Am două vești

Mihnea Rudoiu

30 May 2014

Mihnea RudoiuDe câteva luni, în Ucraina se petrec evenimente care, aici şi aiurea, dau suficiente frisoane conceptului de “stabilitate regională” pentru ca marile puteri să simtă nevoia să-şi zburlească ameninţător frizurile în Balcani. Tensiunile au escaladat la un asemenea nivel că inclusiv Laponia, de-ar fi o asemenea putere, ar sancţiona una din tabere, împiedicându-l pe Moş Crăciun să mai dea cadouri copiilor cuminţi din Rusia sau Ucraina.

Însă, lucrul cel mai important şi îmbucurător, totodată, este faptul că, laolaltă cu ele, oamenii simpli înşişi se implică în soluţionarea crizei, oferind arsenalul personal de argumente imbatabile cu privire la “ce ar trebui să facă UE, SUA, Putin & Co”.

Nimic nu e mai relaxant decât patima care-i animă pe unii în legătură cu acest subiect. Şi asta întrucât utilizatorul de facebook, care spumegă în pielea cetăţeanului responsabil pe seama provocărilor geopolitice de pe mapamond, a fost şi va rămâne o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie.

E de notorietate că Henry Kissinger, poate cel mai renumit specialist în relaţiile internaţionale care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (1973-1977), s-a confruntat cu probleme serioase în implementarea viziunii sale de realpolitik atât la el acasă, cât şi în afară, în special în relaţia cu Rusia, şi că bună parte din teoriile abordate de el în cărţi s-au lovit de caducitate când a fost în poziţia de a le pune în practică.

Să fie, însă, acest eşec un impediment pentru internauţi? Nici vorbă. Ei îi sfătuiesc pe Hollande şi pe Merkel, ştiu unde dă cu bâta-n baltă Obama şi de ce e forţos Putin, îl trag pe Băsescu de urechi, se stropşesc indignaţi la Rogozin şi-l fac albie de porci pe Ianukovici. Nimeni nu scapă de urgia verdictelor lor ferme şi definitive.

În online-ul autohton, spiritele s-au aprins atât de puternic, că unii bloggeri ar fi gata să-şi toarne-ntre ei smoală-n cap. Îşi aruncă acuzaţii grave, se numesc comunişti, trădători, slugi ale capitaliştilor, sclavi ai corporaţiilor, intelectuali de doi bani, marxişti imberbi, neofascişti, pupicurişti, KGB-işti, decerebraţi…

Berbeci-fight

Care e miza? te-ntrebi. De unde-atâta înverşunare?

Paradoxul este că mulţi o lălăie de pe o zi pe alta şi nu-s nici pe departe la fel de tari în clanţă (să zicem) cu şeful lor, la serviciu, pe cât de hotărâţi şi intransigenţi sunt cu preşedinţii statelor din G8.

Şi nu mint. Dacă i-ai urmări la job, ai observa cum, zi de zi, cuminţi, politicoşi şi zâmbitori, îşi fac treaba cu mult zel şi nimic nu-i deranjează. Cum, dacă li s-ar cere să stea două ore peste program, n-ar comenta. Sau, dacă li s-ar tăia salariile, ar înţelege.

Apoi, îndată ce ajung acasă şi se instalează în faţa tastaturii, redevin justiţiarii planetei. P-ăştia (Obama, Cameron, Merkel, Putin, Hollande, Băsescu), tu-le muma-n fund, imediat îi pun ei la punct din două statusuri în care le explică doct că d-aia, bă, cretinilor, se întâmplă ce se-ntâmplă în Crimeea !!! Iar prietenii lor – de regulă, sunt o echipă bine sudată “ideologic” – sunt de acord cu verdictul. Apoi, ca din întâmplare, unul citeşte pe alt blog că, dimpotrivă, ce se petrece în Crimeea ar fi din motive exact opuse celor pe care le-au evidenţiat ei cu atâta limpezime. Să le cadă faţa! Pentru toată lumea cu scaun la cap e clar despre ce e vorba acolo, numai pentru capsomanul ăsta şi liota lui de giboni, nu! Manipulare, manipulare, încep ei la unison să urle şi, dintr-o dată, situaţia capătă o notă funestă: războiul civil în Ucraina devine iminent, regiunea Doneţk va urma calea Crimeei, după care lucrurile se vor extinde asupra Transnistriei şi Republicii Moldova şi, stai liniştit, nu va mai fi decât un pas până vor ajunge ruşii la noi! Şi-atunci să te ţii!

D-aia, pentru a evita un asemenea deznodământ sumbru, ei recomandă, bine informaţi, pe facebook şi pe bloguri, dar de pe poziţii ireconciliabile cu cei din taberele vrăjmaşe ideologic, ca Băsescu, Obama, Merkel şi Hollande să ia aminte şi, pentru binele ţării, al UE şi al universului, să facă asta şi asta, dar în niciun caz cealaltă…

Previziunile lor au exactitatea unor calcule matematice, evoluţia predicţiilor este imperturbabilă, iar factorii apăruţi inopinat, ce ar putea da peste cap scenariul lor de bun simţ, sunt imediat integraţi acestuia, sau adaptaţi, astfel încât rezultanta finală, oricare ar fi, să prezinte o imagine cât mai pesimistă şi tragică a situaţiei de facto din Balcani.

Ca să dau un singur exemplu, la un moment dat a avut un succes viral scrisoarea online a unuia, absolvent de liceu militar, care declara ritos că el nu vrea să meargă la război, de va fi să se pornească unul. Că mai bine îşi taie un picior decât să se ducă acolo şi să moară ca prostu’. La o adică, să se înscrie la răsbel copiii lui Voiculescu, Băsescu, Dragnea şi ai lui Ponta! Că ăia au huzurit, iar el nu are măcar un apartament. Şi munceşte de dimineaţa până seara.

După care, alţii, educaţi în spiritul nobil al afilierii la înaltele sentimente faţă de neam şi glia strămoşească, s-au apucat să-l muştruluiască părinteşte pe acest dezertor avant-la-lettre, zicându-i că ţara asta, tinere, nu e a beizadelelor, nici a politicienilor şi nici a corupţilor, ci este PATRIA celor care cred în ea, a celor care, prin muncă cinstită şi demnitate… etc.

Vă întrebaţi, poate, ce e amuzant în treaba asta?

Păi, faptul că nimic nu s-a petrecut încă. Totul se desfăşoară în mintea unora care, din varii motive, îşi iau imaginaţia înfierbântată drept o realitate inevitabilă în viitorul apropiat. Ei se iau la harţă şi-şi dau scatoalce… habar nu am de ce, poate fiindcă le place să se ia în serios.

Şi, n-am ce-i face, pe mine m-au distrat mereu indivizii ăştia, pentru că, oricât am întoarce-o, cuvintele, învelite în cele mai intransigente principii, n-au nicio valoare câtă vreme rămân doar declaraţii. E ca şi cum două persoane s-ar certa pe eterna provocare dacă “banii aduc sau nu fericirea”. Una susţine că Da, cealaltă că Nu, dar treaba e că niciunul nu are bani, ca să-i arate celuilalt că are dreptate. Iar dacă vreunul va avea vreodată, îl va durea în cot de ce a susţinut în cadrul acelei dispute.

Lucrul care, consider, iese cel mai pregnant în evidenţă de pe urma acestei confruntări online este acela că, de fapt, adevăratul Putin se află aici, lângă noi, la job, în spatele ratelor şi al zilei de mâine. Celălalt, Putin de la Moscova, e o chestiune abstractă pe care strategii geopolitici de pe facebook îşi varsă nervii tocmai fiindcă e lipsit de forţa irezistibilă pe care o impune concretul. D-aia îl şi înjură cu atâta nonşalanţă. Fiindcă e comod şi, ca entitate palpabilă, extrem de ireal. Un fel de Godzilla.

Acum, ca să închei şi eu cu nişte previziuni, am două veşti să vă dau, una proastă şi-una bună.

Vestea proastă este că, în ciuda avertismentelor facebook-iştilor, Rusia îşi va vedea pe mai departe, inconştientă, de ale ei, America de ale sale şi la fel vor proceda UE, China, Albania, Insulele Solomon, Filipinele şi Madagascarul.

Vestea bună este că, în ciuda acestui fapt, internauţii cu valenţe în zona high politics nu vor renunţa în ruptu’ capului să consilieze gratuit, de pe wallu’ lor, pe şefii de state, pe preşedinţele FMI, pe secretarii generali ai NATO şi ONU şi pe cine le va mai cădea lor cu tronc în ziua respectivă.



Citiţi şi

Azi i-am văzut din întâmplare pozele pe facebook

Putem salva poporul cu televizorul?

Când m-am despărƫit de el, a început nebunia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
449 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro