Am fost o gravidă ahtiată după modă

Georgiana Idriceanu

12 May 2015

GeorgianaSă-mi bag eu…! O nouă zi, o nouă problemă în faţa şifonierului umplut până la refuz şi răscolit inutil până la disperare că nu mai am cu ce să mă îmbrac! N-am pus pe mine aceeaşi haină două zile la rând şi n-o să încep acum, că sunt gravidă!

Până-n luna a patra m-am mai putut baza cam pe toată garderoba de iarnă, adică şi pe pantaloni. La vreo două perechi le-am mutat nasturii mai câş, să-mi încapă şoldurile în expansiune, că burta nu mă incomoda, deocamdată. Şi după aia a venit primăvara, aproximativ. Oricum, am putut trece la fuste, preferatele mele din şi pentru toate timpurile. Eram aşa de hotărâtă nici să nu-mi abandonez obiceiurile vestimentare de dinainte, nici să nu se prindă lumea largă de condiţia mea, că am devenit foarte ingenioasă când venea vorba de construit ţinute înşelătoare optic.

Burta mea se umfla pe la jumate, nici sus, nici jos, aşa că-mi afecta tocmai cel mai de preţ atu al siluetei: talia. Din start, au căzut la triaj toate rochiile strânse pe mijloc. Încheiam până la jumătate fustele cu talie înaltă, iar pe cele cu betelie normală deja nu mai puteam să le mai port, că jos era prea jos. Ciorapi, de ani de zile, nu suport decât opaci sau plasă, după temperatura şi intemperia de afară, iar când stă să vină vara, fac trecerea la bulanele goale graţie dresurilor cu bandă adezivă. Trebuie să spun că sunt o mană cerească pentru orice gravidă; nici nu-ţi strâng burta, nici nu te arată ca o băbăciune demodată, cum o fac ciorapii speciali pentru femei însărcinate – care, oricum, sunt crunt de scumpi! De parcă n-ai fi cheltuit deja cât cinci poşete bune pe analize, ecografii şi creme antivergeturi! Sincer, cu cât înaintam în sarcină, cu atât descopeream multiple posibilităţi de afaceri care-ţi permit să jecmăneşti lejer populaţia feminină. Şi-am înţeles că, odată ce apare kinderul, îţi goleşti buzunarele şi mai profund.

Reconstituirea burţii din fotografii şi ţinute

Pe la sfârşitul lunii a patra, când era vreme călduţă de trenci şi fuste scurte, tot nu mă putea nimeni bănui de altceva decât o balonare uşoară sau o nesimţire mai groasă: luasem doar câţiva centimetri peste talia mea de 60. A fost momentul de trecere la rochiile cu talie înaltă şi am băgat iar o gură de aer proaspăt considerabilă în şifonier.

Ştiu că, atunci, fiecare zi era un chin. Pentru mine să găsesc combinaţia câştigătoare, pentru bărbatu-meu – să-mi suporte tânguielile. În fiecare zi nu mai aveam cu ce să mă îmbrac şi, cu toate astea, nu ieşeam o dată pe uşă fără să-mi spună: „Ce bine arăţi azi!” Nu pentru că ar fi fost, neapărat, adevărat, ci pentru că – fără îndoială – este un galanton desăvârşit. Din păcate, nu l-am crezut pe cât de mult ar fi trebuit. Şi nici nu l-am răsplătit în vibraţii bune la adevărata lui valoare.

kate

Acum încerc să reconstruiesc firul istoriei vestimentare de sarcină cu pozele de-atunci şi cu câteva evenimente legate de asta: când i-am luat interviu lui Cezar „The Voice” Ouatu, eram în luna a cincea; cu Raicu m-am întâlnit într-a şasea – şi se minuna ce burtă mică am; am băut un fresh şi-o vorbă cu Mihai Albu într-a şaptea; am susţinut-o pe prietena mea Mihaela când a trecut pragul de 30 de ani la sfârşitul lunii a opta – cu pantaloni scurţi-scurţi şi pe tocuri, la Embassy, în Herăstrău, în mijlocul terasei pline cu domnişoare faţă de care îmi închipuiam că pierdusem cursa pe aspect; iar cu două săptămâni înainte să nasc am făcut interviu şi şedinţă foto cu Miss Fitness Universe, Anca Bucur, tot pe tocuri, tot cu picioarele la vedere, dar o dădusem deja pe fustele-creion până la genunchi. Mai ţin minte cum îmi creştea burta şi cum mai trăgeam pe raftul de rezerve câte-un teanc de haine dragi. Dar asta nu mi-a rupt nici pe departe sufletul aşa cum s-a întâmplat când nu mai puteam să încalţ orice din cauza picioarelor umflate.

Mi-am zis de atâtea ori în cursul sarcinii: „Slavă Domnului pentru trendul cu bluze drepte!”, de l-ai fi crezut pe Cel de Sus un mare fashionist. Tăietura asta – care înainte nu mi se părea deloc feminină – mi-a venit la fix acum; nu se vedea decât un pic de burtă din profil, şi-atunci, dacă bătea vântul.

Apropo de vânt… Mihaela îşi rupsese piciorul la schi şi se făcuseră vreo două luni de când nu mai ieşise din casă, cu operaţie cu tot. De Florii a stat în spital, de Paști – în pat. A trebuit să mă întorc eu din vacanţă ca s-o scot în oraş. Şi ne-am întâlnit în Centrul Vechi, şontâc-şontâc, o invalidă şi-o gravidă pe piatră cubică, printre terase. „Când am ieşit ultima oară din casă, era zăpadă”, zice Mihaela. Acum o ardeam deja golaş, cu mare bucurie că găsisem, cred, ultima rochie indecentă care să nu mă arate gravidă şi nici grasă – că era tot pe-acolo. Mă îndreptam vertiginos spre luna a opta, iar tocurile mele erau mai mari de-atât. Mă întorsesem semi-bronzată din ţările calde şi mă bucuram de vremea reabilitată din Bucureşti. Ne-am aşezat la Freddo în Centrul Vechi, am halit un melon glacé şi-o bârfă de vreo două ore şi-am uitat, pe moment, cât de mare am burta, cât scurtă îmi va mai fi libertatea sau că urma să trec printr-o naştere a cărei perspectivă mă înfricoşa nespus.

O gravidă şi-o invalidă stârnesc în suflete obidă

M-am simţit ca pe vremuri, la „o cafea cu fetele”, chiar dacă era doar o limonadă alături de o singură fată, şi aia accidentată, de ne ţineam una pe alta în deplasare, parcă mergeam în reluare. Stăteam la masă şi nici vorbă de burtă, tot ce se vedea era chipul meu smăcuit de hormonii de sarcină şi de un machiaj bun, plus nişte ţâţe ca la carte (aia de alăptat) din decolteul meu disperat. Nici piciorul faultat al Mihaelei nu deranja privirile pofticioase ale bărbaţilor din jur care-şi clăteau cu noi ochii în miez de zi însorită. Pe sub masă eram invalide pentru dorinţele lor cuceritoare, pe deasupra mergeam prea bine. Şi chestia s-a probat la plecare, când ne-am prelins pe lângă masa înghesuită de vreo trei handralăi anesteziaţi ca şopârlele sub soare. Eu le-am văzut ochii scurşi spre noi, dar zic oi fi băut prea multă limonadă. Să nu vă scrântiţi gâturile, băieţi; dar tare bucuroasă mai eram că nu mă anulasem ca femeie valabilă în ochii lor prădători. Pân-a bătut vântul…

„I-ai auzit pe ăia, mă?”, se agăţă de cotul meu invalida Mihaela, care-mi pierduse urma până la ieşire. „Nu. Ce-au zis?” – „Cică: «E chiar drăguţă asta!» – de tine vorbeau. După care: «Ooooo, e gravidăăă!» Şi-au rămas cu nişte ochi!” Râdeam amândouă ca proastele în ritm de babă şchioapă prin Centrul Vechi. Bătuse vântul şi rochia mea ţâţoasă, baby-doll, se mulase pe burta care deja nu mai putea trece drept o balonare nesimţită. Asta e. Înşelasem ochiul deja prea mult până la acel punct al sarcinii mele.

Iar când m-am făcut prea mare ca să mai umblu în bluze drepte – că nu voiam s-o dau spre sac – a început joaca de-a cureaua. De data asta, nu mai puteam să ascund că sunt însărcinată. De data asta, trebuia să mizez pe faptul că sunt o însărcinată mică, dar destul de avansată. Se pare că, spre deosebire de mine, majoritatea femeilor se dau în vânt după burţi de gravidă. Aşa că le-am lăsat plăcerea ultimelor două luni să mi-o frece pentru noroc pe oriunde mă prindeau. Cât despre bărbaţi, ei rămâneau doar cu mirarea că o femeie însărcinată în lunile de final nu se transformase într-o başoldină îngălată, fără interes pentru propria imagine.

Am fost o gravidă ahtiată după modă. Nu simţeam că burta este ceea ce mă reprezintă şi nu voiam să abandonez în lupta strânsă cu statutul care mă aştepta după colţ: cel de mamă.

 Pe Georgiana o găsiți cu totul aici

Citiţi şi

Am burtă, dar nu sunt gravidă, e clar pentru toată lumea?

Metodele contraceptive cu regim extins de administrare, o soluție pentru femeile moderne

Femeile bune “n-are” noroc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,089 views

You want to keep reading, right?

Other great pieces by

Georgiana Idriceanu

Your tuppence

  1. julie / 12 May 2015 11:11

    Bulane ?? Sa-mi bag eu ?? Am halit ?
    Ntzzz ….. Nu, nu-i frumos.

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro