Am ales să trăiesc

Ramona Sandrina

27 June 2015

Ramona SandrinaNu demult, scriam despre drumuri. Despre regăsiri. Regăsirea de sine. Scriam despre ploi. Despre faptul că ele ne obligă să deschidem umbrela sau să luăm decizia de a deschide brațele și a închide ochii. De a primi ploaia zâmbind, fără să ne gândim. La capătul ploii se poate naște curcubeul. Nu cel care străbate cerul, ci acela care străbate oamenii. Dintr-un capăt în altul al inimii. Uneori, după ploi, se poate naște curcubeul în oameni. La capătul acestuia însă nu vom găsi sacul cu bani ascuns de spiriduș. Vom găsi un sac cu strădanii, lupte, împliniri, căderi, gânduri. Cu eşecuri. Veţi zâmbi. Eu nu. Eşecurile sunt bune. Eşecurile îţi trag vreo două palme şi un şut în fund de nu te vezi şi atunci ori înţelegi că trebuie să faci ceva cu viaţa ta, ori o laşi baltă începând să te victimizezi şi să te plângi. Am făcut-o şi eu de câteva ori. Jalnic. Totuşi, omenesc! Mai cad şi oamenii câteodată în bot. Stai cu capul în nisipul propriei plângeri de milă, dar apoi, dacă ești suficient de înțelept și puternic, ți-l scoți repede de acolo. Viața e prea scurtă să o pierzi pentru persoane, lucruri și momente care oricum nu sunt să fie ale tale, care te-au îndepărtat cu sau fără motiv sau te-au rănit. Primește rana, vindec-o, învață lecția și mergi mai departe. Ce nu este să fie deschide mereu ușa către ce trebuie să se întâmple!

Le mulţumesc tuturor celor care au intrat şi au ieşti în ultima vreme din viaţa mea. Mi-au întărit şi mai mult convingerea că viaţa este ceva pe cont propriu. Este ceva mult prea personal ca să îi lași pe alții să decidă pentru tine, să trăiască pentru tine, să viseze pentru tine sau să stabilească pătrățele ca la șah. E viața mea. 🙂 Kant spunea atât de frumos: “Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!”. Avea dreptate! Toate ar trebui să ne aparțină în viața aceasta de când respirăm prima gură de aer!

Alina Marazzi

photo: Alina Marazzi

Iubesc viaţa! La nebunie! Am acceptat ani de zile să trăiesc după diverse reguli. Rău. Omul trebuie să îţi traseze propriile reguli pentru că el este singurul care îşi cunoaşte viaţa, inima, pasiunile, visele, limitele. Şi uneori nici el. De aceea, de multe ori viaţa este un notes unde scriem, ştergem, rescriem, trasăm. Viaţa nu e un drum drept. Nici pavat. Este o multitudine de căi, de alei, de poteci pe care ni le facem noi singuri pentru a ajunge la… lumină! Cel mai frumos este când reuşim să lăsăm nişte marcaje în viaţă. Nişte felinare. De la un timp, încalc regulile. Multe. Am învăţat că viaţa ne aparţine, greşelile la fel. Fiecare o trăieşte pe a lui, deci nu ar trebui să o judece sau să vrea să o trăiască şi pe a altuia. Toţi ne asumăm viaţa de când venim pe lume! Nu toţi avem curajul să o şi trăim cum vrem. Eu însă am ales să trăiesc în sfârşit. Poate nu cel mai frumos. Nici cel mai corect. Dar am ales să îmi las inima să traseze limitele unde mintea va face restul aşa cum va şti mai bine. Voi păşi pe vârfuri însă. Să nu alung păpădiile de pe alte suflete!

Nu mi-am impus niciodată limite cu oameni!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Să mă iubească aşa cum sunt

“O femeie care caută un bărbat cu bani e una moartă de foame.” Pe bune?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,895 views

Your tuppence

  1. Liviu / 7 June 2016 23:15

    Vă felicit pentru ceea ce e scris aici. Ceea ce ESTE SCRIS să fie CU ADEVĂRAT TRĂIT. Această concordanță ne va ajuta să ne găsim mereu și mereu pe noi înșine. Iar prin iubire să ne revalorizăm puterea interioară reală și să fim noi cei liberi și reali.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nico / 7 January 2016 21:52

    E adevarat, am crescut dupa anumite reguli si ducem o lupta cu noi însine. Suntem situați între rațiune si sentimente. E greu sa dăm frâu sentimentelor, dar e asa minunat cand reusim sa ne bucuram de clipele minunate pe care le petrecem urmandu-ne inima si nu mintea.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Ramona-Sandrina / 30 June 2015 10:34

    Prin curtea bunicii. În sat. Într-un sat cu oameni frumoși și bunici înțelepți care au știut cum să mă învețe să am credință, iubire și speranță în mine. Și încredere în mine! M-au învățat să las loc de bună ziua, să fiu om bun mereu și să nu las viața să treacă, iar eu să stau ca în gară să mă uit la ea cum trece :). Bună, rea…e a mea și e bine să u îmi plâng de milă prea mult, deoarece timpul nu iartă.

    Știu cum e gândirea aceasta cu drobul, dar eu nu am fost niciodată paranoică și plângăcioasă. Dacă a fost să pierd vreodată, am înțeles că acel lucru sau persoană nu a fost să fie și am mers mai departe, luând totul ca pe o lecție despre mine: ce am fost, ce sunt și ce pot fi!

    O zi minunată, Radu! Mulțumesc de gânduri și prețuire…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Cristi R. / 28 June 2015 17:33

    Pe unde ati copilarit ?
    Nu de alta dar genul acesta de filozofie de viata nu prea e specific romanesc.
    🙂
    Noi suntem in general mioritici :
    “- Drăguţule bace, Dă-ţi oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi. Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câine, Cel mai bărbătesc Şi cel mai frăţesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Şi cu cel vrâncean!
    – Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană, şi de-a fi să mor în câmp de mohor,
    Să spui lui vrâncean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii Să-mi aud cânii. Aste să le spui, …”
    ….
    sau prapastiosi :
    ” — Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
    — Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
    — Când şi cum?
    — Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
    — Îl văd. Şi?
    — De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
    — Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

    Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, …. “

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro