Ar cam trebui să-mi țin gura despre iubiții mei

Catchy

17 May 2017

Nu m-a învăţat nimeni, atunci când eram copil, că lucrurile pe care nu le mai port sau nu mi se mai potrivesc stilului meu să le ofer altor persoane ce ar putea fi încântate de ele, aşa cum îmi aduseseră şi mie bucurie… odată. Ar fi ca şi cum persoana ce mi-ar folosi lucrurile vechi ar purta un crâmpei din amintirile mele, din energia mea… o amprentă lăsată undeva, pe o cusătură. Şi nici când aveam 12 ani nu mă gândeam că pe băiatul pe care eu îl adoram (cel puţin aşa credeam), l-ar putea plăcea prietena şi colega mea de bancă, deşi îmi cunoştea foarte bine sentimentele.

femeie perle oglinda parfum

Apoi, mai târziu, iubirea mea platonică devenise pentru o altă bună prietenă de-a mea o aventură în toată regula… Şi uite aşa, mereu se găseşte o prietenă care să calce pe umbra mea, ajungând în braţele unui fost… sau de ce nu poate chiar actual (viaţa nu s-a terminat). Probabil este vina mea.

Când sunt fericită cu noua mea relaţie, povestesc celor pe care le consider apropiate, emoţiile pe care le am vis-a-vis de partenerul cu care sunt… sau de vreun fost partener cu care am avut o relaţie frumoasă, chiar unică. Mă gândesc serios că le fac prea multă reclamă şi consider că ei ar trebui să-mi mulţumescă pentru atenția pe care încep să i-o acorde prietenele din anturajul meu. Nu că nu s-ar descurca şi singuri în găsirea unei posibile partenere, dar când ţi se oferă în braţe de-a gata, why not?

Şi nici măcar nu mă pot lăuda cu vreun număr impresionant de parteneri, dar cu toate acestea mereu a existat şi o prietenă în spatele meu. Şi mă mai întreb de ce cei mai buni şi sinceri prieteni de suflet îmi sunt bărbaţii… La ei nu există această competiţie penibilă… Are balta peşte!

În timp, am învăţat să nu mai fiu egoistă, să nu mă mai consum şi să accept că lumea este aşa cum este.
În fond, suntem oameni şi nu puteam afirma sau avea pretenţia ca o personă să ne aparţină, să fim stăpâni pe alegerile ei sau ale altora din jur sau că am putea lua rolul lui Dumnezeu în desfăşurarea unui joc numit VIAŢĂ.

Dar cum rămâne cu conştiiţa? Mă întreb acest lucru, fiindcă mie mi se pare imposibil să păşesc pe urmele şi amintirile vreunei prietene, să mă arunc în braţele ce altădată o cuprindeau pe cea căreia îi cunosc povestea. Cred că încă i-aş putea simţi parfumul, iar orice mângâiere ar fi comparată cu cele povestite şi trăite de ea.

Aşadar, dragilor… terminaţi cu competiţia aceasta absurdă între femei şi luaţi propriile decizii în materie de bărbaţi, haine… job-uri! Fiţi originale şi creative în ceea ce faceţi şi nicio umbră nu vă va bântui!

Guest post by Laura Ștefan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Jungla rămâne teritoriul unei femei adevărate

Doar bărbații își permit să aibă himere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,503 views

Your tuppence

  1. GicaGicu / 19 May 2017 15:11

    Faptul ca nu o cunoasteti pe fosta partenerului.., nu inseamna ca nu ii calcati pe urme ! Peace ! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro