Așa am devenit un curv

Leonard Ancuța

8 July 2015

Leonard AncuțaEra o femeie, cred că avea vreo 25 de ani. Avea părul negru, era uşor plinuţă. Avea un prosop mare în care era învelită şi mai avea unul aruncat pe umăr. Nici nu m-a văzut cînd a intrat, s-a dus direct la celălalt duş, a dat drumul la apă. Şi-a scos prosopul, rămînînd goală, fără să-şi dea seama că nu e singură în cabină. M-am ridicat în picioare, mă gîndeam cum să fac să spun că sînt acolo şi că vreau să plec. Îmi era puţin teamă, episodul cu Buzinski ar fi trebuit să mă facă să îmi fie frică de-a binelea. Eram însă tulburat şi nu găseam nici un cuvînt. Părea destul de precipitată, fiindcă a intrat imediat sub jetul de apă. Apoi, fără nici o jenă, şi-a dus mîinile acolo, unde era păsărica ei. Nu avea păr deloc  şi cînd şi-a trecut degetele prin fantă, o piele roz a izbucnit dedesubt. Gemea uşor şi se lăsa în unda apei, ca şi cum ar fi alunecat într-o cascadă. Apoi m-a văzut. Cîteva secunde ne-am privit unul pe altul, încercînd fiecare să înţelegem situaţia şi ceea ce urmează. Aşteptam ţipătul şi inima mi se strînsese cît o unghie care mă înţepa în piept.

Dar n-a ţipat. N-a zîmbit. S-a uitat la mine vreo douăzeci de secunde, apoi a venit spre mine, hotărîtă. Mi-am pus mîinile în dreptul feţei, convins că are să-mi dea palme.

„Ce faci aici, copile?”, m-a întrebat. Vocea ei uşor răguşită, gura mirosind a tutun. Cred că fuma Snagov, ştiam aroma aceea de la tata. Nu aveam ce să răspund. Nu găseam nici o explicaţie, dar nici cuvintele nu-mi veneau.

„Ştii că nu ai ce să cauţi aici? Ce faci, spionezi? Ştii că e interzis? Ai auzit ce au păţit alţii ca tine?”, a turuit ea şi între timp m-a apucat de mînă. Cred că tremuram, iar prin mine înotau şerpi de gheaţă.

Nu mă pierdeam de obicei cu firea, însă în clipa aia eram aproape mort. Aş fi vrut să spun ceva în apărarea mea, însă îmi pierdusem orice putere.

„Cred că ştii că dacă ţip o să fie nasol de tine. Ai noroc că eşti foarte drăguţ. De fapt, eşti frumuşel foc, n-am mai văzut unul ca tine pînă acum, io zic. Eşti din cartier?”. Am aprobat din cap, nereuşind încă să-mi recapăt glasul.

„Ai mai văzut femei pînă acum?” Am vrut să spun că da, apoi mi-am dat seama că m-aş fi dat de gol. Am clătinat din cap că nu.

„Eşti un norocos, io zic”, mi-a zis ea, „uite, n-o să ţip, dar trebuie să mă asculţi puţin. Îţi dau voie să mă mîngîi şi nu mă supăr pentru asta. De fapt, asta şi vreau. Vreau să m-atingi peste tot, oriunde îți place”. Tremuram și aerul nu voia deloc să-mi intre în gură, în plămîni. Înghețase. Mi-a luat mîna şi mi-a aşezat-o pe sînul încă ud. Am simţit o arsură în palmă, care s-a prelins rapid în tot corpul. Aerul a năvălit în mine cu forță, topit. M-am dat înapoi, ca și cum aș fi fost atacat. Nu fi prost, alţii ar da o avere să fie în locul tău, io zic, a mai spus ea, şi fără să aştepte vreun răspuns sau gest de la mine m-a sărutat pe gît, urcînd rapid către ureche, muşcîndu-mă uşor de lob. Gheaţa din mine s-a evaporat, temerile mele au sublimat, însă tot blocat eram, nu știam ce să fac, ce trebuie să fac, și, în plus, mă gîdilam foarte tare, cutremurîndu-mă din cap pînă în picioare.

„Hai, atinge-mi sînii. Nu fii momîie, io zic”, și mi-a zîmbit arătîndu-și dinții galbeni de la tutun, într-o încercare sumbră de a imita tipele alea din Nekermann.

Stăteam acolo, în faţa ei. Eram mai înalt decît ea. Senzaţia de frică îmi trecuse. Altceva se petrecea cu mine. Un fel de ruşine, o jenă, o emoţie din care nu înţelegeam decît că nu îndrăznesc să mă apropii de ea. Nu de frică, ci un fel de lipsă de curaj nelămurită, o timiditate pe care niciodată nu o mai încercasem, nu în preajma fetelor de o seamă cu mine, şi nici faţă de mama. Faţă de femeia asta nu-mi venea însă tupeul, nu mă puteam controla. Tîrziu de tot mi-am dat seama de ce.

Încă nu-mi dădeam seama ce trebuie să fac. Parcă cineva îmi ștersese din cap toate filmele, toate imaginile din cărți. Încă tremuram uşor, dar nu mai aveam griji. Nu-mi era frică, doar emoțiile îmi blocau orice intenție de mișcare și gîndurile. Ea nu avea d-astea. Şi-a dat seama imediat că trebuie să înceapă singură, să nu mă piardă, pînă reușesc să mă conving să fac ceva.

„Eşti un copil dulce, io zic. Uite cum facem. Pentru început îţi scoatem cămaşa asta”. Şi cămaşa a zburat, nici n-am apucat să zic nu. Apoi mi-a luat mîna, o simţeam cumva ca şi cum n-ar fi fost a mea. A dus-o între picioarele ei, în despărţitura aceea dintre buzele de jos. Am simţit o căldură şi-o umezeală acolo, era alunecoasă, şi ea îmi forţa degetele către interior. Parcă atingeam o meduză, dar nu pişca. Cînd am atins-o pe un mic bumb ca o perlă în scoică, a tremurat de sus pînă jos şi atunci mi-am dat seama că a simţit și ea ceva. Poate chiar ceva asemănător cu ce simţeam eu în clipele acelea.

Amor

Fără să ceară voie, m-a pipăit acolo, jos. Îi simțeam degetele moi cum se întăresc, se încolăcesc de mine și tot sîngele începe să vîjîie în mine. Din mîini, din cap şi din piept porneau nişte energii pe care nu le puteam controla. Toate se adunau acolo, în bucata aceea din trupul meu care atîrna, dar care acum începea să prindă viață şi mă făcea să mă simt vulnerabil. Semăna cu chestia aia a lui Buzinski, cînd ne explica el atunci cum se masturba, și ne ameninţa că o să ajungem ca el, că aşa se termină copilăria. Îmi aduceam aminte că mai spunea şi că o să ne placă, dar eu nu-l credeam atunci.

Teama că nu voi mai fi iubit mă urmărise întotdeauna. Eram frumos, simţeam asta, şi în plus toată lumea mi-o repeta. Mă convinsese de această calitate a mea, o simţeam ca pe o comoară de care nu trebuia să fiu nicicum deposedat. A mă depărta de copilărie era pentru mine aproape un echivalent cu pierderea acestei averi nemăsurate. Niciodată, nimeni nu-mi pusese frumuseţea la îndoială. În ultima vreme, de aproape doi ani, copilăria avusese însă de suferit. Mai întîi mami, care nu mai venea să facem baie împreună, lipsindu-mă de momentele acelea perfecte de dragoste, apoi tovarăşele de joacă şi, de ce nu, iar nu neapărat în ordinea asta, băieţii din cartier.

Chestiile pe care le făceam împreună evoluau tot timpul, de la prinselea şi baba-oarba, de la v-aţi ascunselea şi bătăile cu călăreţi din plastic la jocuri mai mature, gen lapte gros, cuţitaşe, escapade la furat cireșe, mere, varză, struguri etc. Urmau apoi ţevi din blocurile în construcţie, apoi fotbal pe bani, poker, barbut, table, șah, marocco, expedițiile în casele boierești dărîmate de comuniști în căutarea comorilor pierdute – odată chiar am găsit un pistol vechi, de pe vremea lui Tudor Vladimirescu, şi speriați, dar demni și mîndri, l-am dus la muzeu -, iar nu neapărat la final,  excursiile de sucit minţile fetelor de pe la alte blocuri. Au urmat discuţiile serioase, poveştile erotice, laudele şi minciunile, care, în toată fantezia lor, conţineau cîte un mic adevăr despre noi înşine, unul care ne arăta ce nu voiam încă să vedem, transformarea lentă şi inevitabilă în ceea ce urma să devenim, adică bărbaţi.

Nu, nu eram pregătiţi să acceptăm asta, ni se părea imposibil, departe. Irealizabil, şi asta numai pentru că, cel puţin în cazul meu, nu-mi doream deloc acest lucru, eu voiam să fiu Peter Pan, să nu cresc niciodată. Dar oricît mă feream, oricît încercam să ţin piept schimbărilor, ele veneau în cascadă, şi nu mai ştiam cum să mă apăr. Dar, aşa cum mă avertizase Buzinski, nu numai că nu se poate altfel, însă începe să fie chiar plăcut.

În felul acesta am simţit eu atunci o transformare în trupul meu. Dacă la început îmi era teamă, apoi eram oarecum paralizat de emoţie – după ce femeia aceea şi-a băgat mîna în chiloţii mei -, a început, puţin cîte puţin, să îmi placă. Mîna pe care chiar ea mi-o luase și mi-o introdusese între picioarele ei fusese la început moartă, apoi însă devenise un fel de funie care susţine un pod. La fel era şi mîna ei, care mă masa acolo unde doar mama mă atinsese cu atîta atenţie şi febrilitate. Diferenţa era că mama mă îngrijea.

Femeia asta îmi făcea altceva, şi era bine. Curînd, imaginea mamei se ştergea uşor din memoria locului, înlocuită de această amintire în plină desfăşurare. Plăcerea dăruită de femeia din duş era din ce în ce mai puternică, iar apropierea dintre noi devenea din ce în ce mai intimă. Abia apucasem să realizez toate aceste lucruri, cînd buzele ei s-au lipit de ale mele şi limba ei a început să îmi umble ca un vierme bezmetic în gură. Cîteva clipe nu am putut reacţiona, apoi următoarea senzaţie a fost de scîrbă. Parcă mă apucasem de fumat, aşa simţeam gustul, însă cînd îşi trecea limba peste limba mea, cînd mă lingea pe gît şi pe piept, un fior ca un vînt rece de seară mă traversa ca un scurtcircuit. Încercam să mă împotrivesc, o împingeam, în tentativa de a opri cumva această mizerie, dar nu aveam suficientă putere.

Mă simţeam tot mai fără vlagă, însă de acolo de jos venea ceva, un soi de cascadă care se vărsa în creier. Nu ştiu ce, nu ştiu cum, dar parcă ascultînd o comandă ascunsă, scîrba mea a dispărut. Şi culmea, m-am trezit participînd şi eu la sărutul ăsta, cu toate că nu ştiam cum se face. Mă mai prostisem eu cu puştoaicele mele, dar niciodată nu ajunsesem într-un stadiu atît de avansat. În mintea mea se ducea acum altă luptă. Aveam şansa de a controla situaţia sau de a fi dominat. Pe de altă parte, mă gîndeam dacă e mai bine să continui sau să renunţ. Cu toate relele din lume adunate, parcă nimic nu semăna cu sfîrşitul copilăriei.

Cumva, lipsa mea de participare o motivase pe femeie. Măcar atunci îmi plăcea puţin să fiu dominat. Să fii cuminte, să nu te mişti prea mult, mi-a zis, apoi şi-a văzut mai departe de mine şi de ale ei. Eram aproape gol, pantalonii alunecaseră de pe mine, şi după gură, ea îmi luase pe rînd cu asalt gîtul, pieptul, abdomenul. Furnici mii alergau prin mine, era ca într-o invazie. Cînd a început să-mi sugă sfîrcurile cred că zîmbeam zăpăcit, neştiind ce se întîmplă. Mă simţeam ca un idiot în faţa unei coli albe de hîrtie. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam dacă trebuie să scriu, ce anume, de fapt realizam că nici nu ştiam să scriu. Desenam o linie frîntă, însă ea venea şi mă corecta de fiecare dată, şi apăreau cercuri, tot mai multe cercuri, mai mari, tot mai mari, luminoase, orbitoare.

Buzele ei s-au lipit de pielea de sub buric, iar cercurile au început să se strîngă în jurul meu, împiedicîndu-mi mişcările. Mă săruta din ce în ce mai jos, apoi au căzut şi chiloţii. Cînd mi-a cuprins jucăria cu buzele, am văzut o supernovă. O clipă a fost acolo unde era inima, apoi a coborît în stomac, din stomac s-a lăsat în vintre, apoi a explodat. Am simţit cum inima şi intestinele, şi dragostea pentru mama şi copilăria, şi amintirile de la ţară, şi toată furia mea se scurg la ea în gură.

Trăgea din mine tot acest amalgam, cu poftă şi încîntare şi mă simţeam gol, ca o membrană de plastic fără carne înăuntru. Continua să îşi mişte buzele, aveam impresia că îmi dislocă şi creier, şi plămîni, şi ficat, toate mațele mi se vor scurge pe găurica aia mică, aflată undeva dincolo de omuşorul ei. Tremuram din fiecare celulă şi la un moment dat, slăbit, n-am mai putut rezista. Am căzut în genunchi şi am putut scoate primele sunete. La capătul lor, un singur cuvînt inteligibil. Ajunge!

A făcut nişte ochi mari, cît nişte oglinzi în care mă vedeam mic-mic, un bebe care abia a fost primenit.

„Ce-i, puişor, nu ţi-a plăcut? Hai, că a fost bine, zic io, nici un gagiu din gaşca ta n-a pupat vreodată aşa ceva. Nu mai zic de alţii, asta e specialitatea mea, nu e pentru orişicine”.

Mie îmi venea să plîng şi simţeam o furie oarbă, ca atunci cînd îmi doream ceva ce nu puteam avea. De data asta îmi doream să dispară şi, pentru că nu se întîmpla, voiam să o lovesc.

N-aveam însă nici puterea, nici posibilitatea. Stăteam în genunchi, pierdut într-o stare fără nume și cu degetele zgîriam încet podeaua udă. Ea mă mîngîia pe cap şi își șerpuia trupul, ca într-un dans. Nu era nici o muzică, vedeam doar buzele acelea de jos apropiindu-se de obrazul meu. M-a apucat mai zdravăn de cap şi m-a lipit cu gura de ele. Am simţit pentru o clipă o chestie uşor cleioasă, cu gust sărat. Starea mea de scîrbă a atins apogeul şi m-am smucit brusc.

„Ooo, copilul e nervos. Bine, io zic, data viitoare. Nu poţi învăţa tot într-o zi, aşa zicea şi mama”.

Auzind cuvîntul magic, mi-am adus aminte de momentele frumoase avute cu mami. Mă simţeam ca un trădător, cu toate că ştiu că undeva în adîncul meu aveam un bol de satisfacţie, mare cît o porţie de orez cu lapte şi scorţişoară care să îmi ajungă toate zilele. Dar pe moment nu mă puteam gîndi la nimic plăcut, totul se fărîmița în mine, şi în timp ce-mi trăgeam ţoalele pe mine, m-am trezit plîngînd. Deja nu o mai puteam privi în ochi pe femeia aia. În spatele irişilor, undeva în partea din spate a craniului, în interior, era o cadă cu apă caldă în care stătea mama şi mă chema.

Femeia mă luase de mînă şi încerca să îmi spună că o cheamă Ioana şi că dacă vreau să mă mai văd cu ea să o caut, stă la nu ştiu ce cameră. Puteam să vin oricînd, are şi video. Mama spunea şi ea ceva şi nu mai înţelegeam nimic. Ştiam doar că din mine se vărsase ceva şi o satisfacţie nouă îi luase locul. Ceva răutăcios, egoist şi dureros. Ceva de care probabil nu mai puteam scăpa, o infecţie fatală, nevindecabilă. Am fugit pe uşă fără să privesc înapoi, convins că n-o să mă mai întorc niciodată în căminul acela.

(fragment din romanul Sunt un curv, apărut la Herg Benet Publishers, 2014)

Citiţi şi

Nu e cum crezi tu

Femeie trăind în două lumi

 

Citiţi şi

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,811 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro