Along Came Poly*

Marius Constantinescu

5 February 2016

Marius ConstantinescuWhat ever happened to silk? Soţia mea zâmbeşte când mă aude, obsesiv, în magazinele de haine. Foşgăiala printre umeraşe, sport care, paradoxal cu statutul meu viril, mă amuză în mod deosebit, e însoţită de bombăneli amare: poly, poly, poly… Bluze diafane, fluide, rochii vaporoase, eşarfe (Doamne, chiar şi eşarfele!) mimează materialul preţios până când eticheta trădătoare le dă arama pe faţă. La mine, la bărbaţi, îmi zic, lucrurile sunt mai simple. Noi nu purtăm mătase by default altundeva decât la cravate şi batiste, deci… Ce-i ăla, un tricou? Hai că îmi place. Imprimeu persan, motive absconse, ce mai, are numele meu scris pe el. Diagnostichez moliciunea uşor suspectă a ţesăturii cu un expert „trebuie să fie bumbac ŞI vâscoză”. Întorc boarfa împricinată, răsfoiesc snopul de păginuţe cu indicaţii de spălat (à propos, aţi remarcat că, în ultima vreme, şi cea mai umilă pereche de şosete vine la pachet cu un adevărat manual de utilizare?) şi descopăr cu buza umflată: 100% polyester. Pa. E frumos, mi-ar veni perfect şi, ştiţi ceva?, vă asigur că nu aş mirosi în el, dar poly e poly şi tot aşa sunt şi principiile mele. Adică măcar unul. Când o să renunţ la fibra naturală va fi, vorba lui tata, ca atunci când voi purta aceeaşi cămaşă două zile la rând. Începutul sfârşitului.

Să revenim. Ce s-o fi întâmplat cu mătasea? Sau lâna. Sau inul. Sau pielea. Sau, ţineţi-vă bine, caşmirul. (Nu zic nimic de blană, că mă ştiţi eco-friendly. Pentru lână nu omori oaia, nu? Nici pentru caşmir capra. OK, pielea rămâne o problemă). Pe vremea mea, mămică, magazinele de haine pe care le frecventez (alea în care mergem cei mai mulţi dintre noi, cu nume scurte, vocale multe, răspândire globală şi politici adesea discutabile) obişnuiau să adăpostească, precum nişte specii pe cale de dispariţie, „accidente” din materiale nobile. Acum, dacă nu e bumbac (cu varianta „ecologic”, mai cu pedigree), eticheta reprezintă un pomelnic de poly: ester, amidă, uretan, stiren… Pardon, m-a luat valul. În nişte proporţii de elixir de parfum se mai strecoară lambswool, cashmere, mohair, pashmina şi… mulberry silk. Te înfofoleşti într-un fular cât toate zilele de… acrylic (îmi sună ca un aliaj stomatologic de azi pe mâine. Da, ştiu, ăla e acrilat, parcă, şi miroase urât…). Te înşurubezi într-o pereche de trunks uşori ca fulgul de… modal. Despoi un manechin de papionul Paisley care îţi face cu ochiul, doar ca să îl laşi la locul lui, o clipă mai târziu, pentru că acetatul din care e făcut sună a plăsmuire de laborator chimic, cu catalizatori, Berzelius şi corijenţe. Ce s-o fi întâmplat cu mătasea?

silk road

Rămîne bumbacul. Bunul, bătrânul, blajinul, benignul bumbac. Şi inul, vara, care, cu toată predispoziţia lui spre cute, riduri şi sucăleli, complimentează trupul cu rugozitatea molatecă şi aproape sexy a nisipului fin şi umed. Dar, dacă vreau să complimentez alt corp, un corp drag, cu sinuozităţi şi parfumuri meridionale, aşa, din an în Paşte, vreau mătase. Şi pentru că e aristocrată, lichidă, păstoasă sau volatilă, şi pentru că e preţioasă, şi inclusiv pentru ideea că o… ceva „de mătase” e o sintagmă care, ea însăşi, are un foşnet livresc, aproape anacronic. Pentru că mătasea o fi mai scumpă, mai fragilă, mai vulnerabilă, mai decadentă, mai greu de întreţinut, mai hachiţoasă, dar pune în valoare. Şi pe cea care-o poartă, şi pe cel care a gândit-o/visat-o în ea.

Săptămâna trecută eram într-un mare aeroport european. La un moment dat, într-un magazin pe care nu îl frecventez în mod obişnuit (din cele în care NU mergem cei mai mulţi dintre noi, cu nume lung, vocale doar cât trebuie, răspândire globală şi politici impecabile), mi-am pironit colţul privirii într-o cravată. Model Paisley, somptuoasă, verde-albastră, ce mai, avea numele meu scris pe ea. De capul ei, mâna lasă troller-ul şi întoarce instinctiv fâşia de material griffé la maximum. Fabriqué en France. 100% polyester jacquard. Acum, să mă scuzaţi, polyester jacquard mie îmi sună ca magret de ciolan.

*Along Came Polly – numele une comedii cu Jennifer Aniston pe care nu am văzut-o şi care nu are nicio legătură cu acest text alta decât la un şubred nivel omofonic. Credeţi-mă că varianta cealaltă era un joc de cuvinte pornind de la „tuşa Polly” din Aventurile lui Tom Sawyer şi, dacă aţi ajuns până aici cu lectura, nu vă mai trebuie nicio lămurire privind nivelul meu de inspiraţie la această oră. Mulţumesc pentru înţelegere.



Citiţi şi

A început Săptămâna Europeană a Sportului

Moartea mall-urilor

Când profesorul umilește în loc să dea aripi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
841 views

Your tuppence

  1. Marius / 6 February 2016 13:12

    Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Claudia / 5 February 2016 22:08

    Sunt intrutotul de acord cu tine!Nici un fel de poly oricit de savant si de tehnologizat ar fii nu poate sa inlocuiasca feeling-ul unei fibre naturale ! Cat de bine te simti intr-un casmir care-ti tine cald sau racoare (dupa nevoie ) si care se lipeste de tine ca o a doua piele!E drept ca si pretul e de cele mai multe ori in consecinta..dar faptul ca sunt durabile daca sunt bine intretinute ma face sa mai uit fiindca o vad ca o investitie pe termen lung!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro