Andreea, așa chiar o să rămâi singură!

Catchy

26 June 2016

Andreea este o femeie chiar foarte frumoasă, drept e că se și preocupă de menținerea frumuseții, cu un job bun, casă și mașină, toate la (numai) 35 de ani. Realizată, cum ar veni, de invidiat aproape, numai că e… cam singură. Vă mirați? Bineînțeles, și motivul o să vă mire și mai tare: ea nu e genul care se lasă cucerită, oricât de stilați ar fi pretendenții la inima ei, nuuuu, ea e mai cu moț, vrea ea să aleagă, nu să fie aleasă. O prostie, firește, de aceea îi tot dă cu rest în toate relațiile.

Ce face Andreea noastră? Dacă îi pică cu tronc un mascul eligibil după criteriile ei, și dă-i, și luptă pentru cucerirea “obiectivului”. Și îl cucerește până îl sufocă, frate! Și apoi nu înțelege de ce ăla fuge, de ce găsește respingătoare această abordare agresivă și forța cu care disperata asta de femeie încearcă să obțină atenție. Dar ce spun eu atenție?, ea vrea iubire, fericire prin iubire, fericire prin fix acel bărbat care nu o mai vrea. Bărbatul – fruct interzis. Interzis, pe naiba! Păi, n-ar fi interzis deloc, dacă nu te-ai învârti ca o nebună în ditamai cercul vicios făcând toate greșelile din lume ca să-l deții pe unicul deținător al fericirii tale… viitoare. Că acum ești ocupată cu îngenunchierea rebelului, nu-i așa? Și, după, ce să vezi?, obiectul dorinței bezmetice nu-ți livrează fericirea imaginată! Victoria e scurtă, la fel și fericirea. Păi, cum altfel, dacă își leagă mereu fericirea de altcineva…

femeie 2

Am întâlnit-o de curând în locul unde revine după fiecare eșec, convinsă că trebuie să arate fără cusur atunci când va apărea în bătaia orgoliului ei următorul bărbat. Poate, cu el fericirea va dura…

Dar, poate, până atunci va afla și ea de undeva că bărbații sunt doar la început flatați de interesul arătat de o femeie așa de frumoasă. Dar, dacă interesul crește îngrijorător, se simt ameninţaţi și nu vor ști cum să scape mai repede de femeia cu prea multă inițiativă. Şi asta pentru că bărbaţii iubesc femeile în preajma cărora se simt bine, care pot fi fericite și din resurse proprii, şi nu pe cele care îşi caută permanent fericirea în afara lor. Pentru că vor continua să o caute mult şi bine, cu sau fără ei alături…

Poate citește… 🙂



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Ce mașini conduc cele mai frumoase femei din lume

Să mă iubească aşa cum sunt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
29,402 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 31 July 2017 9:36

    Iubirea sufocanta nu este un lucru rau, este iubire adevarata 😉
    Va gasi un barbat care sa aprecieze asta.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro