Amintiri din mileniul trecut

Tudor Călin Zarojanu

1 August 2016

Tudor ZarojanuPrin 1970, în rândul adolescenților bucureșteni se răspândiseră câteva mode. Niciuna dintre ele nu era însă vestimentară. Haine – purtam ce se nimerea. În schimb, aveam o oarece atracții pentru accesorii.

Primul – și singurul jenant, de-aceea mă grăbesc să trec repede peste el – era insigna roșie cu chipul lui Mao. În apărarea noastră, trebuie să spun că habar n-aveam cine e Mao și cu ce se ocupă (în afară de faptul că e șeful statului chinez), după cum, cei mai mulți dintre noi, nu știam de crimele comunismului, de pușcăriile politice și alte asemenea. Mâncare se găsea, în cinematografe erau excelente filme americane, rusești, franceze, italiene etc., părinții noștri se descurcau cu toate, fără să ne implice și pe noi, făceam absolut orice ne trecea prin cap, muzică aveam din belșug – iar faptul că nu era din magazine, ci copiată în cascadă, nu ne afecta, că și dacă s-ar fi găsit la “Muzica”, tot am fi preferat să înregistrăm unii de la alții, ca să nu dăm bani. Cât despre Partid, Securitate, Ceaușescu – erau subiect de bancuri, atât. Evident, știam că-n Occident se trăiește altfel, mai ales că unii dintre noi sau părinții lor ajunseseră pe-acolo, dar câtă vreme aveam vodcă, BT, mâncare și muzică, restul era neesențial. Apropo, nicio interdicție pentru minori să cumpere alcool sau țigări.

Pe acest fond, habar n-am cum s-a creat moda cu insigna și cărticica lui Mao. Mergeai pur și simplu la poarta ambasadei – pe-atunci, pe Polonă, colț cu Dacia – și le cerșeai. Insigne aveau din belșug și, evident, erau super încântați să ni le dea; cărticele mai puține, eu am văzut un singur exemplar, nu mai știu la cine. Pentru tinerii de azi: Cărticica lui Mao era o colecție de maxime și înțelepciuni ale liderului de la Pekin (azi Beijing), iar propaganda chineză făcea să circule legende precum:

– o echipă de chirurgi avea de făcut o operație extrem de grea; au deschis pacientul și apoi n-au mai știut ce să facă; atunci s-au retras într-o cameră alăturată și au citit din Cărticica lui Mao; luminați, s-au întors la lucru și au reușit să extirpeze cu bine o tumoare de șase kilograme!

– Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez era în ședință, într-o perioadă dificilă pentru țară; nimeni nu știa ce se poate face, până când, după o matură și profundă meditație, Tovarășul Mao a formulat soluția: “Să dezvoltăm economia!”; și toți și-au dat o palmă peste frunte: “Numai Tovarășul Mao putea avea o idee atât de strălucită!”

Moda cu insignela maoiste n-a fost totuși foarte răspândită la București și n-a durat decât o vară. Slavă Domnului!

Iată, n-am putut trece chiar atât de repede…

tineri 2

A doua modă a fost cea a traistelor ciobănești. Orice adolescent/tânăr care voia să fie mișto (azi: cool, epic, marfă, trendy etc.) trebuia să aibă, în loc de ghiozdan, geantă, rucsac sau orice altceva, o traistă mioritică. Magazinele populare au exploatat cât au putut momentul.

În fine, moda pe care voiam cel mai mult s-o povestesc – mai ales că, din câte știu, n-a fost niciodată pomenită public sau reținută de vreun studiu etnografic – este cea a gablonzurilor făcute de mâna noastră (azi: handmade).

La 15, 18 sau chiar 25 de ani, fetelor din anii 1970 nu prea le dădea prin cap să poarte bijuterii de valoare. Unele dintre ele aveau din familie cruciulițe de aur, cu lănțișor asemenea, pe care însă nu prea le lăsau la vedere, căci epoca nu era prietenoasă cu religia.

În schimb, anii 1970 au fost o perioadă de înflorire a gablonzurilor, mai ales după ce au început să apară magazinele Fondului Plastic și cele ale cooperației meșteșugărești, care expuneau din belșug așa ceva. Era bijuterii ieftine, simple, făcute din materiale banale, și generației mele nu i-a trebuit mult ca să se prindă că pot fi făcute cu minimum de efort și zero investiții.

Iată trei modele:

1. Se ia o sârmă de cupru, neizolată (sau o decojeai de izolație) și cât mai groasă; cu un patent sau un cleștișor oarecare, o răsucești într-o formă cât mai artistică, de pildă în spirală; la sfârșit, în funcție de destinație, îi mai faci o buclă dedesubt și gata inelul – sau o tortiță prin care treci un șnur și gata pandantivul! Cuprul are o culoare caldă și o strălucire aparte, e super decorativ.

2. Prietenul nostru July inventase ceva senzațional: pandantivul cu părul iubitei! Se ia un stilou și se taie din el un cilindru de trei-patru centimetri; la ambele capete se efectuează câte două găuri diametral opuse; sus, prin găuri e trecut șnurul care va fi atârnat de gât; jos, un șnuruleţ sau un fragment de lănţişor, prin care e petrecută o şuviţă din părul iubitei! Sigur, mai trebuie s-o convingi să-ţi dea o şuviţă… Io n-aveam în momentul ăla o iubită, aşa că am rugat o prietenă să-mi dea, ca să nu rămân mai prejos…

3. Dar, de departe, cel mai răspândite accesorii artizanale erau… cocardele din capace de lapte! Laptele se vindea la sticlă de sticlă, cu capac din hârtie metalizată. Maşinile veneau în zori şi descărcau navetele – metalice, de un format special – în faţa magazinelor alimentare. Zgomotul combinat al navetelor pe asfalt și al sticlelor în navetă, pe care l-aș recunoaște fără greș și azi, era semnalul că orașul și-a început ziua! Nu rareori, cumpărători matinali care ajungeau în zonă își luau laptele și lăsau banii potriviți.

Laptele mai slab avea capacul argintiu, cel mai gras – roșu. Culoarea însă nu era impregnată, ci adăugată, ceea ce a născut ideea! Se ia un capac roșu; se decupează un disc de carton de mărimea capacului; se pune capacul pe carton şi i se îndoaie marginea sub acesta; se netezeşte bine-bine capacul; pe suprafața lui, se desenează un simbol (ăla anti-atomic era la modă) ori se scrie un slogan (Make Love Not War) sau numele iubitei, sau Love, sau Beatles sau orice altceva ai chef – cu caractere cât de cât late; se răzuiește cu atenție interiorul caracterelor/desenului; rezultatul e o cocardă roșu-strălucitor cu un mesaj argintiu-strălucitor!; nu mai rămâne decât să lipești cu scotch, pe spate, un ac de siguranță și să-ți prinzi minunăția în piept!

Mă gândesc că, azi, dacă ar reveni moda, tinerii s-ar înghesui să scrie pe cocarde nume de firme…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 

Citiţi şi

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Diane Von Furstenberg, 70, o ia mereu de la capăt

Scoateți o foaie de hârtie!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
582 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro