Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Am să te iubesc până la sfârșitul lumii”

5 July 2018

andraÎmi place Marius Tucă. Jurnalistul și omul de televiziune. Îmi place și animatorul de radio Marius Tucă, dar nu despre el e vorba acum, ci despre poetul Marius Tucă. Să vă spun de ce. Pentru că în spatele lui este omul sincer, nesofisticat, care iubește viața, aerul, păsările, munții și apele, orizontul și eternitatea, curcubeul, epavele, florile și soarele, și pentru că le-a adunat pe toate într-o poezie dedicată femeii, cea care le întruchipează pe toate la modul sublim. E o finețe a gesturilor, o tandrețe a apropierii de ființa feminină, o idealizare a ei care impresionează puternic, în ciuda unei aparente simplități a discursului liric. Ca un imn adresat femeii, frumuseții ei inefabile și bucuriilor pe care ea le răspândește în lumea bărbatului menit s-o adore, așa e poezia lui Marius Tucă. „Am să te iubesc până la sfârșitul lumii” – declarație definitivă și irevocabilă, un fel de sentință la fericirea eternă, dă chiar titlul unuia dintre volumele sale de poezie în care nu cred că am găsit vreun poem pe care să nu simt nevoia să îl recitesc din nou și din nou. Dimineața, la prânz sau seara, poezia lui Marius Tucă dă sentimentul benefic al lucrurilor așezate, al marii iubiri care depășește zona perisabilului și a relativității, reinventându-se mereu în ipostaze surprinzătoare prin cromatica lor, prin diafanul imaginilor artistice, prin senzația de plutire și, mai presus de toate, prin tonul familiar cu care ne intră în suflet, odată cu adresarea către femeia iubită și muză totodată.

El e un romantic și un optimist incurabil, de a cărui energie merită să ne contaminăm.

Habar nu ai

Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Din frumuseţea ta, din stelele aprinse
Ce te urmează în alai
Din ochii tăi nemărginiţi în care s-au pierdut
Prinţi, muritori de rând şi crai
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Din teama ta de a fi cu mine
Şi de a nu mai fi din ce erai
Din ochii tăi pur-sânge şi inima ta, de serai
Din gândul tău frumos ca florile de mai
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Din sângele tău albastru şi bălai
Din florile de nu mă uita, din pielea ta corai
Din fragilitatea ta ascunsă-n gânduri
Care zboară între stai şi hai
Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
Din gustul tău sălbatic cântat de dulcele lemn din nai
Din dragostea risipită în bronzul copitelor de cai
Din să mă ai, din să nu ma ai
Habar nu ai că eu nu sunt câte-n lună şi în stele
Eu sunt dragostea vieţii tele
Pierdut pe orbita planetei dintre tu şi eu
Credinţa că poţi iubi pân la Dumnezeu.

tuca

Sursă foto: pagina de Facebook a autorului

O iubire de o vamă

O iubire de o vamă
este o iubire imponderabilă
fără o dată în calendar,
sânii tăi la mine-n palmă,
fără ore, minute, secunde,
este o iubire fără timp,
nu ştii dacă se măsoară
în răsărituri sau altceva,
dar ea luminează epavele
şi face păsările să zboare
împotriva vântului şi a soarelui,
o iubire de o vamă
are ceva din fragilitatea
orizontului, a depărtării
a întruchipării de a fi
şi de a face ce ţi-ai dori,
sânii tăi la mine-n palmă,
e aidoma aerului din cupola
unei păpădii îmbrăcată în puf,
tras adânc în piept, în piepturi,
aşteptând mereu să-i dea marea
ce ea are dintotdeana şi nu ştie,
o iubire de o vamă
nu se găseşte prin cărţi
prin manuale de poezie,
ea poate fi o hologramă
proiectată pe sufletele noastre
de catifea şi de aramă
de atât de în ea, de înlăuntru,
ca muzica sidefie dintr-un melc,
sânii tăi la mine-n palmă,
o iubire de-o vamă
odată trăită, e, o iubire a fi a nu fi,
niciodată nu se mai destramă.

Iubirea mea prin sms

Pentru tine am inventat poemul din sms
Softurile au devenit mai bune
Ca să-ţi înţeleagă tandreţea,
Am complotat cu diacriticele
Ca să-ţi satisfac toate capriciile,
Am căutat prin dicţionarul inimii
Toate cuvintele scurte
Ce vor putea să-ţi descrie frumuseţea
Şi, mai ales, am înţeles
Că fără sângele meu
Sms-urile trimise ţie nu vor putea
Să ajungă niciodată
La culoarea ochilor tăi.

Nu mai are loc nimic în mesagerie
Acolo eşti numai tu
După cum tot tu eşti singura opţiune,
Sufletul meu e prins în setările viselor tale,
Expediez doar spre numărul tău
Galeria mea e plină de tu
Singura ei fiinţă sălbătică,
La mesaje memorate e dorul meu de tine,
Iubirea mea prin sms,
Dragostea mea ca un text nou
Activează-ţi mms-ul, WhatsApp-ul, altfel vom părea
Doi îndrăgostiţi demodaţi.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Moartea unui scriitor

Era perfectă, indiferent de parfum

Fotografia și citatul zilei – Maria Montessori

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,251 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro