Apăi, o iau şi-aşa!

Ana Barton

13 February 2014

Ana BartonErau ele trei fete la părinţi. Frumoase, deştepte şi… refugiate. Abia se terminase războiul şi trebuiseră să-şi părăsească oraşul din Basarabia, venind în România, anume în Banat. Într-un sat. Părinţii le erau învăţători. Şi-au găsit, aşadar, de lucru la şcoala din sat, au învăţat oamenii şi locurile cât de cât şi au purces la continuarea educaţiei copilelor.

Cea mare, Maria, s-a dus la facultate, la Cluj. La Filologie. Celelalte două au mers la liceu, la Lugoj. Maria era frumoasă şi-un pic semeaţă, cum îi şade bine unei fete care-apropie douăzeci de ani. Nu se obişnuise cu strămutarea, îi era dor de Basarabia ei, nu căuta să-i afle-n obiceiurile lor pe oamenii satului unde ajunsese dimpreună cu părinţii şi surorile, se căuta pe ea, până la urmă. Şi, ca orice refugiat cu traiul, Maria s-a refugiat cu mintea şi cu inima în ceva, adică în cărţi.

De când plecase la facultate, ajungea mai rar pe-acasă, că era drum lung şi greu. Dar chiar şi-aşa, ochii unui băiat au văzut-o, iar de-atunci odihnă sufletul lui n-a mai avut. Era cioban, ca şi tatăl lui. S-a frământat el o vreme, apoi şi-a luat curajul în dinţi şi s-a dus la tătâne-său, să-i spuie oful. Bătrânul, hotărât şi mândru de ficior, a bătut, împreună cu băiatul, la uşa casei basarabenilor venetici.

Au fost primiţi, aşezaţi şi-ntrebaţi de pricina-ntâlnirii. Asta fiindcă nu trimiseseră vorbă-nainte, prin peţitoare „profesioniste“, aşa cum cere datina. Că peţitul nu-i orice, aşa că nu se face oricum. Cum multe nu se fac prin sate, da, încă şi azi. Întâi se trimite vorbă şi-abia apoi se-ntâlnesc „părţile“. Ba, pot fi două întâlniri, prima între părinţi şi cealaltă şi cu bieţii împricinaţi. Oricum, vederile astea au loc noaptea fiindcă, în caz că nu se poate cădea la vreo pace cu logodnă, să nu ştie satul c-au fost în vorbe.

Cioban

Dar bătrânul cioban şi-a văzut fiul trist şi supt la faţă, aidoma sfinţilor luptători din naosul bisericii din sat, aşa că l-a luat cu el şi-au purces, siguri fiind c-au s-aducă noră-n casă. Părinţii fetei au împietrit, au despietrit, au priceput, s-au bucurat că Maria nu-i de faţă şi-au încercat să contracareze atât obiceiul locului, cât şi cererea venită de la un necunoscut:

– Mulţumim dumneavoastră, dar fata noastră n-a dat semn c-ar vrea să se mărite.

– Domnule dragă, a zis baciul, i-a căzut dragă ficiorului, noi suntem oameni cu stare, oi multe, pământ, roadă, şi-o vrem noră-n casa noastră.

– Înţelegem şi suntem onoraţi, dar Maria nu se gândeşte la altceva decât la şcoală. Apoi, trebuie să vă gândiţi şi dumneavoastră tocmai la lucrul ăsta, fata noastră face o facultate…

– Apăi, nu-i bai, sare tânărul îndrăgostit, o iau şi-aşa, cu facultace!



Citiţi şi

Așteptându-i pe barbari

De ce au luat-o razna site-urile de matrimoniale

Doamnă? Moartea pasiunii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,512 views

Your tuppence

  1. increat / 8 March 2014 18:28

    ….ca de obicei……..multumesc ana……

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Simone / 15 February 2014 15:27

    Eu vad si o poveste a inadaptarii aici, daca ma gandesc la ce rol important aveau invatatorii la sate, alaturi de preoti, meserie de cinste oferita aici unor “basarabeni venetici”, cum ii vede ciobanul. La fel, ‘nu căuta să-i afle-n obiceiurile lor pe oamenii satului’, iar invatatorii considera pe ciobani niste “necunoscuti”. Nu-s chiar Dl Trandafir, nu-i asa?!:)
    Subiectul e interesant, la fel am gasit pe Liliana Angheluta in ‘Scoala de carnati’ argumentand partea ciobanului http://www.catchy.ro/scoala-de-carnati/55349

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
    Reply
  3. Ana-Maria / 15 February 2014 13:08

    Amuzanta povestire! :))
    Si interesanta ca secventa a mentalitatatii patriarhale.

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  4. Manuella / 15 February 2014 12:38

    Sau cum să despicăm firul în patru şi să-l împletim în cinci!
    Ana, ai abuzat cumplit gramatica şi uite! o poveste atât de aducătoare de zâmbet, la urma urmei, se transformă într-un tratat pe câmp de luptă!

    Eu chiar am citit textul zâmbind. 🙂

    Hot debate. What do you think? Thumb up 3 Thumb down 5
    Reply
  5. Camelia-Maria / 14 February 2014 19:57

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 5
    Reply
  6. Tot cititorul atent / 14 February 2014 18:59

    Hai sa va explic, stimata erudita: ati folsit, fara noima, un timp verbal care arata o actiune trecuta fata de alta trecuta deja. In ce priveste tehnicile narative despre care vorbiti, m-a costat doar un zimbet. Dar hai sa mai analizam si un fleac de vreo 16 de cuvinte. “…Maria era frumoasă şi-un pic semeaţă, cum îi şade bine unei fete care-apropie (de) douăzeci de ani”.
    Adaug (de), par example, pentru ca, oricit va chinuie coana naratiunea, o fata se apropie de 20 de ani. In nici un caz nu-i “apropie”. Insa e bine ca nu-i inghesuie – mama ei de naratiune! Bref, metafora si incultura salveaza agricultura. Alta rima n-am gasit.
    Eu pun punct aici. Nu de alta, dar daca ma apuc sa analizez tot textul, s-ar putea sa va dea patronatul afara. Si, zau, nu doresc asta. Happy Valentine’s Day!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 4
    Reply
  7. Ana / 14 February 2014 17:00

    Stimate heităr (sic!),
    Vă rog să-mi iertaţi spoiala de gramatică (ce-au tehnicile narative cu timpurile verbale?), pretendentismele (sic!), habarnamismele (sic!) şi, in extremis, prezenţa pe Pământ.

    Răspuns: nu, dar mă interesez, ca să nu mai fim vecini de planetă şi să puteţi vieţui întru pace bună. 🙂

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 3
    Reply
  8. un cititor atent / 14 February 2014 16:15

    Stimata autoare,
    Niciodata nu se incepe o poveste cu un verb la mai mult ca perfect (trebuisera). Daca parcurgeti o leaca de gramatica, o sa aflati si de ce. Ciudat e si altceva: pretindeti, in C.V. dvs, “o educaţie eclectică: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică”, dar nu cunoasteti chestiuni elementare. Apropo, de nave cosmice aveti habar?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 5
    Reply
  9. Simone / 13 February 2014 17:27

    O poveste despre 2ierarhii de valori diferite: a avea radacini intr-un loc (ie.”a fi de-al locului”), si a avea avere si o reputatie de aparat (ie. nu merg sa peteasca prin petitoare, ca sa nu stie lumea daca sunt refuzati!) vs. a avea educatie. Interesant!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro