Apa îmbuteliată – prejudecăți care costă

Liana Oprea

6 March 2013

Când am auzit, prin anii 90, că vom ajunge să cumpărăm apă fără bule, apă de la robinet – mi s-a părut o glumă proastă. Sau o idee de scenariu SF. În orice caz, dacă s-ar fi adeverit, aș fi localizat situația pe undeva prin anul 2300, într-un viitor distopic în care excesele mai multor secole s-ar fi întors să ne bântuie.

Azi apa fără bule nu se mai numește apă chioară (adjectiv care vine de fapt de la arhaicul „chiară” – adică limpede). I se spune „plată”. Și pe drept cuvânt, fiindcă plătim ca s-o avem.

M-am tot întrebat cum s-a ajuns aici. Care sunt cauzele, care sunt consecințele, care sunt miturile consumului de apă îmbuteliată la sticlă de plastic. Sau măcar o parte din ele.

Ambalajele de unică folosință produc mai mult gunoi decât masă reciclabilă

Unul din aspectele care m-au făcut să-mi pun întrebări este chiar ambalajul. Cantitatea de plastic cu care vin acasă de la cumpărături e deprimantă – pungi, sticle, casolete, caserole. Vă mai amintiți când returnam sticlele de lapte, ulei, iaurt, bere, apă minerală și cico – dai una goală, primești una plină? Vă amintiți buteliile de sifon? Chiar așa, de ce au dispărut sifoneriile?

Reciclarea e noua modă a începutului de secol. Și atunci cum se face că reciclăm mai puțin decât o făceam în secolul trecut? Iei lapte – ia și un carton pe care-l arunci apoi. Iaurt – ia o cutie de plastic. Apă minerală – iar plastic. Suc – plastic. După numai o vizită la supermarket produci, forțat, un volum descurajant de reziduuri. În plus, nu plătești doar laptele, apa, citronada. La fiecare unitate cumpărată, plătești de fiecare dată și cutia. Că trebuie să trăiască și fabricanții de cutii și sticle de unică folosință.

Dar totuși, eu vreau doar iaurt. De ce mă obligați să cumpăr de fiecare dată și o cupă drăgălașă din plastic? Nu-mi trebuie atâtea. De câte răsadnițe sau ghivece provizorii vă închipuiți că am nevoie? Mi-e rușine de cât gunoi apare în jurul meu numai pentru că mi-e sete sau foame.

Da, plasticul se reciclează (apropo, nu tot plasticul, ci doar plasticul dur). Dar de ce am ajuns în situația de a fi nevoiți să reciclăm o cantitate imensă de plastic – n-am fi avut problema asta dacă exista încă sticla returnabilă. În plus, câți dintre noi chiar reciclează? Dacă mă uit pe marginea drumurilor – unde erau altădată flori zac acum, îngrămădite și decolorate de soare, mii de bidoane și bidonașe de plastic. Apele umflate de primăvară împopoțonează zăvoaiele cu lațe jalnice din pungi de plastic.

Numai în Statele Unite, apa îmbuteliată produce anual 1,5 milioane de tone de reziduuri rezultând din ambalaje. Pentru a fi produsă această cantitate se consumă petrol suficient pentru a menține pe drum 100.000 de automobile anual. 80% din ambalaje – conform aceleiași statistici – ajung la gunoi. Dacă îmbutelierea apei aduce vreun beneficiu mie sau mediului, eu nu-l văd. Iar dacă există un beneficiu, acesta este al vânzătorului, care mă taxează cu prețul ambalajului de fiecare dată când îmi trebuie numai conținutul.

Apa îmbuteliată – mai sănătoasă? Să ne mai gândim

Oamenii par din ce în ce mai atenți la starea lor de sănătate, la ce mănâncă, ce beau, cum trăiesc. O intenție lăudabilă, dar practica nu e așa de ușoară cum pare. Din lipsă de timp sau alte motive, suntem tentați să luăm de bună orice informație care ne promite un stil de viață sănătos. Astfel s-a împământenit ideea că apa îmbuteliată – apă pură – ne ferește de boli și alte dezechilibre pe care le poate transmite consumul apei de la chiuvetă. Raționamentul are mai multe puncte slabe, suficiente cât să-l transforme în prejudecată.

În primul rând, polietilena tereftalat (PET) eliberează în lichidul îmbuteliat așa numiții perturbatori endocrini, substanțe chimice ce afecteaza funcțiile sexuale și de reproducere – nu doar ale consumatorului direct, cât și ale viețuitoarelor al căror habitat a fost poluat de prezența peturilor.

Apa din sistemele de alimentare muncipale este testată periodic de către specialiști neutri, pe când apa îmbuteliată este de obicei supusă expertizei de către chiar compania producătoare – și la intervale mult mai rare decât rezervoarele rețelei municipale. Dacă mirosul de clor al apei de la chiuvetă este destul de neplăcut, acesta poate fi ușor îndepărtat cu ajutorul unui filtru montat la robinet. În ceea ce mă privește, nu găsesc nicio neplăcere în folosirea apei de la chiuvetă pentru mâncare, ceaiuri, cafea, limonadă, fie și fără filtru (clorul se elimină în mare parte prin fierbere). Investițiile în modernizarea sistemelor municipale de alimentare cu apă (și Bucureștiul beneficia de unul foarte bun, din câte știu) probabil că ar scădea semnificativ costurile apei potabile pentru populație. Din păcate, tot mai multe rețele municipale sunt cumpărate de agenți privați, peste tot în lume. Apa devine astfel, dintr-un bun comun la care are dreptul orice ființă, obiect de tranzacții și interese comerciale.

Compoziția apei plate (purificate artificial) este mult mai săracă în săruri minerale decât apa în stare naturală. Unul din componentele apei în stare naturală, care nu se regăsește în apa îmbuteliată procesată, este fluorul – important pentru sănătatea structurală a dinților. Din necesarul zilnic de fluor (1-2 mg), două treimi este asigurat de apa potabilă și o treime de alimentație (caisele, carnea de vită și porc, peștele și cartofii sunt printre alimentele care conțin fluor).

În plus, apa purificată (H2O) e insipidă. Apa în stare naturală nu este niciodată H2O pur. Gustul apei de izvor sau apei minerale naturale, de pildă – este dat de elemente adiționale prezente în mod firesc, ca fluor, magneziu, sodiu, potasiu, fier, într-o compoziție chimică complexă.

Chiar și înainte de a afla toate astea, de fiecare dată când gustam dintr-o sticlă de apă plată aveam sentimentul că beau apa moartă din poveste. Fără savoare, fără putere, chinuită și terminată ca o floare spălată cu detergent. E doar o impresie, desigur, dar până acum m-a împiedicat să prind gustul apei „plate” îmbuteliate. Apa, sensibil element al vieții, nu poate fi decât vie. Prea  multe prelucrări agresive o îmbolnăvesc și o ucid.



Citiţi şi

Eu, acum, aici!

Viaţa fără plastic

Organizația Peștilor Uniți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,513 views

Your tuppence

  1. Marius Matache / 26 June 2014 13:30

    Imi cer scuze ca intervin, dar faceti niste afirmatii pentru care ar fi nevoie de niste referinte. Ca sa nu mai spun ca fluorul si fluorura nu sunt acelasi lucru, ma indoiesc ca din apa se ia fluorul, dar nu va contrazic, ca nu am studiat subiectul, de aceea as dori niste referinte stiintifice la subiect.
    Apropo de PET-uri. Probele de ioni majori (inclusiv Ca, Mg, Na, K etc.) si metale in general (inclusiv toxici) se iau in sticle de plastic (de fapt, HDPE sau, si mai bine, HDPP) tocmai pentru ca ionii sa nu se absoarba pe peretii recipientilor de sticla. Adica tocmai ionii care dau gustul apei de care vorbiti.
    Apa plata nu este obligatoriu apa purificata artificial. Si presupunand ca exista astfel de sortimente, s-ar face printr-un schimbator de ioni asemanator filtrelor puse la robinetele de la alimentarea cu apa.
    Asa ca sfatul meu este ori sa nu va bagati in subiecte care nu va sunt la indemana, ori sa probati afirmatiile cu dovezi stiintifice.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Claudia / 26 June 2014 12:59

    Doamna Liana Oprea, va aflati intr-o grava eroare care vine dintr-o lipsa de informare pe subiect.
    Apa plata imbuteliata minerala nu este purificata, ci trecuta prin niste filtre mecanice care elimina microbiologia, lasand mineralele si compusii chimici asa cum vin din natura. E mult mai putin procesata decat apa de robinet careia i se adauga clor daca e sa vorbim despre acest aspect.

    Apa imbuteliata este si ea trecuta prin analize si acestea se fac din ora in ora, atat la fabrica, dar si periodic la laboratoare omologate. In plus, raportarile se dau catre autoritati si pot fi facute publice la cerere. Fata de alte tipuri de apa, izvoarele de apa minerala sunt stabile si compozitia lor nu se schimba semnificativ daca sursa este protejata.

    Fluorul este un compus chimic nociv, n-ar trebui sa se regaseasca in apa. Fluorizarea apei nu numai ca nu ar imbunatati in vreun fel sanatatea cuiva, dar contribuie la cresterea riscului unor afectiuni. E suficient sa ne spalam pe dinti cu o pasta obisnuita pentru protectia smaltului. Acesta e un argument chiar periculos si iresponsabil.

    Ar merita o informare mai temeinica, nu credeti?

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • Claudia / 26 June 2014 16:45

      Mai aveam o completare: pentru microbiologia apei se folosesc filtre mecanice si ultraviolete. Din nou, niciun fel de interventie asupra chimiei.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  3. animal00 / 6 March 2013 16:45

    eu cand eram mic n-aveam plastic si eram trist

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro