Aproape violată

Catchy

25 October 2017

Pentru că monstrul din America a generat haștag-ul metoo în lumea internautică, cu mărturisiri încărcate de suferință, aș vrea să pun un zâmbet în sufletul vostru! O poveste cu haștagul notme. Întâmplarea este adevărată și mă unge la suflețel.

Ea, femeie fascinantă, blondă, de un pic peste patruzeci de ani. Învățătoare ce face naveta dintr-un oraș – Suceava – către un sătuc vecin. Făcea, căci întâmplarea a avut loc acum mulți ani, să tot fie douăzeci. Deci ea avea abonament la rată, cursă cum se mai spune, dar în zilele în care se lungea mult la cafea și țigări și știa că are un bănuț, se alinta și pleca mai târziu de acasă. La un ia-mă, nene! În ziua aceea de aproape vară, poate că totuși vară, un nene s-a oprit sa o ia. Să o ducă, frumos, la școală. Până aici, nimic suspect. El și-a făcut o idee, ea, o altă idee, mașina mergea pe drum de țară ducând aceste idei… La un moment dat, ceva s-a întâmplat totuși. Nenea a intrat cu mașina – iată omul ce conduce și puterea sa extraordinară! – pe o străduță către un lan de porumb. Vara, porumbul are o anume înălțime. Ea a înțeles imediat și a început să tremure de frică.

fuck-you-baby

 

– De ce mergem pe drumul ăsta?

– Să facem și noi ceva…

– Ce? Cam ce? (Ea punea întrebări prostești, ca să câștige timp.)

– Hai, că nu ești o fetiță, ești numai bună de…

– Dumneavoastră nu mă cunoașteți…

– Spune-mi „tu” fără probleme!

– Tu nu mă cunoști…

– Și care-i problema?

În acest moment al discuției, ei i-a venit o idee.

– Nu înțeleg de ce în lanul de porumb și nu într-un hotel. Dau de acolo telefon la școală că nu vin, că sunt bolnavă, și ne bucurăm în voie, ne facem de cap. Ce zici?

Bărbatul, marele bărbat, era în culmea fericirii. Avea ideile foarte clare, așa că a întors mașina din drum și a luat-o către oraș. A condus mulțumit si surâzător, avea o frumoasă și fascinantă blondă lângă el și-l aștepta o mare aventură. Ea îi zâmbea și era vară. Hotelul, aproape.

Când au ajuns, el a coborât ca un domn din mașină, i-a deschis amabil portiera și ea i-a mulțumit. Îmi face o deosebită plăcere să povestesc ce a urmat după.

– Nesimțitule, violatorule, om de nimic, săriți oameni buni și scuipați-l pe acest bărbat, poliția, ajutor!…

Și câte și mai câte alte cuvinte! Între timp, oamenii s-au adunat ca să vadă ce și cum. Ea continua să țipe, iar el nu știa cum să dispară.

– Să-i luăm numărul mașinii și să-l urmărim! Bărbat de nimic, criminal, uitați-vă la el, violator în serie.

El dus a fost… În lumea bărbaților de nimic.

Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cred că așa se simte frica de moarte

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Luna nouă în Scorpion, 18 noiembrie 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
736 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro