Alo? Un telefon fără rost

Andrei Brams

17 January 2011

În urmă cu vreo zece ani, telefonul mobil era o chestie destul de high-tech, nefiind la îndemâna oricui. Telefoanele în sine nu erau tocmai accesibile din punct de vedere financiar şi nici preţul convorbirilor nu era un chilipir. Pachetele cu minute oferite de furnizorii de telefonie mobilă nu conţineau cine-ştie-ce tezaur. Îmi amintesc că dacă aveai 30 de minute, era un soi de mică avere personală. Exista o conştiinţă a consmului de minute foarte bine conturată, adică dacă dupa ora 18.00 de exemplu vorbeai la telefon la jumătate de preţ, atunci aşteptai ora 18.00 să te întinzi la discuţii. La fel şi în weekend. Îmi amintesc că erau la Connex celebrele abonament cent, cu care vorbeai în weekend (parcă) doar cu un cent pe minut, preţ de vreo 300 sau 500 de minute. Iar dacă aveai abonament cent erai un mogul în gaşca ta de prieteni. Apoi au apărut numerele favorite, iar oamenii se vedeau puşi în faţa unei selecţii nu tocmai naturale. Pe cine trec la favorite? Cine îmi este prieten mai mult? Cu cine am ce discuta?

Evident, cu timpul, furnizorii de telefonie au evoluat şi, la fel, şi ofertele lor. Înainte intrai la metrou şi te grăbeai să ieşi la suprafaţă ca nu cumva să te sune cineva şi să ratezi momentul. Înainte îţi verificai cu regularitate minutele rămase ca nu cumva să te trezeşti pe uscat, pe ne-pusă-masă. Vă mai amintiţi cum se dădeau doar bip-uri din pricina faptului că nu mai am minute? Sau dădeai bip în semn de mi-e dor de tine sau mă gândesc la tine pentru că, pe de-o parte cred că oamenii încă nu erau siguri dacă acest mijloc de comunicare poate trasporta mesaje serioase – oare mă crede dacă îi dau sms cu mi-e dor de tine? Mai bine îi dau bip şi înţelegea ea ce vrea…iar pe de altă parte pentru că, din nou, exista o limită tehnologică: se termina numărul de sms-uri.

Ei bine, acum, avem sute de minute, sute de sms-uri, Dumnezeu ştie dacă, spre exemplu, terminăm într-o lună toate sms-urile gratis pe care le avem de dat. Mai dă cineva bip? Se mai gândeşte cineva oare în ce reţea este? Că eu am minute doar în Dialog? Ce să mai spun de recenta portare? Cum să suni pe un număr de Connex şi el de fapt să fie în Dialog? Furt pe faţă, măcel! Probabil că în urmă cu zece ani, portarea ar fi trecut drept un atentat aproape terorist.

Deci avem minute. Multe. Dacă le depăşim, nu e totuşi o tragedie! Şi ce facem cu toată această avere? De cele mai multe ori ne întindem la conversaţii fără pic de sens. De câte ori n-aţi păţit să vă treziţi la telefon nespunând nimic? Pauze vaste între idei, idei fără miză, întrebări stupide: Şi… ce-ai mai făcut astăzi? Mm, mai nimic… (pauză) Mda…da, măi…şi? altceva? Ce mai zici? Obsedant. Oamenii vorbesc tot mai multe, dar îşi spun tot mai puţine.

Sunt curios dacă, spre exemplu, bip-urile de dor au fost substituite cu mesaje de dor. Avem sms-uri gârlă şi nu dăm poate nici măcar jumătate pe lună. Acum tehnologia ne permite, dar interesul ne-a dispărut.

Sunt oameni care stau la telefon jumătate de oră în care îşi povestesc vrute şi nevrute. Se înţeleg de minune. De aceea, atunci când se văd, discuţiile lor au o sensibilă repetabilitate, ştiu totul unul despre celălalt sau poate chiar ajung să rărească întâlnirile. Tot telefonul mobil a devenit subiect de ceartă. De ce nu răspunzi? Acum nu mai ai scuza că erai la metrou şi nu aveai semnal.

Aşadar, pun telefonul mobil sub semnul unei veritabile surse de risipă. Una-două sunăm aşa, fără scop precis, doar să vorbim. Conversaţiile însă devin slabe calitativ, oamenii nu-şi mai transmit aproape nimic important, ci doar îşi alină uneori momentele de singurătate din trafic sau de la masă, te-am sunat ca să stai cu mine cât mănânc. De asemenea, oamenii nu mai sunt învăţaţi să stea singuri, în tăcere. Au mp3-uri pe mobil, dau mesaje dacă se plictisesc, intră pe net sau sună. Oare este prea mult să spun că telefonul mobil şi tot ceea ce poate face el, îndepărtează omul de om deşi niciodată parcă omul n-a fost mai aproape de semenul său? Oare este prea mult să spun că telefonul mobil sapă cratere între oameni, deşi ei se vorbesc în fiecare zi? Oare subţiază telefonul mobil profunzimea unor cuvinte? Sau face omul să uite mai uşor? Când eram mici ţineam minte telefoanele întregului cartier. Acum avem o agendă cu mii de numere.

Exemplele pot continua la nesfârşit. Rămâne doar să mă întreb în ce măsură omul ar putea acum să trăiască fără telefon sau fără internet? Mai suntem în stare să ne ascultăm pe noi înşine? Nu ne-ar sufoca linştea? Nu ne-ar îngrozi concubinajul taciturn cu noi înşine?



Citiţi şi

Relații și legături

Ființa utilitară

Povestea păianjenului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,037 views

Your tuppence

  1. Vreau să ne întâlnim, să ne respirăm! | Catchy / 29 August 2013 12:23

    […] se vede nu ne mai e suficientă, credem noi. De fapt, ne este teamă să intrăm din nou în ea. Falsa comunicare, fără încetare, fără noimă, e la fel de rea ca lipsa comunicării în sine. Risipirea. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Julienne / 3 January 2012 16:49

    Din pacate apropierea ii indeparteaza pe oameni. Conversatiile lungi si de cele mai multe ori inutile, doar de dragul de a nu ramane cu miile de minute neconsumate(“ca doar d-aia platesc abonamentul”) se transforma adesea intr-o modalitate de dezgolire cu buna stiinta, cu viata la vedere, facandu-ne aproape satui unul de altul. Ce rost mai are o intalnire fata in fata ca doar vorbim de zeci de ori pe zi, cum poate sa mi se mai faca dor de cel cu care imi impart noaptea patul cand doar vorbim de…nici nu mai stim cate de ori pe zi la telefon iar seara ce mai ramane de discutat la cina cand deja stiu tot?!? Ne-am pierdut esenta in accesibilitatea tehnologica si am inlocuit figurile si caldura corpurilor cu iconite zambarete si tonuri de apel personalizate. E trist, e agresiv, de dezumanizant.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Mr. Perfect / 27 April 2011 23:22

    Tocmai m-am certat cu prietena pe seama faptului ca nu o sun suficient de des. Oare cum pot aborda problema asta inafara de a-i arata postul tau sa vada ca nu-s eu nebun..

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. NATALIA / 6 March 2011 5:24

    As vrea sa ma sune omul drag mie si in loc de conversatii seci si repetitive sa-mi spuna: Voiam sa-ti aud vocea si atat, imi era dor de vocea ta….

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  5. Diana / 11 February 2011 17:22

    Super articol..articol care te pune pe ganduri, ridica multe intrebari si te duce un pic in vremurile trecute. Da, intr-o oarecare masura telefonul te departeaza de ceilalti..ajungi sa te pierzi in discutii fara sens; dar, dintr-o alta perspectiva il gasesc ca pe o necesitate, un mijloc de comunicare si cam atat.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  6. Rusu Irina / 18 January 2011 17:10

    Sunt total de acord cu cele scrise mai sus, dar asta inseamna evolutie si in acelasi timp involutie pentru noi ca fiinte umane.Eu una nu stiu ce m as face fara internet, fara telefon!! Nu sunt genul care sa sun pe cineva doar ca sa sun. Nu am timp si mi se pare de prost gust, in al doilea rand. Imi aduc aminte de vremurile acelea. Imi verificam creditul dupa fiecare apel :))) Vremuri frumoase si interesante, delicioase chiar 🙂 Bine scris articolul !

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro