Am fugit fără să mă uit în urmă

Cristina Lincu

28 June 2015

“Am fugit fără să mă uit în urmă”, mi-a spus la câteva luni după ce se întorsese. Însă, până acum, nu avusese putere să se adune, să se recompună și să “ardă” trecutul, mărturisindu-l. Nici măcar mie, celei mai bune prietene, nici măcar lui Dumnezeu, în serile în care rugăciunea nu se închega în sufletul ei. Sosise intempestiv din orașul blestemat să stârnească iubiri năvalnice sub luminile lui otrăvite, iar acum se ascundea cu obstinație. Devenise altă persoană, una pe cale de a se pierde, refuzând orice legătură cu viața ei de dinainte de a pleca, cu adevărata ea. Se transformase într-o femeie introvertită, suferind în singurătatea pe care și-o impusese cu ură. Față de sine și față de oricine altcineva, de parcă întreaga omenire trebuia să plătească tribut rănii care nu voia să se închidă, amenințând să se cangreneze.

De aceea m-a surprins și bucurat, în același timp, confesiunea ei, după o lungă noapte de tăcere. Ne aflam la ea acasă, în apartamentul aproape gol în care se mutase de când venise, o moștenire de familie care îi servise drept refugiu. O mai vizitasem de câteva ori înainte, dar aproape că, de fiecare dată, mă dădea afară. Nu avea timp nici să mă privească în ochi, nici să-mi vobească și nici să mă lase să o ajut cu nimic. Acum, însă, explodase, cuvintele nu mai aveau zăgaz, iar lacrimile, care uitaseră să-i spele ochii și gândurile strânse mănunchi în privirea lor fixă, se buluceau grase și grăbite, alunecând fără opreliști, până la inevitabila ciocnire cu mâinile-i pornite să vorbească mai mult, mai convingător și mai apăsat decât înseși cuvintele.

“Am fugit fără să mă uit în urmă. I-am lăsat tot. În dimineața aceea, a plecat la serviciu, iar eu, după ce i-am scris o lungă scrisoare în care îi explicam, pentru ultima dată, tot ce el nu a vrut să audă în atâția ani, i-am lăsat jumătate din banii pe care îi aveam la mine – de proastă sau din cauză că mă simțeam vinovată că, în sfârșit, hotărâsem că nu mai pot continua – mi-am luat poșeta pe umăr și am ieșit pe ușă. După 20 de minute de plimbări febrile în jurul blocului, m-am întors. Am rupt scrisoarea. M-am apucat de gătit. Creierii îmi fierbeau. Am ars mâncarea. Am aruncat totul la gunoi și am ieșit la cumpărături. M-am întors cu plasa goală, dar hotărâtă să renunț la el și nu la mine, așa cum o făceam de atâta timp, și asta cât încă nu era prea târziu.

Îmi era foarte frică de el, recunosc. O frică animalică, o frică pe care nu o conștietizam pe deplin, dar pe care o simțeam fizic. Îmi anihila voința și îmi ucidea lent orice nădejde de salvare. Numai când suferința a devenit mai mare și mai grea decât frica, atunci am putut să încep să mă gândesc că, totuși încă nu este prea târziu, că, totuși merit să trăiesc.

Am început să-i scriu iar. Altă scrisoare și mai lungă, și mai explicită… aveam senzația că îmi cer iertare că m-am lăsat călcată în picioare și trasă de funie, ca un animal spre abator, fără cea mai vagă împotrivire. Căci dincolo de frică, se lăfăia vinovăția. M-am enervat și am ars tot ce scrisesem, inclusiv bucățile primei scrisori. Am luat și banii pe care îi lăsasem. Adică plecam din casa noastră doar cu poșeta pe umăr și prima mea grijă era să îi las bani… M-am uitat la ceas. Mai aveam mai puțin de trei ore până la plecarea avionului. Căci nu știu prin ce forțe necunoscute ale ultimelor mele licăriri de luciditate, cu o săptămână înainte, îmi cumpărasem biletul de avion către România. Numai dus. Am ieșit din casă. Îmi era frică ca nu cumva să se întoarcă pe nepusă masă și să mă vadă că plec. Mai avea obiceiul să mă urmărească sau să vină acasă mult mai devreme, doar că să mă verifice… Cât timp am așteptat autobuzul în stație am murit și am înviat. Mă durea și propria respirație și îmi doream mult să leșin. Sau să mă înghită pământul și să dispar. Numai să scap…”

Martha Graham (Lamentation, 1929) by Soichi Sunami

Martha Graham (Lamentation, 1929) by Soichi Sunami

 S-a oprit să bea puțină apă. Între timp, pusesem de cafea – adusesem eu o punguță – pe care am îndulcit-o cu un rest de miere, căci altceva nu găsisem prin dulapurile de la bucătărie.

“De-abia când a decolat avionul am început să respir mai ușor. Uitasem și că uram să zbor, și că, deseori, îmi era rău… Aș fi vrut să plâng, să mă eliberez, să mă autocompătimesc, să mă vait, să pun capul pe umărul pasagerului aflat lângă mine și să vărs totul, numai să scap de otrava care mă transformase într-un nimeni. Ce nu înțelegeam nici măcar atunci era că otrava aia nu era altceva decât propria mea persoană, care îmi jucase cea mai neagră festă atunci când acceptase, treptat, să abdice de la a-și guverna singură viața, permițând să fie disprețuită, umilită și strivită. Mult timp, după ce m-am întors, mi-a fost frică să nu vină în țară, după mine… Mi-am cumpărat chiar și un spray de autoapărare. Mă uitam că o apucată în urma mea și, de fiecare dată când simțeam pași în spate, o luam la fugă. Un coșmar fără sfârșit… Dar îmi ajunge, nu mai vreau să trăiesc așa! Dacă va avea tupeul să vină după mine, trebuie să am și eu curajul de a-l înfrunta, o dată măcar, nu-i așa?”

*

Am lăsat-o sorbind din cafea. Părea că e prima cafea al cărei gust aromat îl simte după mult, foarte mult timp…

Pe Cristina o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Eşti soţia lui. De ce ne faci de râs?

Sex în trei pe malul Mureşului

E perfect pentru tine, dar e al altei femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,117 views

Your tuppence

  1. Jaqueline / 13 March 2016 20:36

    Nasol! Cunosc senzatia, am trait-o! Nu e usor sa te eliberezi de un persecutor.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro