Am nevoie de un miracol

Catchy

11 August 2015

Mama mea a fost copil sărac. După ce bunicul s-a sinucis, a venit familia lui și le-a golit casa bunicii, mamei și unchiului meu, Dumnezeu să îl ierte. Nici pat nu le-au lăsat. Tot au luat. Mama s-a supărat, dar bunica i-a spus: ”Lasă-i să ia tot. Numai să plece odată”. Au împrumutat bani ca să îl poată înmormânta pe bunicul. Și apoi bunica a scos un CAR ca să cumpere mobilă. Recameu, masă, scaune și bibliotecă.

Pentru bunica aparențele nu au contat niciodată. Eu mi-o amintesc având doar două rochii: una bleumarin și cealaltă cu flori. În schimb, străbunica a învățat-o mereu pe mama: ”Niciodată să nu te gândești la cantitate. Puțin, dar cel mai bun”. Drept dovadă, până la moarte, pe la 80 și ceva de ani, străbunica nu a ieșea din casă fără ac la pălărie, mănuși și ciorapi apretați.

De străbunica s-a lăsat crescută mama, pentru că o simțea ca pe un aliat. Amândouă puternice, nimic nu le-a doborât. De bunica avea grijă. Pentru că bunica, de cele mai multe ori, nu reușea să facă față realității și atunci fugea, în mijlocul patului cu o carte în mână. Ori cu mine, prin păduri sau mănăstiri.

Urmând cu sfințenie sfatul străbunicii mele, mama nu a făcut niciodată rabat de la calitate. Puteam să mâncăm luni la rândul cartofi și varză, dar sărbători aveam cele mai frumoase cadouri. Aveam bunătăți pe masă, care mai de care mai bune și frumoase. Mirosea a cozonaci, sarmale și friptură în casă. De Crăciun eu plecam cu clasa la colindat și ultimul popas era la mine acasă, unde ai mei ne așteptau cu oale de vin fiert. În fiecare zi de Paști, fără excepție, primeam haine noi. De sărbători a fost mereu sărbătoare. Primeam tot ce ne doream. Întotdeauna îmi cumpăra cele mai frumoase haine, oricât ar fi costat. Puține, dar bune, pentru că și noi, ca tot românul, suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri proaste.

coral

Miracol vs 3000 de lei

La fel s-a întâmplat și când au renovat ai mei apartamentul. A așteptat mama până când au avut bani să cumpere parchet din lemn de bambus și mobilă din lemn. Tocmai de aceea nu prea au mai rămas bani de lustre. Nici gând să cumpere ceva ieftin. Frumos și de calitate. Casa îți e suflet. Așa că musai să fie frumos. Am stat vreun an fără lustre prin casă. Dar au pus ai mei ban pe ban și, ce să vezi? Într-o zi mă duc acasă și cum intru în casă, o văd pe mama cu gura până la urechi: ”Hai, hai să vezi ce am cumpărat”. Și m-a plimbat prin palatul de două camere să îmi arate achizițiile. Niște lustre frumoase, de am stat așa, cu gura deschisă și m-am uitat ceva timp la ele. Pur și simplu nu îmi puteam desprinde privirea. Da, avusese dreptate. Erau perfecte. ”De pe internet le-am luat. Am găsit eu un site. Vaaaai, și câte mai sunt. Păcat că nu mai avem camere, să fi luat mai multe. Dar lasă, că îți cumpăr și ție”.

Acum avem nevoie de bibliotecă. Să ne ferească Dumnezeu. A găsit una. Costă 3000 de lei. Nu știu dacă reușește în viața asta, dar eu încă încerc să o înduplec să cumpere una mai lesne de achiziționat. Dacă nu reușesc, tot ceea ce îmi rămâne de făcut e să sper că unul dintre noi va câștiga la loterie. Cine știe? Cică există miracole. Să ne rugăm pentru unul!



Citiţi şi

Nevastă-sa nu era curvă

Prețiozitatea în suman

Ce vrea, în fond, orice femeie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,204 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro