Am făcut degeaba 40 de ani

Catchy

26 December 2016

Mă uit în jurul meu şi nu găsesc multe motive pentru care cei 40 de ani pe care i-am trăit să pară că au trecut cu folos. Nu e vorba numai de realizările materiale pe care, dacă le-aş înşira, aş termina cât ai zice peşte, ci şi (sau „mai ales”) de celelalte. Nu am familie, nu am copii. Nici măcar iubit nu am. În viaţa mea, bărbaţii s-au perindat ca o coadă la supermarket la casa rapidă. În general, i-am acceptat din motive greşite, iar puţinii care au însemnat ceva au plecat din motive la fel de greşite. De fapt, niciunul nu avea ce căutam – şi încă mai caut.

Am păşit cu dreptul în viaţă. O facultate bună, rezultate şi mai bune, şanse de continuarea studiilor în străinătate sau, de ce nu?, o carieră strălucită în ţară, la cel mai mare spital.

femeie-iarna

Însă toate acestea s-au topit într-o clipită. Atunci când am făcut primul compromis. Atunci când am cedat unuia dintre profesorii mei, un bărbat şarmant, un cuceritor prin definiţie, prin al cărui pat trecuseră multe dintre colegele şi profesoarele mele.

Nu am reuşit s-o iau ca pe o aventură şi să trec mai departe. Nu, eu a trebuit să fac crize de nebunie, să stau internată, să merg la psihiatru şi să am nevoie de tratament medicamentos. Am îngheţat anul la facultate şi aşa a rămas până în ziua de azi. Pe el nu l-am uitat. De fapt, pe el îl caut în fiecare bărbat care îmi iese în cale. Cu atât mai mult dacă este medic, aşa cum era el.

Nu sunt o gâsculiţă, să ne înţelegem. Sunt, ce-i drept, atrasă de costumele medicale, pentru că dincolo de ele văd talent, muncă, tenacitate şi poate chiar un strop de genialitate, însă ştiu să fac diferenţa dintre medicul bun – aşa cum era el – şi bărbatul cu caracter infect – cum era… tot el. Nu haina îl face pe om, ştiu asta, şi nici nu-i judec pe bărbaţi după meseria aleasă. Ştiu că şi cei în salopete de lucru pot fi la fel de buni bărbaţi – sau nu -, precum cei în halat medical. Însă nu reuşesc să nu tresar în faţa unui doctor nou….

Azi, sunt numai infirmieră şi lucrez pe secţia unei foste colege de facultate. Nu mai ştiu dacă ea a fost înainte, sau după mine, iubita lui. Ştiu că acum nu mai contează, însă de fiecare dată când o văd mă întreb, inevitabil, „de ce?”. De ce nu am avut puterea, ca toate celelalte, să trec peste tot ce a fost, ca şi când ar fi fost vorba de o noapte de beţie după care te simţi puţin rău, puţin prost, dar în două zile este deja istorie?

Mă uit în urmă şi nu ştiu ce am făcut cu anii care au trecut. Am lăsat o poveste nereuşită de dragoste să-mi scrie destinul fără să-mi ofere ceva în schimb. Am plătit prea scump o greşeală din tinereţe şi asta pentru că am luat în serios joaca unui bărbat, ce-i drept, fascinant. Eu nu mă joc cu iubirea, iar asta mi-a ruinat viaţa, aşa de mult încât nu am cum să nu constat că… am făcut degeaba 40 de ani.

Crăciun… fericit?



Citiţi şi

Plecări

Unde-i iubirea de altădată?

Te măriți să fii singură?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
24,167 views

Your tuppence

  1. Crina / 2 July 2017 3:44

    Studiez psihologia de câțiva ani buni și psihiatria îmi este familiara de asemenea. Ceea ce descrii mai sus nu este ceva socant sau atât de incredibil, este trist. 40 de ani este o vârsta foarte tânăra încă dar pentru motive diverse, oamenii se simt bătrâni. Ai încă toată viața înainte și alegerea îți aparține. Orice facem in viața este o alegere. Intr-adevăr este bazată pe mediul din care provenim, experiențele noastre, modul de gândire, etc. Poți sa alegi sa fii recunoscătoare pentru ceea ce ești acum și ce ai-sunt convinsă ca poți găsi cel puțin 3 lucuri și poți începe prin a-ți face un gratitude journal. Acolo poți scrie lucrurile pentru Cafe ești recunoscătoare in detaliu: ca cineva s-a gândit la tine astăzi și te-a sunat sau v-ați întâlnit și te-a ascultat, ca ii mulțumești corpului tău pentru ca te susține in fiecare zi, etc. Apoi îți poți face un jurnal al anger-ului in care poți nota toate motivele pentru care ești mânioasă. Asta pentru început. Apoi identifica exact your life goals-ce vrei de la viața ta: o noua cariera, joy and happiness, going from good to great, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, îmbunătățirea relației cu tine însăți. In fiecare zi urmărește ce faci și lauda-te pentru asta: poți sa și scrii undeva exact ce ai făcut bine și cât de mândra ești de tine. Iartă-te și iubește-te. Îți recomand oricând Louise Hay și Dr. Wayne Dyer, excelenți. Pentru cele de mai sus sunt cărți despre fericire esențiale ca de ex cele ale lui mihaly csikszentmihalyi sau Seligman sau Andrew Weil. Îți doresc succes și puterea e in mâinile tale! Nu e nimic pierdut, oricând se poate un nou început!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. Ivona / 1 July 2017 16:50

    Nu e prea tarziu pentru tine. Dar una la mana trebuie sa iti faci ordine in creier si in viata
    Si doi la mana. Nu eati prea in varsta ca sa incepi scoala sanitara postliceala . Stiu o multime de cazuri care au facut postliceala dupa 40 de ani. Devino asistenta medicala Nu e cazul sa ramai infirmiera dupa ce ai luat la facultate la medicina. Macar atat sa faci si tu ptr viata ta!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. rebelle / 7 January 2017 18:47

    Sincer, ti-ai cam ratat tineretea, nu viata si dupa cum recunosti pe jumatatae esti atrasa de barbatii cu inalt statut profesional dar asta nu i face sa fie perfecti acasa. Eu zic totusi ca mai ai o sansa sa iti revii si sa faci ceva, cauta ti un partener(poti cauta si pe net ,nu tota lumea e nebuna si psihopata), mai iesi in lume, cauta-ti o preocupare, hobby ,ceva si cel mai important cauta sa ai incredere in Dumnezeu si poate se schimba ceva!!! Multa putere sa ai!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  4. Valentina / 27 December 2016 20:38

    Mi se pare anormal ca ai ajuns la psihiatru.Deja cand ajungi sa ai asemenea manifestari pentru mine nu mai este iubire, este nebunie, obsesie.As fugi mancand pamantul daca as fi barbat si as intalni o femeie ca tine.Cred ca din cauza asta ai fost atrasa in relatii disfunctionale, desi o prietena psiholoaga mi-a zis 2 chestii interesante:
    1.In viata, Valentina nu ai cum sa fii si corect, si fericit.Alegi ori una, ori alta
    2.In opinia ei daca analizezi toate relatiile, ele sunt disfunctionale.
    Daca ma intrebi pe mine, eu cred ca odata cu inaintarea in varsta devii mai pervers, nu mai inocenta aia de la 18 ani( desi acum iti dau lectii in materie de sex fetele de 18 ani).Sunt constienta ca nu voi mai avea intensitatea trairilor de la 18 ani niciodata.
    Daca iubirile tale ar fi fost totale nu ai mai fi simitit presiunea asta, cu 40 de ani, ca de n-ai copii, familie.Am avut o fosta colega de munca care tot asa, acum mai are putin si face 40 ani, fizicul nu ajuta, saraca este, copii n-are, desi si-a dorit f. mult.(Vreo 6 din masculii pentru opturi ii cunosc)Cand am auzit-o odata ca ii spunea mamei unuia “soacra-mea”, pe cand ala o chema doar cand avea chef de f.utare mi-am dat seama cat de disperata este si mi-am pus intrebarea daca a trait vreodata ce am trait eu.
    Culmea este ca eu care nu mi-am dorit o familie, copii, cred ca din cauza ca sunt relaxata nu exista an in care sa nu primesc “oferte”, vreo 2 insista de ceva timp.
    Langa blocul meu s-a construit o cladire de sticla si unul din inginerii de la firma Romair( am aflat cum se chema), cand iese la fumat si dimineata eu deschid geamurile sa aerisesc ma saluta, imi zambeste.Intr-o zi a venit fratele meu la garsoniera si imediat a iesit afara, ii vedem disperarea pe chip. Mie vine sa-l intreb:” Nu te-ai plictisit de 2 ani, de cand tot incerci!”In alta zi las eu ferestrele deschise, stateam cu pisoiul in pat, pisoiul vrea sa plece si el il trageam de bilute ca sa nu plece de langa mine.El statea la ferestra mea, cu ochelarii pe nas( era prima oara cand iesise afara cu ochelarii) uitandu-se la mine si pisoi.Dupa chip banuiesc ca este mic ca mine, la varsta.
    Iti posestesc si ce face la doilea altadata.

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply
  5. Laura / 27 December 2016 18:02

    “Everything is more complicated than you think. You only see a tenth of what is true. There are a million little strings attached to every choice you make; you can destroy your life every time you choose. But maybe you won’t know for twenty years. And you may never ever trace it to its source. And you only get one chance to play it out. Just try and figure out your own divorce. And they say there is no fate, but there is: it’s what you create. And even though the world goes on for eons and eons, you are only here for a fraction of a fraction of a second. Most of your time is spent being dead or not yet born. But while alive, you wait in vain, wasting years, for a phone call or a letter or a look from someone or something to make it all right. And it never comes or it seems to but it doesn’t really. And so you spend your time in vague regret or vaguer hope that something good will come along. Something to make you feel connected, something to make you feel whole, something to make you feel loved.”
    “Synecdoche, New York”

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro