spoiți cu noroi chiar și medicii buni, devotați, care își cumpără singuri firele pentru operațiile pe care le instrumentează. Lor de ce nu le dați șansa să lucreze într-un mediu sigur? Sunt bolnavi în România care chiar nu au nevoie să treacă prin calvarul ăsta și care chiar au nevoie să dobândească încredere în medici și-n spitalele din România. Cum se poate câștiga dreptul la sanătate și tratament în România de azi?

Pe Gloria o găsiţi întreagă  aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu mai pot

Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
841 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro