Am câștigat la loto!

Catchy

31 July 2017

Degetele îmi erau atât de înghețate, încât aproape că uitasem de existența lor. Mă uitam după tramvai, dar părea că aștept ploaia în deșert. Împăcată cu ideea că există posibilitatea ca ele să îmi cadă unul câte unul, fredonam în gând un cântec vesel de vară, când aud soneria telefonului.

„Fix ce îmi lipsea, oamenii aștia nu știu cât este de frig afară?” mi-am zis și decid să sun imediat ce ajung acasă, amânând un spectacol ridicol, în care probabil aș fi scăpat telefonul sau nu aș fi auzit ce mi se spune din cauza căciulii imense ce seamănă cu învelișul metalic al reactorului de la Cernobîl.

Dar cineva credea în mine și în calitățile mele artistice și insista să îmi dea rolul principal, căci altfel nu îmi explic cum fiara nemiloasă răgea fără încetare. Am reevaluat situația și am zis că cine știe ce Spielberg e la capătul celălalt, iar eu ratez rolul vieții mele doar pentru că este iarnă. Mă și vedeam bârfind cu prietenele: „Dragă, m-a sunat Spielberg, dar nu i-am răspuns că era frig afară!… În rest, e fain în tramvai”. Cu dinții clănțănind reușesc să zic un „alo” gâtuit. La capătul firului era celălalt Spielberg al vieții mele, adică soțul meu. El e genul petrecăreț, face din orice un motiv de sărbătoare și mă simt ca la un spectacol de stand-up în fiecare zi, unde prind adesea rolul principal, spre satisfacția soacră-mii și disperarea mea. Revenind la soțul meu care, gâfâind, încerca să construiască o propoziție (recunosc, primul gând a fost să îi fac o reactualizare a datelor de la Ştefan cel Mare încoace, însă m-am abținut), mă întreabă simplu:

-Unde ești?

Simțindu-l euforic, mi-am zis să nu îi stric buna dispoziție și îi răspund:

– În Ibiza!

Pesemne că nu a respirat preț de câteva secunde, căci nu i-am mai auzit gâfâiala și zice:

– Bine, cred că am… adica tu ai… câștigat la loto… unde ești?

– În Ibiza, nu auzi?, convinsă că particip la un show de improvizație insistam cu răspunsul meu. Pui și tu o ciorbă la încălzit? Am rugat-o pe maică-ta să treacă pe la noi să ne facă o ciorbă de burtă, a venit?

– Deci nu ești în Ibiza? Când ajungi acasă?, parcă răsuflând ușurat.

două lozuri

Între timp, mă străduiam să îmi urc bagajul în tramvai, iar pe soțul meu îl auzeam repetând ca un pick-up stricat: „Când ajungi acasă?”

– Măi, Paule, ce ai? Sunt la Hala Traian, vin acasă. Așteaptă-mă în stație, te rog! Moment în care apelul s-a întrerupt , însă am sperat ca el să fi auzit ce i-am spus, căci odată urcată în tramvai nu a mai fost chip să pot folosi telefonul. Nu era loc să arunci un ac, iar eu îndrăzneam să am și bagaj!

Fericită că am supraviețuit privirilor ucigătoare ale călătorilor, cobor, iar soțul meu tot un zâmbet, înșfacă geamantanul  cu o mână și pe mine cu cealaltă și nu știu cum, dar într-o clipă eram în scara blocului.

– Iustina, uite ce e, eu cred că am câștigat la loto!

– Hai, măi, Paul, sunt obosită, jur, nu-mi arde de glume! Știi cât am stat în gară la Roșiori? Două ore!

Ieșind din lift, observăm că era fum pe toată scara! Nu era nevoie să îmi confirme cineva că din apartamentul nostru era, căci îl știu pe Paul cât e de uituc.

– Am uitat ciorba pe aragaz! a zis Paul cu un zâmbet ștrengar. Intrăm, deschidem toate geamurile și în scurt timp temperatura din casă era aceeași cu cea de afară. Paul se repede la sertarul unde ținem actele și scoate o bucată de hârtie, apoi o flutură ceremonios în aer, făcând pași repezi spre mine:

– Uite, hai să verificăm amândoi să nu crezi că-s nebun! Şi scoate telefonul, pe ecran se afișează șase numere și începe a mi le spune. Eu aprobam fiecare numar și mi se părea incredibil că nu îi puteam oferi eu rolul principal în show-ul meu de stand-up în fața prietenilor. Apoi am făcut schimb, am luat eu telefonul și el hârtia, rezultatul fiind același.

Încă încotoșmănați cu paltoane, fulare, ba chiar eu nu renunțasem nici la mănuși, impresionată fiind de „temperatura ridicată” a căminului nostru, ne uitam unul la celălalt și nu știam încotro s-o apucăm.

– Acum ce facem? m-a întrebat el panicat, dar totuși vesel.

– O suni pe maică-ta și o anunți că în seara asta luam cina acasă… la ea!!

Guest post by Mădălina Moise

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Te aștept. Oricând

Miranda și Valentin

„Ori ești tu aceea, ori nu-s ăsta eu”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
840 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro