Anul acesta am simțit cum se încearcă scoaterea lui Hristos din noi

Gloria Alexandru

30 December 2016

gloria alexandruCutremur după Crăciun. În plan politic, în plan spiritual, în plan fizic. Da, nu pare să fi lăsat mari pagube fizice. Acesta. Doar semne că timpul nu mai are răbdare. Așa cât să ne amintim că peste toate și sub toate există există ceva ce noi nu mai putem controla, oricât de grozavi ne-am crede. Oricâtă știință și tehnică am avea și am stăpâni. Măcar dacă ne-am cutremura în adâncul ființei noastre atât de mult, încât să ne oprim nițel din goana după nimicuri și să stăm. Să stăm doar și să medităm. Să privim situațiile obiectiv, la rece, fără interese individuale sau de grup, fără orgolii, ca și cum am vedea un film și apoi ne analizăm. De câte grade și pe ce scară ar trebui să fie cutremul nostru interior ca să ne schimbăm viața, să ne schimbăm gândirea și faptele? Să ajungem la concluzia că ne pierdem viața în nimicuri, alergând după lucruri perisabile, sfidând orice lege a firii, alungând orice simțire interioară care ne-ar putea echilibra în vreun fel și ne-ar putea aduce pe calea pe care ar trebui să fim. Am stat mult să reflectez dacă pot spune cuiva ce-a înseamnat Crăciunul pentru mine. Dacă pot spune că simt cum Hristos S-a Născut din nou în sufletul meu, altfel decât în anii în care L-am ignorat după aceea. Când, deși S-a născut pentru mine și pentru fiecare, am uitat să-L hrănesc, am uitat să-L spăl, am uitat să-L leagăn și-am uitat să-I mulțumesc pentru că, deși eu nu L-am îngrijit, El S-a îngrijit de mine. Anul acesta a fost altfel. A fost o luptă în sufletul și-n toată ființa mea, cum n-am gândit vreodată că voi duce. Și nu atât de mult din cauza încercării bolii prin care am trecut, căci bag seamă că am trecut cu bine.

Pentru că, în acest an, mai mult ca niciodată, am simțit cum se încearcă scoaterea lui Hristos din noi. Și din sufletul meu n-o să permit. Am văzut cum corectitudinea politică a ajuns să afecteze și sânul cel mai cald al creștinătății. Am trăit și smulgerea asta din Biserică, tocmai ca să ne trezim spiritual cum nu credeam vreodată.

Știm cu toții, care știm și pe care ne-a interesat subiectul, că anul acesta prin iunie a avut loc o întâlnire la Creta care se dorea a fi un mare și sfânt sinod al întregii lumi ortodoxe. Ultimul sinod ortodox avusese loc între anii 783-787. Nu vreau să intru aici în discuția privind temele acestui sinod, cum au fost ele pregătite și cine au fost participanții, care aveau sau nu aveau ce căuta acolo. Vreau doar să spun că, în ciuda faptului că nu a existat qvorum pentru a se putea lua hotărâri sinodale ortodoxe în toată plinătatea lor, lipsind patru Biserici din 14, cu episcopi care au votat împotriva hotărărilor luate și contrar faptului că trebuia să existe o unicitate decizională, care însă nu a existat, deci nici sinodul nu se poate spune că a avut loc, mai marii noștri susțin totuși acest lucru. A avut loc, într-adevăr, întâlnirea programată a schimba dogmele și a înlătura din dogmele Bisericii acele lucruri care nu mai sunt astăzi politic corecte. Doar că nu-i mai putem spune sinod, pentru că n-a funcționat după regulile sinodale anterioare, ba chiar a anulat unele din acestea. Pentru că, vorba lui Savatie Baștovoi, diavolul este politic corect. S-a ajuns ca în jumătatea de an de după acest pseudosinod să se creeze o tensiune de nedrescris la nivelul membrilor bisericii, să se pună presiuni pe clericii și pe mirenii care îndrăzneau să pună întrebări, să gândească altfel decât autoritatea supremă preafericită în stat, ba chiar să fie sancționați. Nu am suportat niciodată luptele mizere care s-au dus contra Bisericii pentru simplul fapt că mereu am considerat că nu există pădure fără uscături, iar păcatele și faptele reprobabile ale anumitor preoți, deși sunt condamnabile, nu reprezintă cu nimic Biserica în sensul ei și pentru că cred cu tărie că Dumnezeu îngăduie oricărui om multe căderi, tocmai pentru a-l sprijini să se ridice pe calea dreaptă și că orice păcătos care se îndreaptă și se căiește va primi iertarea, la fel ca unul care a avut o viață întreagă numai purtări bune. În plus, judecata semenilor nu-i la noi și nici nu trebuie să fie.

la biserica

În ciuda faptului că am ales să văd mereu doar ce e bine în Biserică și n-am lăsat să mă smintească exemplele negative de la niciun nivel, acum ajung să strig în sufletul meu și, în curând, în gura mare, că nu se poate ca însăși aceasta să fie împotriva Adevărului, ca și la acest nivel să existe cenzură. Și nu orice fel de cenzură, ci una împotriva tuturor acelora care vor să-și păstreze credința și rânduiala nealterate, a celor care vor să respecte cele șapte Sinoadele Ecumenice de până acum și învățăturile Sfinților Părinți, tradiția apostolică a Bisericii noastre. Unul din păcatele capitale este mândria, iar unii ierarhi ai noștri nu vor să accepte că s-au pripit, că au făcut rău Bisericii pe care o reprezintă sau unii chiar cunosc prea bine acest lucru și au făcut totul premeditat. Și totuși, Biserica se cutremură, și nu în zidurile înalte și frumos poleite, ci în zidurile ei umane. Pentru că dacă se crede că Biserica e formată doar din ziduri, nu s-a înțeles sensul ei deplin și anume acela că este formată din credincioși, iar reprezentanții acestora trebuie să-i reprezinte la fel ca orice alții din orice altă comunitate, altfel, neținând cont de aceste aspecte de închegare socială, ajungem să credem că pe unii mai mari, mai fericiți sau prea sfințiți îi interesează doar instituția bisericii materiale și deloc zidul uman, duhovnicesc, care acum e rupt și sângerează. Când nu se apleacă la a reveni la calea dreaptă, când nu îi mai interesează vocea poporului pe care-l păstoresc, când nu vor decât să cenzureze și să închidă gura celor ce caută răspunsuri care să-i conducă spre mântuire, abordarea nu le este nici sănătoasă, nici creștinească, nici în duhul adevărului. Noi însă încercăm să facem ascultare de părintele Cleopa care zicea: răbdare, răbdare, răbdare și când se termină, iar răbdare.

Cutremurul e și social- politic, căci asistăm pasiv la un film mafiot care se parcă se repetă, cu diverși actori și marionete, în care fără doar și poate deznodământul îl cunoaștem. Cei care nu au nicio șansă în film și nu reușesc să fie salvați de nimeni sunt mereu aceiași. Noi, poporul. Ăsta ce s-a clădit pe jertfe ale strămoșilor, care avea odată vlăjgani gată să sară la luptă pentru dreptate și pentru neam, pentru credință și pentru țară. În același ținut, același popor s-a vlăguit, a rămas fără putere și fără drept la replică, a rămas veșnic lovit și veșnit sacrificat de încă și încă o generație de politicieni. Oameni care nu mai cunosc istoria neamului, care nu înțeleg când și cum și de ce a biruit acest popor și-a dăinuit în veac. Popor care avea încrestată în adâncul ființei sale iubirea de neam, de țară și mândria de a aparține acestor plaiuri, care oricât a fost înrobit și-a păstrat verticalitatea și substanța.

În România nu a existat decât o singură politică după 1989. Aceea de a distruge esența neamului românesc, de a se insufla în neam o veșnică nemulțumire față de țară, cu replicile deja clasice „numai la noi se poate așa ceva”. A avut loc o distrugere constantă, lentă, permanentă, așa, ca picătura chinezească, de a genera nemulțumiri, de a înrobi poporul la cererea lui, de a dezbina pături sociale și de a promova scursuri în locul elitelor. Iar când toată lumea a ajuns la saturație, s-a dat tronful final în care s-a arătat că la noi, dreptatea vine prea târziu, de multe ori postmortem. Într-o astfel de societate e ușor să anesteziezi speranțele tinerilor și oamenilor care mai cred în dreptate, în adevăr, în competitivitate reală și în integritate, în competență, în bine. Dacă demonstrezi timp de un sfert de veac că nu există speranță de redresare națională, că nicio formațiune politică nu mai poate genera subiecți credibili, verticali și integri care să facă totul pentru țară și semeni, se ajunge la situația de azi, când nu poți să-i mai trezești pe tineri din anestezie să meargă la vot. Iar rezultatele se văd – și oarecum și le asumă -, pentru că nu mai cred că ceva se va mai schimba în bine. Am ajuns să ne complacem în situații pe care le disprețuim, să ne agităm doar virtual, să ne arătăm dezamăgirea doar în cercul nostru strâmt și să nu mai generăm nicio reacție de apărare. E ca și cum am fi fost vaccinați cu corupție, cu lașitate, cu promiscuitate și cu nepăsare, de-am ajuns acum imuni la virusul care a contagiat toată țara, dar pe care îl aveam deja administrat în stare latentă.

Cum vom reacționa când un alt cutremur fizic va lovi România? Căci știm că nu avem capacitatea de a reacționa promt, corect și logistic la calamități. Nu avem nici acum medici în spitale și nici paturi, nici medicamente să tratăm bolnavii cronici într-o stare de flux relativ normală. Ce s-ar întâmpla cu victimele în cazul în care un viitor seism ar scutura puternic România? De câte grade și pe ce scară ar trebui să fie cutremul nostru interior ca să ne schimbăm viața, fiecare dintre noi, pentru a putea fi un exemplu pentru semenii noștri astfel încât orice culoare politică ar câștiga alegerile și ar guverna țara, să avem certitudinea că o vor face în sprijinul cetățeanului? Când vom înțelege că așa zișii reprezentanți ai noștri, mai mult sau mai puțin având mandatul nostru direct, așa slabi calitativ cum sunt, provin din rândurile noastre și noi îi trimitem acolo pentru că asta e realitatea societății noastre? Noi, ca societate, asta suntem. Asta e calitatea noastră, a masei. Că nu ne regăsim în ea nu poate fi decât o speranță că încă ne mai putem schimba. Dar nu societatea va schimba individul, ci individul va schimba societatea. Deci schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Cancerul social trebuie curățat, scos și vindecat locul. De ce-am mai avea nevoie ca să începem să fim buni cu noi, cu ceilalți, să clădim doar pozitiv lucrurile și să trăim în adevărata lumină a Binelui ?

Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Plâng din tot sufletul, apoi îmi refac machiajul și merg mai departe

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Dragostea pe vremea mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
898 views
catchy.ro