Am făcut dragoste. Nu știu dacă și el.

Alina Ene

30 November 2014

Alina EneIndonezia, altă dimensiune a timpului… îl percep altfel. Dacă aș fi locuit în fiecare țară prin care am trecut, poate aș fi cunoscut de fiecare dată altfel de timp. Aici există noțiunea de “€œtimp elastic” pentru că Inshallah (Dacă o vrea Dumnezeu), pentru că besok (a€”mâine” în limbă indoneziană) poate să însemne orice altă zi după mâine. Am impresia că timpul se scurge că mierea iar eu sunt o furnică prinsă în curgerea ei vâscoasă. Se întâmplă multe și în același timp nimic.

Senzația de gol mă sufocă uneori. Parcă aș înota în adâncuri și brusc îmi dau seamă că nu mai am oxigen, că nu pot să respir. M-am îndrăgostit. Am urcat pe cel mai activ vulcan din Sumatra, am vizitat triburile cvasi-primitive, Sikerei, de pe insulă Siberut; am admirat țesăturile împletite, songket, în Pandai Sikek. Am plâns mult. Am râs. De când am ajuns în locul ăsta uitat de viață, mi-au lipsit stelele ca să le regăsesc pentru o singură noapte în Mentaway.

junglă

Am făcut dragoste. Nu știu dacă și el. Am întâlnit fericirea. Am plâns iar. Mă întreb dacă sezonul ploios există de la atâta iubire neîmpărtășită. Mi-am jurat să nu-mi mai leg binestarea de nimeni. Cum poate să fie atât de ușor s-o găsim în alții, să ne-o încredințăm altora, iar în noi înșine să sondăm adânc până s-o găsim?!… Doar în tine te poți încrede. În tine găsești tot ceea ce cauți în afară. Irosim atâta iubire cu alții și uităm de noi.

Am răcit. Mi s-a umflat piciorul incredibil de tare de la o zgârietură netratată. Am crezut că rămân fără el. M-am certat în public, lucru inadmisibil aici. “€œBetter lose time than control” spuse el. Ne-am iubit în public, printre tufișurile din apropierea unui pod în construcție. Am brodat un cerc cu diametrul de 30 de cm: o pasăre în zbor, cuprinsă de ceruri. Mi-am ars pielea cu ceară, pictându-ne pe noi. Am încercat să-mi iau gândurile și sufletul înapoi. Ce irosești nu mai recuperezi.

alina bicicletă

Am văzut valea Harau. Ne-am întors brusc fiindcă piciorul se triplase în dimensiune. Nu noi doi. Nu există noi doi. Există el. Exist eu. Mi-am făcut noi prieteni. M-am certat. Nu doare. Lecția asta am învățat-o mai demult. Nu poți să ții pe nimeni cu forță. Lui i-am trasat harta sufletului meu, i-am spus dorința. Doar timp i-am cerut. Am văzut o ceremonie de inaugurare a unei rumah gadang (“€œcasă mare” în indoneziană, casă tradițională în cultură Minangkabau). Era a două zi după el. A treia zi a început agonia așteptării. Am mers noaptea prin junglă. O clipă am uitat de el. Am văzut soarele născându-se din ocean. El și cu mine nu am împărțit nimic din toate astea, doar o saltea jegoasă la care m-aș întoarce fericită, dar nu-mi ajunge peticul ăla de sudoare (a mea, a lui, a alteia – a câtor?) și știu că numai asta îmi poate oferi. Ce bine ar fi dacă memoria unei atingeri, a unui chip s-ar scurge prin lacrimi… atunci n-aș mai plânge în zadar. Respir printre buze, nu a extaz, a răceală. Nu mă întorc la el.

– Fiindcă nu te cheamă!

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Concert la patru mâini pe trupul tău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,756 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro