Apocalipsa

Andrei Crăciun

22 January 2016

Andrei 2Vestea proastă pentru permanenții vestitori ai Apocalipsei este că în fiecare dintre anii dinaintea acestui 2016 s-a vestit întocmai. Iar Apocalipsa continuă să se lase, indiferentă, vestită și, concomitent, neonorată. Îmi e greu să o admit: mă număr printre cei care aduc vestea sfârșitului.

Ați remarcat specia? Oameni mari, mari cât istoria!, care înțeleg mersul culturilor prin timp, ne proorocesc, săptămânal, sfârșitul. Suntem gata. Măreața civilizație europeană va sfârși prin a fi devorată de invadatorii barbari, dacă nu deja a fost, iar noi, orbiți de fantasmele progresismului politic (orice ar însemna și asta), am ratat știrea. Halal!

Foarte puține păreri rămân, în această epocă în care toată lumea spune tot timpul totul, totodată pertinente și echilibrate (una, aici). Domină exaltarea și sfânta ură față de celălalt. Am tolerat destul toleranța!

Pe de altă parte, la speciile cu adevărat evoluate, cooperarea asigură supraviețuirea. În același timp, din păcate, omul nu este o specie unitară. Trăim în milenii diferite. Aș fi cu adevărat desuet dacă aș menționa că arabii sunt cei care au adus – preluând secretul din îndepărtata Chină – meșteșugul fabricării hârtiei în Europa, contibuind, astfel, la cea mai mare revoluție a umanitatății, revoluția alfabetizării prin cuvântul scris? Vremuri! Toate au fost la timpul lor ceva exagerat, cum spune și cântecul, cum altfel?

Cu toate acestea, în ciuda complexității ecuaților pe care le avem de înfruntat, cine nu știe cum se rezolvă marile crize europene ale prezentului, apoi acela nu știe nimic.

Acestea sunt taberele: e limpede că barbarii (n.m. – folosesc terminologia exaltaților, fără să o aprob, o fac pentru a o caricaturiza) trebuie circumciși la spațiul lor cultural, asta dacă, eventual, nu ar fi mai eficient să fie eliminați, de-a dreptul. E limpede, pe de altă parte, că avem, ca europeni, o datorie istorică neonorată și nicio ospitalitate nu este excesivă. Barbarii suntem noi, iar toate cazurile de eșec de integrare sunt din vina noastră. Au dreptate cei care asigură că ne predăm terorismului? Desigur. Au dreptate și cei care invită la nuanță, la abolirea cuvintelor articulate? Desigur. Nu vreau să împart rabinic dreptatea, vreau să mă plasez de partea vestitorilor Apocalipsei, dar de pe cu totul alte poziții. Mai nuanțate, dacă-mi îngăduiți.

apocalipsa

Dați-mi voie să rămân, cât de cât, la centru și în această nebunie care ne traversează (și care, vai!, nici măcar ea nu e nouă sub soare). Europa, așa cum o știm, s-a înălțat pe exploatarea celor slabi. E un fapt, așa cum tot un fapt este și că astăzi, chiar acum!, în pragul majoratului mileniului, cinci duzini de oameni dețin împreună o avere egală cu suma „averilor” unor miliarde de alți oameni. Au fost, firește, mai harnici, mai întreprinzători, mai merituoși, mai virtuoși, au riscat! Nu, nu, să nu îndrăznești să crezi că tocmai aici, în această prăpastie, se ascunde oglinda răului absolut și că acesta este rezumatul exact al naturii umane! Doamne ferește! Cum ai putea avea o asemenea abordare de-a dreptul marxistă? Această informație a stârnit, din păcate, insuficientă revoltă, fie și interioară. A trecut, cum toate trec. Ducă-se!

Problema principală a specialiștilor în istorie este că istoria, totuși, nu ascultă de ei, ci de alte legi, nu toate scrise. Una dintre acele legi este că demografia dictează, implacabil, viitorul. Tristețe.

Ce este mai puternic? Numărul sclavilor, fie ei și moderni, sau forța financiară a stăpânului? Mileniul al treilea va rezolva această dilemă și e cam limpede în ce direcție: nu mai sunt suficiente ziduri pentru castelele lumii și nici granițe nu mai sunt sau nu vor mai fi, ca să împiedice dansul acestei prăbușiri. Și nici ridicarea, în regim de urgență, a acestora nu mai poate opri destinul. Stăpânii vor pierde, în preludiul pierderii generale.

Iată-mă, așadar, vestind la rându-mi Apocalipsa pe un termen ceva mai lung. Dispariția însoțește trecerea oricărei forme de viață prin această curgere a clepsidrei, iar civilizațiile nu fac, oricât de glorioase (marea glorie istorică se întemiează pe crimă, nu vă faceți iluzii), excepție. E elementar.

Există un vinovat? Firește. Acesta nu este însă barbarul. Acesta nu este nici civilizatul om trăit la adăpst, câteva decenii (cele mai importante, fiind recentele), de profunzimile rele ale omului. Acest vinovat este natura umană însăși, care – indiferent de metodele politice, religioase, sociale cu care s-a încercat domolirea, îmblânzirea ei – își va căuta, fără să știe că o face, ieșirea din această formă de existență – viața. Nu există alte cale.

Și dacă oamenii nu sunt în stare – de mii de ani – să rezolve problema morții, vestea și mai proastă e că ei nu sunt în stare nici să rezolve problema morții comune a acestei specii care a avut câteva momente bune, nu prea multe, în trecerea timpului. Istoria oamenilor e, totuși, o istorie rușinoasă.

Nu e, deci, nici despre politică, nici despre economie, nici despre religie. E despre ceva mai mult decât toate acestea. E despre om. Și nimic nu se poate face. Dar până atunci, să ne bucurăm că suntem încă aici. Până la primul atentat. Până la prima criză de apoplexie că ne-au cotropit periferiile și ne fac ulițele secundare legile. Vai.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Sfânta

Larisa avea 38 de ani şi a fost omorâtă cu lovituri de cuţit la locul ei de muncă. Avea un ordin de protecţie pe care agresorul l-a încălcat repetat

Alte măști, același joc: România e o rețetă sigură pentru subdezvoltare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
527 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro